Sacul de box

După recentul 0-2 cu suedezii, dureros ca rezultat și penibil ca evoluție, scontam pe o tresărire de orgoliu a "tricolorilor".

Gândeam că elevii lui Contra vor urmări, ori măcar încerca, să șteargă din imaginea lamentabila lăsată în partida cu scandinavii. Ca atare, selecționerul a efectuat patru schimbări față de întâlnirea de vineri . A început cu Toșca, R. Marin, I. Hagi și Fl. Coman titulari, ca să-i păstreze însă, inexplicabil pentru mine, pe fundașii centrali Rus și Nedelcearu, ca și pe mijlocașul T. Băluță, depășiți de regulă în întâlnirea cu suedezii. Oarecum logică, o întinerire masivă, dar care nu va da roade.

Prin prisma clasei, a palmaresului și, firește, a condiției de gazdă, Spania pornea ca favorită detașată. Deja cu biletele pentru Euro 2020 în buzunar, ea nu-și putea permite să fie mărinimoasă deoarece și-ar fi periclitat poziția de cap de serie la tragerea la sorți a CE.

În ciuda acestor dezavantaje teoretice, Contra spera, iar noi așteptam, ca naționala să arate o altă față. Animată de nou-introduși, aflați în căutare de glorie și de angajamente, să spele din rușinea trăită săptămâna trecută, când mai rău decât scorul a deranjat prestația.

Sinceri fiind, nu ne făceam prea multe iluzii, știind că Spania va dori să-ți respecte rangul și suporterii. Nu visam, dar repet că așteptam, îndemnați și de cei circa 10.000 de compatrioți strânși în tribunele stadionului madrilen.

Din păcate, am așteptat degeaba. Băieții noștri au etalat același joc fără idei și fără conținut. Cu o unică zvâcnire în prima repriză, când mai întâi Pușcaș și apoi Rus au irosit două ocazii importante în același minut, ei nu s-au distins prin nimic. Am mai avut o fază în care Fl. Coman a cerut penalty, dar atât. La capătul unei reprize de-a șoarecele și pisica, gazdele s-au desprins la 4-0 și, practic, au închis subiectul.

Întreg meciul a fost la discreția ibericilor care ne-au ascuns mereu mingea. Ne-au umilit, ne-au ridiculizat. Triști, am văzut o Spanie relaxată și dezinvoltă, iar de partea cealaltă, o Românie necăjita și limitată.

Cu capul plecat, incapabilă să reacționeze, ba și transformată uneori în sac de box. Regret s-o spun, dar ce au jucat băieții noștri, toți o apă și un pământ, a părut dintr-un film horror. Între cele două echipe de pe Wanda Metropolitano a existat o diferență astronomică, ele aparținând unor lumi diferite. A noastră s-a mai făcut o data de râs.

Aceștia sunt, mai degrabă plini de pretenții decât de realizări, fotbaliștii pe care îi avem, cu ei trebuie să defilăm și să suferim. Norocul lor a constat în aceea că ibericii n-au mai insistat la 4-0.

Inclusiv după eșecul cu Suedia, m-am situat de partea lui Contra. Nu l-am socotit singurul vinovat de ratarea calificării din preliminarii, i-am găsit unele circumstanțe atenuante.

Nici acum nu-l pun la zid, însă am impresia că a pierdut încrederea în sine și în „tricolori”, de aceea mi-e teamă că rolul lui s-a încheiat. Un om cu demnitate s-ar retrage din proprie inițiativă, n-ar aștepta la mila urechiștilor care taie și spânzură la Casa Fotbalului.