A cincea roată

Fie și cu întârziere, admit că discursul lui Donald Tusk, rostit la Ateneu cu prilejul preluării de către țara noastră a președinției Consiliului Uniunii Europene, a entuziasmat.

Ne-am descoperit flatați, unii chiar încântați, auzindu-l pe șeful Consiliului, polonez get-beget, că stăpânește limba română. Ca licențiat în limba acestuia, depun mărturie că nu-i deloc ușor pentru unul născut și crescut la Gdansk să se descurce în românește. Firește că e valabilă și reciproca. Probabil că Tusk a exersat îndelung o pronunție care i-a ieșit.

Ne-am declarat extaziați de faptul că un înalt oficial european a folosit limba noastră. Ne-a uns la inimă ce-a spus. Pomenind de George Enescu, de Emil Cioran, de Nichita Stănescu, de Andrei Pleșu, dar și de Nadia, de Halep și de Duckadam, Tusk ne-a emoționat. Chiar ne-a cucerit.

Pe cei din perimetrul sportului i-a mișcat în mod special o frază ce va fi adesea citată ulterior: „Aș vrea să fac un apel către toți românii să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice. Libertatea, integritatea, respectul adevărului în viața publică, statul de drept și Constituția. Să apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat cele patru penalty-uri la rând. Atunci și mie mi s-a părut imposibil, dar el a reușit!”. După propria-i mărturisire, eroul de la Sevilla 1986 a fost surprins și fericit.

Fără să mă erijez în eroul ce se arată în urma războiului, am avut și am rezerve față de cuvântarea lui Tusk. Am socotit-o mobilizatoare, dar am suspectat-o de populism. Ba și de ipocrizie, în măsura în care am socotit că președintele CUE și-a propus nu numai să ne încurajeze, cel puternic pe cel slab, ci și să ne facă plăcere. Prin asta, să ne câștige simpatia. Felicitări, a izbutit.

Am căzut și nu prea în plasă, știind că Pan Donald e un politician versat. Implicat în mișcarea studențească anticomunistă din Gdansk, oraș din care electricianul fără școală Lech Walesa va ajunge președinte al Poloniei și laureat al Premiului Nobel pentru Pace. După 1990, Tusk a fondat mai multe partide. Ca reprezentant și lider al Platformei Civice, formațiune de centru-dreapta, a fost senator și, între 2007-2014, prim-ministru.

Am rămas de la tatăl meu, medic care a lucrat pe Salvare până la 82 de ani, cu o serioasă doză de neîncredere în politicieni. „Și cutare a intrat în politică, nici el n-a avut o meserie și nu i-a ars de muncă?!”, comenta tata doar pe jumătate în glumă.

M-am amuzat însă aflând că, așa cum a vorbit la București în 2019, Tusk vorbise la Sofia un an mai devreme, când Bulgariei i-a venit rândul la șefia Consiliului. Ținând discursul în limba gazdelor, i-a amintit pe Ivan Vazov, patriarhul literaturii bulgare, pe Zahari Baharov, actor în serialul Game of Thrones, dar și, putea să lipsească?!, pe fotbalistul Hristo Stoicikov. Ce vă spuneam? Politician de anvergură, Tusk a învățat să-și sensibilizeze ascultătorii. Să-i ducă unde vrea.

Să-l lăsăm însă pe Pan Donald și să ne întoarcem acasă. Populist, nepopulist, polonezul măcar a făcut trimitere la sport. Să-mi fie cu iertare, dar pe guvernanții noștri, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, i-ați auzit vreodată referindu-se la domeniul respectiv, la vreunul dintre campionii lui de legendă? Nu, și mi-e teamă că nici nu veți auzi. Aici, din păcate, sportul e privit ca a cincea roată de la căruță, din care motiv și merge de parcă ar călca în gropi. Neabătut în jos. La vale.