Spre paguba naționalei
I-am auzit pe unii spunând că trebuia să învingem Norvegia măcar din două motive. Deoarece Pușcaș a irosit un penalty, apoi pe considerentul că Sorloth a egalat la potou, în minutul 90+2. Altfel zis, cu șansă. Aceștia uită, printre altele, […]
I-am auzit pe unii spunând că trebuia să învingem Norvegia măcar din două motive. Deoarece Pușcaș a irosit un penalty, apoi pe considerentul că Sorloth a egalat la potou, în minutul 90+2. Altfel zis, cu șansă. Aceștia uită, printre altele, că „tricolorii” au egalat la Oslo, prin Keșeru, tot în 90+2! Altfel, sigur că trebuia să învingem Norvegia. Doar că trebuia să și putem.
Privind lovitura de 11 metri, una inventată de arbitrul scoțian Madden după ce Bancu s-a tamponat de Berge, e trist că Pușcaș n-a reușit s-o transforme. Mai trist e, abatere disciplinară gravă, că el s-a grăbit să execute penalty-ul, deși se stabilise la vestiar să tragă primul Stanciu. Cel mai trist e însă, gest inadmisibil, că selecționerul l-a înjurat de morți pe Pușcaș, furios că acesta a ratat.
În altă parte, Contra și-ar fi dat demisia de onoare. Nu din pricina rezultatului, ci a ieșirii de maidan. Trăim însă în Balcani, la poalele Carpaților, nu ale Alpilor, iar aici înjurăturile nu prea se contabilizează. Supără mai puțin, indignează și mai puțin.
Personal, înaintea izbucnirii amintite, i-aș reproșa lui Contra faptul că naționala pe care o păstorește de 2 ani nu știe nici azi să construiască. Să paseze, să țină de minge. Inclusiv marți, în afara acțiunilor individuale ale lui Mitriță, ea n-a arătat nimic deosebit. Veți riposta că nu i-a lipsit atitudinea. Că a vrut și s-a străduit. De acord, însă ne întoarcem de unde am plecat. N-ajunge să vrei, trebuie să mai și poți, iar „tricolorii”, să recunoaștem, n-au fost în stare de mai mult. Dacă evoluezi acasă și ai o posesie de numai 40 la sută, ba și în fața unui adversar care nu-i de top, lucrurile nu-s în regulă. E de schimbat ceva urgent.
Altfel, nu mă apuc să-i imput lui Contra că l-a titularizat pe x sau pe y. În varianta unora, cel care strica jocul, îl încetinea și-l încurca era Ianis Hagi. Uite că Ianis n-a fost folosit deloc și jocul tot a lăsat de dorit! Noroc cu Alex Mitriță, cel mai bun de pe teren, pe care selecționerul l-a convocat parcă în silă. À contreacoeur. Mai degrabă la cererea presei, probă ce scria subsemnatul aici, pe 28 septembrie: „De presupus și de sperat că șarjele și ruperile sale (n.a. ale lui Mitriță), derutante, vor destabiliza masiva defensivă a scandinavilor”. Ceea ce, din fericire, s-a și întâmplat. Am avut dreptate, nu?
Surprinzător, în minutul 78, la 1-0 pentru România, Contra a decis să-l schimbe pe „american” și l-a înlocuit cu Nistor. Greu de înțeles, dacă nu imposibil, mișcarea, deoarece Alex trăgea după el întreaga formație. Îi oferea exemplu, ritm și curaj. Scoțându-l pe Mitriță, selecționerul le-a făcut pe plac, involuntar, comentatorilor ProTV, care constataseră ei, pe ce criteriu?!, că Mitriță a alergat destul și e epuizat!
Pregătiți și simpatici cei doi, Mocanu și Drăghici, doar că unul dintre ei e legat contractual de FRF și, ca atare, obligat să-i lustruiască imaginea. S-o laude, s-o tămâieze. Nu mai există nicăieri în lume situația jenantă ca meciurile reprezentativei să fie comentate de cineva care ia bani, fie și indirect, prin firmă, de la federația ce patronează echipa respectivă!
Ca să revin, când l-a schimbat pe Pușcaș, Contra l-a preferat, inexplicabil, pe Fl. Andone lui Keșeru. Deși primul fusese mână moartă în Feroe, notat cu 4 în Gazetă, iar celălalt, înlocuitorul lui din minutul 65, marcase golul de 3-0. Selecționerul nostru rămâne imprevizibil, atât că, spre paguba lui și a naționalei, nu și foarte inspirat. Despre restul, mâine.