Caracter, dar și noroc

Adevărat că 75 de minute, până la golul lui Djokovici, așa-zisa finală a campionatului a dezamăgit crunt.

Înaintea golului, s-a jucat lent și urât, cu rare faze de poartă și cu ocazii și mai rare. Totuși, nu mi se pare corect să compari meciul FCSB-CFR cu Craiova-Viitorul și să proclami că primul a reprezentat o rușine pe lângă regalul din Bănie. Nu neagă nimeni, iar subsemnatul nici atât, că partida de la Craiova a fost net superioară. Captivantă, seducătoare. Ea chiar a oferit un fotbal de calitate și un spectacol de gală, dar n-ar strica să ne oprim aici.

Și să ținem cont, obligatoriu, de câteva elemente menite să facă diferența din start. Pe de-o parte, de miza uriașă, de quitte ou double, de la București, apoi de amănuntul, deloc neglijabil, că înseși formațiile de sâmbătă au jucat rareori atât de frumos în actualul sezon. Să judecăm că e greu de comparat, dacă nu imposibil, un război la baionetă cu, forțez intenționat nota, o plimbare cu vaporașul sau un foc de artificii.

Întâlnirea de pe Arena Națională a plictisit și pentru că, surprinzător, protagoniștii ei au prins o zi slabă. Budescu și Gnohere, respectiv Deac și Culio abia s-au văzut, probă că 3 dintre ei (excepție Culio) au și fost schimbați pe parcurs. În ce-l privește pe Deac, căruia nu i-a reușit nimic, el a fost schimbat mai târziu decât s-ar fi impus.

La urâțenia partidei a contribuit și stilul închis, precaut până la manierism, al ambelor combatante. Defensivă întărită, presing aspru și vigilent, pase laterale ori înapoi din abundență, temporizare etc. Poate că Dică n-a urmărit să joace așa, numai că, să mă scuze, aceasta e impresia lăsată de FCSB. Echipă lungă, întinsă adesea pe 60 de metri, ea a marcat în prelungiri din doar 3 șuturi trase pe spațiul porții adverse!

Nu-i puțin pentru o gazdă, ba și lider în clasament, ci e extrem de puțin, foarte departe de așteptări. Când susțin că, și dacă n-a vrut să înghețe jocul cu gândul la un scor egal, tot asta a ieșit, am în vedere și că, pentru a-l introduce pe Teixeira, Dică a renunțat la inventivul Budescu, dar l-a păstrat pe paznicul L. Filip! O dată în plus, Nick rămâne fidel proverbului că paza bună trece primejdia rea.

De observat însă că Dică s-a dovedit inspirat la schimbări. La fel și când, spre sfârșit, l-a trimis vârf de atac pe fundașul central Planici, autorul golului de 1-1. Veți riposta că a riscat cu sârbul în disperare de cauză. Simțind că i-a ajuns apa la gât, că riscă să piardă meciul, titlul și, pe cale de consecință, postul de antrenor. De acord, dar nici așa n-ar fi îndrăznit toți.

Întorcându-ne la schimbări, să remarcăm că Planici a marcat după o pasă luminoasă a lui Alibec, care primise balonul de la Teixeira, cei doi fiind introduși în repriza secundă. Cum egalarea s-a produs, ca și în turul play-off-ului, în minutele de prelungire, lesne de dedus că Dan Petrescu și CFR n-au învățat să gestioneze finalurile. La întrebarea dacă trupa din Gruia ar fi meritat totuși să câștige, aș răspunde că nu. Consider rezultatul echitabil, deși admit că, salvându-se încă o dată la finiș, FCSB a avut și-un dram de noroc. Că Gigi Becali l-a numit Maica Domnului e treaba lui, dar norocul a existat.

Altminteri, evident că revenirea de la potou înseamnă ambiție, voință și încredere. Pe scurt, caracter. Ce se întâmplă însă cu valoarea roș-albastrilor, atât de scump plătită, ea când își va spune cuvântul?! Când va sări în ochi și va dicta legea?!