Nerăbdare și amnezie
Deși semnase în vară pe trei ani cu FC Argeș, numit mai nou ASC Campionii, Nicolae Dică s-a despărțit de gruparea din Trivale după numai patru luni!
Oficial, divorțul s-a produs pe cale amiabilă. Prietenește. Ba chiar, ca Dică să nu se simtă rănit în orgoliul propriu, s-a acreditat varianta că el ar fi renunțat din proprie inițiativă. De fapt, a fost împins să demisioneze, dovadă că președintele clubului, Cristian Gentea, care e și președinte al PSD Pitești, a perorat despre „dezamăgire mare”. A reclamat că „s-a umplut paharul” și că „s-a dorit un șoc”.
În ciuda unui buget redus, sub jumătate comparativ cu al contracandidatelor, conducerea i-a pretins lui Dică promovarea imediată în L1, ceea ce nu se stipula în înțelegerea inițială. Grabă manifestată într-un moment în care, adevărat, echipa a pierdut câteva bătălii, dar nu și războiul. Cum „violeții” se află la trei puncte de baraj și la patru de promovarea directă, atitudinea conducerii l-a necăjit pe Dică.
Forțând nota, șefii au dat dovadă de nerăbdare. În paralel, și de amnezie. Au uitat, bunăoară, că Dică a reușit în 2017 promovarea în liga secundă, en fanfare, cu un avans de 22 de puncte.
După cum au omis și că, dornic să-și țină promisiunile făcute piteștenilor săi, Dică a refuzat în această perioadă mai multe oferte. Pe lângă două de la FCSB, căci Gigi Becali l-ar fi dorit înapoi după separarea de Teja și după abandonul lui B. Andone, o alta tentantă din Grecia. Recunoștința e însă floare rară în fotbalul nostru.
Nu știu în ce măsură FC Argeș a greșit față de suporteri că a schimbat repede antrenorul. Viitorul va demonstra dacă a procedat bine. Sigur e însă că față de Nicolae Dică a greșit. Chiar grav.
***
În timp ce cavalerii fluierului de la noi, vezi Colțescu et Comp., își imaginează că fotbalul începe, continuă și se termină cu ei, ar trebui să ia aminte, și să ia exemplu, de la Ioan Igna, unul dintre clasicii arbitrajului românesc. Astăzi în vârstă de 79 de ani, Igna e mai puțin cunoscut de tineri, dar a fost foarte apreciat și respectat de generațiile mai vechi.
A oficiat la CM din Mexic 1986 și la CE din RFG 1988, iar întâmplarea pe care o voi relata s-a petrecut pe parcursul primei competiții. Mai exact, ea a avut loc înainte de 21 iunie 1986, ziua sfertului de finală Brazilia – Franța, 3-4 după penalty-urile de departajare, meci găzduit de Estadio Jalisco din Guadalajara, în prezența a 65.000 de spectatori.
Neașteptat, împotriva uzanțelor, poate și a regulamentului, „centralul” timișorean a întrebat în ajunul partidei despre situația cartonașelor galbene la ambele echipe, care jucător câte are? Informați, șefii FIFA nu și-au ascuns surprinderea și, ca atare, i-au cerut lui Igna să lămurească lucrurile. Să justifice neobișnuitul său interes.
Acesta a explicat după cum urmează: „Am vrut să știu cum e cu cartonașele tocmai pentru a evita ca într-o fază confuză, nu foarte clară, să mă reped și să scot unul, iar jucătorul respectiv să fie suspendat din pricina mea. Pentru că publicul cumpără bilete să-i vadă pe Zico ori pe Careca, pe Platini ori pe Giresse, nicidecum pe mine și pe colegii mei de la linie”. Acest mod de a privi fotbalul, cu realism și modestie, i-a mulțumit pe oficialii forului mondial. Care l-ar fi felicitat pe arbitrul român.