Mai încet cu „cârlanii”!
Așadar, după 22 de ani și 4 înfrângeri consecutive în ultimele meciuri, România a bătut Israelul, ba și la Netanya, pe malul Mediteranei.

Spre lauda lui, câștigând cu 2-1, Contra a reușit într-un demers în care au eșuat, cronologic, Iordănescu în 1998, Pițurcă în 1999 și 2008, Lucescu jr. în 2010, 3 dintre eșecuri înregistrându-se chiar pe terenul „tricolorilor”!
Și totuși, analizând comentariile internauților, se observă că izbânda de sâmbătă n-a prea mulțumit opinia publică! Sigur că în vremea din urmă am devenit, cu temei ori fără, mai exigenți, dar parcă exagerăm privind numai și numai către partea goală a paharului! Într-adevăr, adversarii s-au prezentat sub așteptări. Vreo 2-3 dintre ei n-aveau față de internaționali, iar alții trebuiau puși urgent la cură de slăbire. Pe lângă Levy, de exemplu, Gnohere și Alibec arată ca niște balerini!
Să nu uităm că Israelul a deschis scorul și că a trecut în prelungiri de două ori pe lângă egalare. Dar și băieții noștri au ratat din poziții favorabile, mai ales Keșeru. Simplificând, o primă jumătate egală și modestă, după care, în ciuda unui început mai slab de repriză, „tricolorii” și-au impus jocul. Însuși Contra a recunoscut că „Am pierdut un pic ordinea în startul reprizei secunde”, însă lui i se cuvine o bilă albă pentru inspirația dovedită atunci când, în minutul 61, i-a introdus simultan pe N. Stanciu, Mitriță și Chipciu. Cel dintâi a înscris pentru 1-1 cu un șut fulminant de la 25 de metri, în timp ce craioveanul, fâșneț, i-a oferit lui Țucudean pasa luminoasă din care acesta a marcat spectaculos golul victoriei.
Surprinzător, succesul de la Netanya mai degrabă n-a satisfăcut. Pe mijloacele de socializare, destui au strâmbat din nas, ei imputându-i selecționerului că a aliniat o garnitură cu media de vârstă de 29 de ani, 6 titulari (Niță, Grigore, Săpunaru, Pintilii, Deac, Keșeru) fiind trecuți de 30! „Ce-o să faci la Euro 2020 cu pensionarii ăștia?!”, i s-a reproșat lui Contra, căruia i s-a cerut să primenească efectivul cu „cât mai mulți cârlani!”. În condițiile în care împotriva Israelului au debutat Mitriță, Anton (din minutul 72) și Cicâldău (83). Aflați înaintea meciului 1, Nedelcearu și Man au rămas pe bancă. Posibil să se apeleze la ei în amicalul cu Suedia de marți.
Îmi păstrez părerea că o „națională” nu se reconstruiește. Rolul selecționerului e acela de a convoca într-un anume moment cei mai în formă jucători, indiferent de anul nașterii acestora. La lot trebuie să se ajungă, așa mi se pare logic, pe bază de merite, nu pe criterii de vârstă. De aceea promovarea tinerilor se cuvine operată gradat. Cu grijă. Cu atenție. Cu discernământ. Întinerirea nu trebuie tratată ca un scop în sine.
„Naționala” se formează, îi adună pe cei mai buni dintre cei mai buni. Nu mi-o luați în nume de rău, dar pentru „cârlanii” în discuție s-au creat reprezentativele U19 și U21, ca să aibă unde să joace. Evident, lucrurile s-ar modifica în cazul în care ar exista și la noi superstaruri precoce precum Mbappé, Donnarumma ori Dembélé, care te-ar sili să-i convoci la 19 sau la 20 de ani.
Din păcate însă, nu există. Iată de ce îndrăznesc să afirm, fără să mă declar sedus de succesul de la Netanya, că antrenorul „tricolorilor” a acționat cu cap când a chibzuit debuturile și nu le-a forțat. În fond, dac-ar fi să gândim precum adepții întineririi cu orice preț, la kilogram, n-am putea răspunde de ce Pintilii de 32 de ani a jucat sâmbătă peste Benzar de 26 sau peste Grozav de 27?! Vom mai vorbi pe tema asta.