Șeful clasei

Vechi fan Real Madrid, chiar n-am plâns de necaz când Liverpool a aruncat în aer toate pronosticurile și, după 0-3 pe Camp Nou, a reușit s-o bată pe Barcelona cu 4-0 pe Anfield și s-o împiedice să dispute finala Champions League.

Pentru simpatizanții Barcei, această neverosimilă eliminare a reprezentat însă o catastrofă. Prilejul unui doliu sufletesc. Prietenul meu și al Gazetei de la Los Angeles, Vladimir Moraru, s-a numărat printre ei.

Pătimaș admirator al formației blaugrana și, în egală măsură, al talentului lui Messi, Vladi a notat, mânios din cale-afară, că „îmi vine să ard cele 47 de tricouri (!) ale Barcelonei sau să le dau la Salvation Army!”.

Ziua următoare, și-a mai revenit din șoc și a pus degetul pe rana încă nevindecată: „Anul trecut, pe Roma am luat-o de sus și ne-a costat scump. De data asta, a ieșit mai rău pentru că ne-a fost frică de Liverpool. Și de ce ne-a fost frică n-am scăpat”. Corect, o analiză succintă și lucidă. Deoarece, în ciuda palmaresului și a valorii ei, Barça a jucat cu teamă. De aceea nici nu s-a regăsit vreo clipă.

Ce-a pățit ea nu justifică însă, părerea mea, ironiile ieftine și, încă mai puțin, criticile corozive la adresa lui Lionel Messi. Chiar dacă acesta a dezamăgit în returul cu Liverpool, fiind anonim, șters, rătăcit, nu cred că merita atâtea flegme. Orice-ar zice unii sau alții și cât ar ridica vocea contestatarii săi, Messi rămâne un jucător unic, cu execuții uneori geniale. Detaliul că, preferându-l lui Pele și Maradona, mulți îl consideră cel mai mare fotbalist din toate timpurile, o legendă vie, mă scutește să insist.

Cu indiscutabilă parte de vină la eșecul din Anglia, inclusiv pentru că a ratat o ocazie imensă în startul partidei, Messi nu-i de pus la zid precum coechipierii lui din apărare. Aceștia au încasat patru goluri nepermis de ușor. Pe ultimul dintre ele, care a desăvârșit dezastrul iberic, ca într-un meci de județ ori chiar ca-n curtea școlii!

Au dreptate însă cei care-i reproșează lui Lionel că, deși purta banderola de căpitan, n-a izbutit să oprească prăbușirea echipei. Mai grav, parcă nici n-a încercat! La primirea fiecărui gol, pe chipui lui se putea citi tristețea, dar atât.

N-a părut să-și propună să-i mobilizeze pe ceilalți, să-i tragă după el și să-i trezească. Să-i îndemne să depășească momentele dificile, să-i ajute. Adevărul e că n-a avut niciodată temperamentul unui lider activ și, ca atare, nici atitudinea pretinsă lui. Asta a dovedit o dată în plus că nu-i obligatoriu ca elevul cel mai bun, premiantul clasei, să fie șeful acesteia.

Spre deosebire de Messi, căpitanul lui Tottenham, Harry Kane, a știut să-și motiveze colegii în pauza meciului de pe Amsterdam Arena.

Când tabela arăta 2-0 pentru Ajax și se părea că, învingătoare cu 1-0 la Londra, formația olandeză nu mai poate pierde calificarea, accidentatul Kane a coborât val-vârtej din tribună și i-a zgâlțâit pe Spurs: „Nu-i totul pierdut, puteți juca mult mai bine!”, i-a îmboldit el, umblând la coarda sensibilă. Trippier, Rose et Comp. l-au ascultat și, repetând figura „cormoranilor”, au uluit lumea printr-o calificare ce părea iremediabil compromisă.

Doi mari fotbaliști, doi căpitani de echipă, totodată două firi complet diferite.