Campioana fără dinți
După Germania, Argentina și Portugalia, altă formație cotată cu șanse la titlul suprem a părăsit surprinzător și prematur Mondialele 2018.
E vorba despre Spania, învinsă de Rusia la penalty-urile executate la finalul unui meci tern. Chiar plictisitor, desfășurat în aceeași direcție, către poarta eroicului Akinfeev.
În ciuda unei posesii zdrobitoare, 74 la sută, Spania a pierdut. A avut însă o posesie oarbă, împleticită. Majoritatea paselor ei, 1.137 față de numai 285!, au însemnat un na-ți-o ție, dă-mi-o mie ce a amenințat rareori spre deloc buturile adverse. Probă că în repriza secundă și în cele de prelungiri trupa lui Hierro n-a avut nicio ocazie clară de a marca! Dominând degeaba o Rusie disciplinată și conștiincioasă, dar limitată, ea a așteptat să pice golul din cer. Parcă o vedeam pe neputincioasa Germanie în partida dezastru cu Coreea de Sud.
S-a zis că, ordonându-le băieților săi să ridice baricade în defensivă și să stea permanent la cutie, fostul portar Cercesov a arătat că se teme. De-aia a și refuzat lupta deschisă. Altfel, logic, pentru că goalkeeperii ajung rareori, ca excepții, antrenori de top. Rusul s-a dovedit însă abil când a ales strategia respectivă, inspirat. Dacă Dziuba&Comp. ar fi ieșit la joc, probabil s-ar fi sinucis. N-au riscat și bine au făcut.
În pofida tuturor pronosticurilor, combinata Barcelona-Real-Atletico s-a împiedicat de o selecționată a campionatului Rusiei, căci Sbornaia a inclus duminică un singur fotbalist din 15 (s-a aplicat noua prevedere cu a 4-a schimbare după minutul 90), Cerîșev, legitimat peste hotare, la Villarreal. Lentă, ostenită, incapabilă să forțeze, complăcându-se să paseze lateral și înapoi, Spania a părut o bătrână fără dinți. Care nu poate mușca, doar molfăie.
Sunt multe cauzele care au dus o echipă plină de nume sonore în această fundătură. Nu-i momentul să dezvoltăm subiectul. În fond, nici nu-i treaba noastră, pe care ar trebui să ne preocupe fotbalul românesc. Și din pricina importului masiv practicat de fruntașele din LaLiga, Spania a abordat turneul cu un vârf de 31 de ani, Iago Aspas. Înlocuitor al placidului Diego Costa, Aspas e legitimat la anonima Celta Vigo, care a încheiat campionatul pe 13, aproape de retrogradare!
Cum peste Iniesta, Busquets, Pique, Jordi Alba sau David Silva, oameni și ei, a mai trecut timpul și s-a adunat uzură, iar invincibilul tiki-taka de odinioară a ajuns să fie citit și ușor de contracarat, echipa gândită de Lopetegui și preluată de Hierro în Rusia a plecat de la CM pe scara de serviciu. În măsura în care am asistat la eliminarea unei favorite, posibil să fi consemnat și sfârșitul unei epoci.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele