Căciuli prea mari

Înaintea oricui, jucătorii sunt vinovați pentru eșecul suferit de FCSB în Copou, un 0-1 ce-i poate costa titlul pe roș-albaștri. Cu excepția lui Pintilii și a lui Budescu pe parcursul primei reprize, parțial și a lui Man, băieții lui Dică […]

Înaintea oricui, jucătorii sunt vinovați pentru eșecul suferit de FCSB în Copou, un 0-1 ce-i poate costa titlul pe roș-albaștri. Cu excepția lui Pintilii și a lui Budescu pe parcursul primei reprize, parțial și a lui Man, băieții lui Dică au fost de nerecunoscut. Dacă Momcilovici, L. Filip și Fl. Tănase (minus eternele simulări) au mai mișcat ceva, Alibec a făcut din nou figurație, iar Planici, Bălașa și R. Benzar s-au întrecut în gafe. La golul veteranului Andrei Cristea din minutul 89, mai întâi Planici s-a încurcat în minge la centrul terenului, după care Bălașa s-a plasat anapoda, nu pe direcția fazei, ceea ce i-a permis atacantului de 34 de ani să-i aducă lui Poli o victorie surprinzătoare, dar pe deplin meritată.

Alături de jucători, responsabilitatea eșecului trebuie pusă și în sarcina lui Dică, luni seara neinspirat, crispat și temător. Într-adevăr, Budescu a jucat sub așteptări. Totuși, nu el era de înlocuit la pauză, deoarece putea avea o sclipire și, eventual, scoate echipa la liman. Schimbându-l, Dică a lăsat impresia că vrea să-l pedepsească, să-i arate cine e șeful. Asta în măsura în care chiar Dică a luat decizia, nu Gigi Becali, care l-a beștelit pe Budescu la finalul meciului.

Pe el, dar și pe ceilalți, i-a numit fricoși. Latifundiarul a uitat repede cât i-a ridicat ieri în slăvi pe fricoșii de azi și cum i-a mai comparat când cu Lampard, când cu Mbappe, când cu Van Basten! În ciuda randamentului slab, Budescu putea și trebuia tratat altfel. Pentru câte puncte a adus de unul singur, i se cuvenea un plus de încredere și de respect.

Dică a comis-o și din alt punct de vedere. S-a mulțumit cu un scor egal, deși logic era, mai ales după eliminarea lui Qaka, să forțeze victoria. Așa cum a procedat Dan Petrescu în partida cu Craiova, când l-a substituit pe închizătorul Hoban, unul dintre favoriții lui, cu ofensivul Ioniță II. Într-o situație asemănătoare, Dică n-a îndrăznit. A apelat la Gnohere, însă pe postul lui Alibec, refuzând să folosească două vârfuri și să renunțe, cum se recomanda, la un mijlocaș ori la un fundaș, spre a căuta să fructifice superioritatea numerică. S-a verificat încă o dată, cine vrea puțin, puțin obține.

Înfrângerea lui Dică mă îndeamnă să mă refer, generalizând, la tinerii tehnicieni fără licență cărora li s-au încredințat prematur echipe de Liga 1. Toți au fost, Mutu, Bratu, Neaga și, firește, Dică, fotbaliști de top și e de salutat faptul că au ales meseria de antrenor. Trebuie sprijiniți și încurajați, dar și făcuți să înțeleagă că antrenor nu devii peste noapte. Că ai nevoie să înveți, să te califici și să capeți experiență. Să nu sari etapele.

Altminteri, riști să ratezi startul, cazul lui Rădoi, iar formațiile cu ștaif să însemne niște căciuli prea mari. Care-ți cad peste ochi. Haideți să judecăm ce se întâmplă la Timișoara, ce afacere a făcut Poli, când l-a împins pe versatul Ionuț Popa să plece la Arad, ca s-o salveze pe UTA, iar ea, cu Neaga pe bancă, a rămas să tremure la retrogradare! Neaga și ceilalți pot ajunge într-o bună zi, mai devreme sau mai târziu, antrenori de top. Sper și le-o doresc sincer. Deocamdată însă, le cer scuze, sunt doar ucenici. Niște învățăcei.

S-ar fi impus să scriu mai mult și mai elogios despre Iași, o echipă sufletistă și nu doar atât, una excelent organizată și mobilizată până la sacrificiu. Poate cu un viitor prilej. Pe moment, remarc că Stoican s-a ținut de cuvânt după ce a declarat că pentru el, ca și pentru băieții lui, nimic nu contează în viață cât onoarea. Remarc și mă simt îndemnat să-mi scot pălăria.