Polemică inutilă

Interviul acordat recent de Ladislau (Laszlo) Bölöni lui Edi Apostol pentru GSP a ațâtat spiritele.

Monștri sacri ai sportului românesc, Gică Hagi și Ilie Năstase s-au declarat deranjați de afirmațiile lui Bölöni, dar la asta mă voi referi mai târziu. În general, actualul tehnician al lui Antwerp a spus lucrurilor pe nume și pentru asta merită apreciat.

Cel care se recomandă „cetățean român de naționalitate maghiară” chiar are autoritatea să judece, și să critice, ce se întâmplă în fotbalul nostru. A fost un jucător emblematic, cu 102 selecții în națională și 8 trofee dobândite în tricoul Stelei, între care Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. Mai e, atenție!, singurul antrenor român care a triumfat în două campionate din Occident. A cucerit titlul cu Sporting Lisabona în Portugalia (2002) și cu Standard Liege în Belgia (2009). Nu trebuie uitat Ștefan Kovacs, de aceeași naționalitate cu Bölöni, care a câștigat, pe lângă 4 campionate în Olanda, Cupa Campionilor Europeni în două rânduri. A făcut-o însă cu una și aceeași echipă, cu Ajax Amsterdam.

Lăudându-l pe Bölöni pentru refuzul de a cosmetiza realitatea, n-ar strica să ținem cont de avantajul lui că a plecat definitiv din România în 1987, ca jucător la Racing Jet Bruxelles. De-atunci s-a întors rar la Tg. Mureș, ca să-și revadă mama și casa părintească. Bölöni trebuie crezut și pentru că adesea lucrurile se văd mai bine de la distanță decât de aproape. Afirmația „jucătorii români nu sunt bine educați din punctul de vedere al agresivității mentale… Sunt în urmă față de ceea ce se cere în străinătate acum”, nu-i de contrazis. Reprezintă un deget pus pe o rană ce pare să nu se mai vindece.

Detașat de ce se petrece aici, fără interes să cultive relațiile cu unul ori cu altul, Bölöni i-a ciupit, fie și discret, pe Hagi și pe Năstase, personaje emblematice ale sportului tricolor, lângă Nadia, Patzaichin, Lipă și Gabi Szabo. A comis o imprudență, deoarece în monumente nu se aruncă niciodată cu pietre. Nici măcar cu pietricele. Bölöni a spus că, deși mare talent, Hagi n-a prins Top 50 european, iar Năstase „a fost cineva într-un anumit fel”, fără să se fi realizat însă pe deplin.

Întrebarea-mirare „Ce-a câștigat Hagi?!” l-a scos din sărite pe Gică, a cărui reacție n-a întârziat. Una temperamentală, dar nu lipsită de temei. În ideea că revista britanică FourFourTwo l-a inclus pe Hagi pe lista primilor 100 de fotbaliști din toate timpurile, locul 100 într-un clasament început cu Maradona, urmat de Messi, Pele, Cruyff și Cristiano Ronaldo. Iar Ilie a fost cel dintâi lider ATP din istoria tenisului profesionist, mai mult ce să fi fost?! Ca și Simona Halep.

Trecând peste orgoliile marilor campioni, evident ușor de zgândărit, Bölöni m-a dezamăgit atunci când s-a mărginit să spună că „Plecarea mea de la națională s-a interpretat doar într-un anumit sens”. Am așteptat detalii degeaba. Știam că a renunțat în iunie 2001 la statutul de selecționer după numai 12 luni (din 36 convenite) și 13 meciuri (8-2-3), ca să semneze cu Sporting Lisabona. FRF l-a acționat în instanță pentru rezilierea unilaterală a contractului și a obținut restituirea unei sume importante, dar atât. A mai existat un sens și, dacă da, care?

Pusă pe seama diferenței uriașe de salariu, de la 10.000 de dolari lunar la 70.000, decizia de a-i părăsi pe „tricolori” peste noapte s-a justificat omenește. Aș fi vrut însă ca Bölöni să precizeze cum au stat lucrurile. În rest, sănătate și succes!