Borcane încurcate

După remiza albă cu sârbii, am remarcat determinarea „tricolorilor”. Modul în care, lăsați în 10 în urma eliminării lui Tamaș, aceștia s-au bătut pentru fiecare minge. Uneori eroic, la sacrificiu. Pe de altă parte, am scris și că prestația naționalei […]

După remiza albă cu sârbii, am remarcat determinarea „tricolorilor”. Modul în care, lăsați în 10 în urma eliminării lui Tamaș, aceștia s-au bătut pentru fiecare minge. Uneori eroic, la sacrificiu. Pe de altă parte, am scris și că prestația naționalei a dezamăgit. N-a corespuns nici măcar în prima repriză, disputată 11 la 11. Cea mai bună dovadă că lucrurile au stat rău o oferă amănuntul că România a avut cea mai slabă posesie a balonului din ultimii cinci ani: doar 33 la sută! Ea a fost mai mare chiar și în confruntarea de 0-0 din 2016 cu Spania, campioană continentală și mondială.

Deși gust metaforele, nu m-a entuziasmat ironia lui Cornel Dinu, cum că „A fost mai interesant să vorbesc cu câinele meu!”. Nici duritatea lui Dorinel Munteanu, „Nu mi-a plăcut meciul, în repriza secundă n-am jucat nimic și am obținut un punct cu foarte multă șansă”, n-am găsit-o pe deplin acoperită. Totuși, în condițiile unui om în minus și în fața unui adversar cu ștaif, fotbaliștii noștri n-au ridicat mâinile. Nu s-au predat. Au transpirat, au avut atitudine. De acord că jumătate din pahar, poate mai mult, a rămas goală. Dar corect e să privim și cealaltă jumătate.

Abia întors în țară, temperamental, Mircea Rednic a atacat virulent câteva persoane. Între ele, și pe selecționer. „Noi aveam nevoie de victorie, dar am făcut egal. La cum am jucat, nu aveam nicio șansă să câștigăm! Cred că cineva nu i-a explicat lui Cosmin ce înseamnă Liga Națiunilor”, a mușcat antrenorul „câinilor”.

Nu știu dacă Rednic a vrut să-l critice și pe șeful lui Contra. Pe Răzvan Burleanu, care declara recent „Îmi doream mult mai mult un succes în Portugalia (n.a. al naționalei U21) decât unul în fața Muntenegrului”. Altminteri, când s-a impus, nu l-am menajat pe președintele FRF. Dar acum mă îndoiesc că e cazul să arătăm cu degetul spre el, să culpabilizăm la grămadă. În general, dacă e s-o luăm la bani mărunți, riposta lui Rednic se justifică. Din maniera în care a privit „dubla” Lituania-Serbia, selecționerul n-a demonstrat că a înțeles cu ce se mănâncă această Ligă a Națiunilor!

De ce consider eu, și nu numai, că selecționerul a greșit? Deoarece n-a acordat, deși s-ar fi cuvenit, prioritate meciului cu Serbia, ce se anunța infinit mai greu decât cel cu Lituania. Judecând eronat, Contra a aliniat în Lituania o garnitură mai experimentată, cu Bancu, Mitriță, P. Anton și Chipciu, pe care rațional era s-o fi păstrat pentru duelul cu Serbia. În care, surprinzător, a folosit patru tineri, pe Manea, R. Marin, T. Băluță și Drăguș, eligibili pentru echipa lui Rădoi! Îndrăzneala lui merită evidențiată, dar cu măsură. Dacă pe Contra nu l-ar fi silit situația, cu siguranță că nu i-ar fi trimis în teren pe toți cei patru U21.

Normal era ca selecționerul să procedeze invers. Să-i fi introdus pe jucătorii U21 la Vilnius, contra unui adversar mai accesibil, locul 126 în lume!, nu la București. Dacă ar fi procedat așa, adică logic, P. Anton și Chipciu n-ar fi fost avertizați în Lituania și ar fi putut evolua bine mersi împotriva sârbilor.

Putem spune că, grăbindu-se să-l elimine pe Tamaș, arbitrul olandez Blom ne-a făcut-o. Realiști, n-ar strica să admitem însă că și Contra a încurcat borcanele.