Cu apa la gât

Luni seară, am intrat pentru întâia oară pe noul "Oblemenco".

Într-o atmosferă demnă de oricare mare stadion din lume, am asistat la un meci îndârjit, uneori disputat la rupere. Ca atare, foarte greu de arbitrat. Părerea mea e că, fără să facem farmacie și să privim fiecare fază cu lupa de 10 ori, Ovidiu Hațegan a ieșit cu fruntea sus de pe gazon. În ciuda faptului că a scos 13 cartonașe galbene și două roșii, a ținut partida în mână. A mai și comis-o, dar nu la vreo decizie importantă.

Grație golului din minutul 86, FCSB a câștigat, apreciez că pe merit. În dragostea lor pătimașă pentru ceea ce continuă să numească, de la Adrian Păunescu citire, Campioana unei Mari Iubiri, fanii olteni vor riposta că un rezultat de egalitate ar fi fost mai corect. Ei invocă superioritatea gazdelor la cornere și la șuturi pe/la poartă, ba și la ratări. Între care și o bară la „capul” lui Tiago Ferreira.

Poate au dreptate. Totuși, impresia mea e că oaspeții au jucat mai mult, o confirmă și posesia de 58 la sută, mai consistent, mai realist. Ca de obicei, Craiova s-a bazat pe explozia tripletei Gustavo – Băluță – Mitriță, pe sprinturile celor 3 atacanți de buzunar rapizi și vicleni. Atât că, exceptându-l pe Mitriță, iute și derutant, ceilalți doi acuză o evidentă pierdere de viteză. După chipul și asemănarea fâșnețului Alex Băluță, care-și propune mult și reușește puțin, trupa lui Mangia nu mai arată dezinvoltura din toamnă, apetitul dinaintea play-off-ului. A cam rătăcit drumul către poarta adversă. În plus, linia de fund și în special compartimentul median se ridică din ce în ce mai rar la înălțimea unui atac uneori sclipitor. Kelici e o „gaură”, Dimitrov îi seamănă, iar Bancu a dezamăgit luni.

Cred că e și vina lui Mangia, pentru că n-a avut altă soluție de substituire a accidentatului Răzvan Popa decât foarte tânărul Screciu. Probă că pentru a te menține în vârf, îți trebuie lot, nu doar echipă. În rest, împins de un public furibund, Il Dottore nu s-a mulțumit cu remiza ce se profila, ci a ținut morțis să învingă. Ca să le ofere spectatorilor satisfacția visată de acești dușmani neîmpăcați ai culorilor roș-albastre. În loc să închidă jocul, a riscat și a plătit.

I-am auzit pe unii zicând că „Științei” nu-i servea egalul. Că îi folosea ca injecția unui mort. Le-aș răspunde respectivilor cu banalitatea că totdeauna un punct e mai bun decât niciunul. Altfel, am constatat că entuziastul public de pe „Oblemenco”, admirabil prin fidelitate și temperament, se poate întoarce uneori împotriva propriei favorite. Precum o sabie cu două tăișuri, o poartă spre performanță, dar o și obligă să joace exclusiv la succes. Cu orice preț. Fără îndoială că așa e indicat și așa e frumos. Să-mi fie însă cu iertare, echipa actuală încă nu calcă pe urmele Craiovei Maxima. Mai are cale lungă până acolo. Foarte lungă.

Chiar nu-i o glumă că FCSB, cu apa la gât, și-a dorit mai mult victoria. În consecință, a transpirat abundent pentru ea, deși declarația lui Ovidiu Popescu, „Am demonstrat că suntem cel mai mare club din România!”, s-a potrivit ca nuca-n perete. Pe lângă portarul Bălgrădean, s-a remarcat Florin Tănase, creatorul fazei de gol, însă cei mai în vână mi s-au părut, paradoxal, veteranii Teixeira și Pintilii. Când îi vezi pe aceștia brăzdând terenul la 37 și, respectiv, 33 de ani, iar pe Florinel Coman de 20 călcând parcă pe ouă, începi să nu prea înțelegi ce se întâmplă în fotbal. Lăsându-l pe Budescu rezervă 72 de minute, Dică a probat că nici „magicianul” nu-i indispensabil. Va fi Dică pentru „nepotul Vasi”?! Vom afla curând.

Spre a nu rata la potou al treilea titlu consecutiv, FCSB așteaptă ca Viitorul lui Hagi s-o încurce pe CFR la Cluj în etapa de adio. Vorbim despre același Viitorul pe care în sezonul precedent, la vremea asta, Becali îl reclama la TAS că i-a furat campionatul! Ce ți-e și cu viața asta, cum se mai învârte roata ei!