Umilință, dar și merite

După un meci strălucit pe Arena Națională, o victorie ce a întreținut iluzia calificării, FCSB a clacat în retur, când Lazio nu doar a învins-o, ci a și făcut-o de râs.

A fost suficient ca Inzaghi să schimbe 7 jucători în garnitura de start, Patric, De Vrij, Parolo, Alberto, Lulici, Anderson și Immobile în locul lui Bastos, L. Felipe, Murgia, Milinkovici, Lukaku, Nani și Caicedo, pentru ca partida de la Roma să nu semene cu cea de la București. Mai mult, nici măcar să nu amintească de ea.

Cum Lazio a deschis scorul încă din minutul 7, ne-am lămurit repede că una e să întâlnești rezervele formației capitoline și alta titularii acesteia. Diferența de clasă dintre ei se vede de la mare distanță și e netă în favoarea celor din urmă. Pe Olimpico, Lazio a depășit-o pe FCSB la toate capitolele. Viteză, tehnică și, poate cel mai important, atitudine. Astfel, leii lui Dică de pe Dâmbovița au devenit mielușei pe malul Tibrului. Gata de sacrificat, dar și, mai trist, împăcați cu soarta!

Se cuvenea să ne așteptăm la o seară de coșmar? În lumina turului, mai degrabă nu. Judecând însă după valoarea componenților celor două combatante, da. Sigur da, din moment ce valoarea de ansamblu a lui Lazio e estimată la 267 milioane de euro, iar a FCSB-ului la numai 25. Se mai întâmplă ca o echipă mai slab cotată de 11 ori să învingă, dar rar, foarte rar. Chiar dacă specialiștii care cântăresc jucătorii mai greșesc, uneori în plus, alteori în minus, oricum le va fi foarte greu unor fundași centrali de circa 1 milion de euro (Găman, Planici) să reziste unui vârf de 35 de milioane, cota lui Immobile, golgeterul din Serie A! De-aia nici n-au rezistat, ceea ce nu trebuia să ne mire foarte tare.

Cu alte cuvinte, nu se impunea să ne șocheze eșecul în sine. Numai că noi, amăgiți de succesul repurtat la București, am calculat aiurea și sperat la fel. Inclusiv subsemnatul, care a crezut că FCSB poate repeta, fie și în parte, evoluția din manșa întâi. N-a putut deoarece a întâlnit alt adversar și pentru că ea însăși a prins o zi slabă, chiar lamentabilă.

Incapabilă să blocheze atacurile vijelioase ale lazialilor, purtate mai ales pe centru, FCSB a primit 3 goluri într-o primă repriză, pe parcursul căreia gazdele au ratat tot atâtea ocazii uriașe. La cea din minutul 18, Vlad a blocat la picioarele unui Parolo scăpat singur, iată de ce n-am înțeles nota 2 acordată portarului, cea mai mică de joi seara, când Gazzetta dello Sport și Corriere i-au pus identic, 5,5.

Tocmai pentru că nu l-am găsit vinovat la niciunul dintre golurile încasate, nu mi se pare normal să-l scoatem pe Vlad țap ispășitor. Să dăm vina pe tinerețea și pe lipsa lui de experiență în condițiile în care ceilalți, începând cu versații Teixeira și Budescu, au dezamăgit crunt. Exceptându-i pe Gnohere, marcatorul norocos al golului de onoare, și pe Fl. Coman, care a intrat bine după pauză și a trimis o minge în bară, niciunul dintre roș-albaștri nu merita notă de trecere. Toți au rămas repetenți.

Întrucât nu vom căpăta niciodată răspuns la întrebarea dacă FCSB era în stare să ofere o replică îndârjită în cazul în care ar fi folosit 2 închizători și, în general, și-ar fi propus să se apere pe 3 linii și să înghețe jocul, să încercăm să ne păstrăm măsura. Calmul, luciditatea. Să nu cădem dintr-o extremă în alta ca Gigi Becali și să acuzăm echipa că a fost penibilă, după ce ne-am repezit s-o declarăm pretendentă la câștigarea Ligii Europa!

Când tragem în FCSB din toate pozițiile, ceea ce ne place din cale afară, să nu uităm că ne referim la echipa tricoloră cu cea mai lungă carieră continentală, la cea care a eliminat-o pe Plzen, a făcut egal cu Sporting în deplasare și a învins-o acasă pe Lazio. S-o desființăm pentru rușinea de pe Olimpico, dar să-i recunoaștem și meritele. Atâtea câte sunt.