De unul singur

Ratând calificarea la CM 2002 din postura de selecționer, Hagi a renunțat la "națională" după numai 5 luni.

Va repeta figura la Bursaspor, Galata, Poli Timișoara și Steaua, deși cu Cimbom a cucerit Cupa Turciei în 2005.

Atunci au început unii să murmure că încearcă zadarnic să ajungă antrenor. Că nu-i făcut pentru meseria asta, obiceiul nostru de a pune note fără să fim profesori și de a da sentințe fără să fim judecători. Convins că succesul nu va întârzia mult, Hagi nu s-a lăsat. Putea fi orice în fotbal, inclusiv președintele Federației, însă el s-a vrut antrenor. Numai antrenor.

A înființat Viitorul în 2009 și l-a înscris în eșalonul 3, dar nu s-a grăbit să ia loc pe bancă. În timp ce el deschidea în zori Academia de la Ovidiu și o închidea noaptea târziu, cum procedează și acum, echipa a promovat în L1 cu Cătălin Anghel la timonă. Era în 2012, Hagi conducea totul, dar din umbră. Vigilent, neobosit. Nu acapara meritele, le atribuia colectivului.

Abia în 2014 a luat loc pe bancă. Practic, și-a oficializat statutul, iar votanții tradiționalei Anchete GSP l-au desemnat Antrenorul anului 2015. Pe lângă îndeplinirea visului, le-a râs în față contestatarilor. Pentru ca astăzi, după ce Viitorul a devenit campioană împotriva tuturor pronosticurilor, să fie reales tehnicianul number one, recunoaștere unanimă a calităților sale. Între ele priceperea, perseverența, curajul și încrederea în sine. Grație cărora Gică a câștigat de unul singur o bătălie pe care nu puțini au considerat-o dinainte pierdută. S-au înșelat.