Cu mâna goală
S-au încheiat meciurile din grupele CM, 48 la număr, deci se pot trage primele concluzii.
Cea dintâi e că merg mai departe 10 echipe din Europa, 4 din America de Sud și câte una din Asia și America de Nord. Aparent, Bătrânul Continent ar dicta în Rusia, dar nu-i chiar așa. Dacă au părăsit deja întrecerea 4 europene, Islanda, Serbia, Germania și Polonia, din Sud-America s-a întors acasă una singură, Peru. Ușor de dedus că, proporțional, America de Sud stă mai bine.
O figură proastă, dezamăgitoare în raport cu așteptările, a făcut Africa. În bloc, cele 5 reprezentante ale ei, Egipt, Maroc, Nigeria, Tunisia și Senegal, au ieșit din cursă, de unde constatarea că fotbalul „negru” (în parte maghrebian) a ratat complet această ediție de CM. Cum a venit, așa a plecat. Cu mâna goală.
După ce Senegalul a pierdut calificarea, în favoarea Japoniei, ca urmare a inventarierii cartonașelor galbene, s-au auzit voci reclamând aplicarea așa-numitului criteriu fair-play. Unul de ordin disciplinar, nu strict tehnic, adică mai puțin legat de jocul propriu-zis. Contestatarii nu s-au sfiit să întrebe de ce s-a ținut cont de numărul de cartonașe și nu, de pildă, de al cornerelor, al șuturilor la poartă ori al paselor?! Nu li s-a răspuns și nici nu li se va răspunde. Pentru că s-a respectat ce s-a convenit. Logic, normal.
Întrucât, pe lângă acea unică remiză albă din partida de salon Danemarca-Franța, s-au înregistrat 13 rezultate de 1-0, s-a creat impresia că s-a înscris puțin în Rusia. Că echipele au arătat că știu mai degrabă să se apere decât să atace. Impresia e însă falsă. S-au marcat totuși 122 de goluri, media de peste 2,5 goluri pe meci nefiind de criticat. Ca eficacitate, s-a distins Belgia, cu 9 goluri. La polul opus, Panama a încasat 11! Acest record negativ îi aparține portarului Penedo, singurul fotbalist din campionatul nostru prezent în Rusia. Paradoxal, dinamovistul n-a gafat, dar defensiva lui a fost una de chirpici.
Probabil că v-am obosit cu atâta statistică, dar pentru comentarii mai e timp. În fugă, mai notez că niciun jucător n-a impresionat în mod deosebit. N-a luat fața. Dimpotrivă, superstarurile Messi și Ronaldo au amestecat execuțiile spectaculoase cu momentele nereușite. În plus, fiecare a irosit câte un penalty. Mai trebuie văzut englezul Kane, golgeter la zi, în ciuda faptului că n-a jucat cu Belgia. El ar putea deveni, anticipează specialiștii, MVP-ul competiției. Mai are însă drum lung înainte.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele