Auf Wiedersehen, Herr Daum!

Să nu ne îmbătăm cu apă rece, ci să recunoaștem că „tricolorii” au intrat în meci aici, la Varșovia, abia după ce zarurile fuseseră aruncate și polonezii se desprinseseră la 3-0. Până spre minutul 75, băieții noștri n-au prea mișcat […]

Să nu ne îmbătăm cu apă rece, ci să recunoaștem că „tricolorii” au intrat în meci aici, la Varșovia, abia după ce zarurile fuseseră aruncate și polonezii se desprinseseră la 3-0. Până spre minutul 75, băieții noștri n-au prea mișcat în front, iar gazdele, fără să strălucească, au dominat și condus partida. Când scriu că leșii n-au sedus, am în vedere că nici ei n-au avut o prestație deosebită. Într-adevăr, au fost mai bătăioși și mai puternici, mereu cu un metru ori cu o secundă înainte, dar mingea a sărit uneori din ei ca din colțul mesei! Chiar înaintea lui Lewandowski, autorul celor 3 goluri realizate de Reprezentacja Polski, mi-a plăcut mijlocașul ofensiv Zielinski, lucid și neobosit, însă o fi contat și faptul că sunt fan Napoli, formația de club a lui Zielinski.

Din păcate, deși pentru ei meciul trebuia să fie al unei singure variante, a victoriei, Chiricheș et Comp. l-au început fără curaj și fără vlagă. Timid, întrecându-se în erori. În loc să pună presiune pe poarta lui Szczesny, măcar pe careul acestuia, ai noștri s-au retras în propria jumătate, parcă visând la un 0-0 ce nu-i ajuta! Să-mi fie cu iertare, dar nu poți câștiga dacă nu ataci, de unde și senzația, oare numai a mea?, că întâlnirea de sâmbătă a fost prost gândită și jucată la fel. Lipsită de o idee, de o strategie. La întâmplare, la heirup și ce-o da Dumnezeu!

Mai ales defensiva lui Daum a cedat, componenții ei comițând greșeli în lanț de plasament, cu precădere Benzar, ca și de intercepție, la acest capitol remarcându-se Săpunaru. În plus, cel din urmă le-a și deschis polonezilor drumul spre un succes confortabil în clipa în care l-a faultat pe Lewandowski în suprafața de pedeapsă la o fază oarecare, anonimă. Cum va proceda un pic mai târziu și Toșca, a cărui ieșire nesăbuită ne-a determinat să regretăm, nu râdeți!, accidentarea lui D. Grigore. Ca să nu mai insist, apărarea noastră a fost praf câtă vreme polonezii au hărțuit-o, au forțat-o.

Vreo 75 de minute noi am stat la cutie pe teren și cu sufletul la gură în tribune, încurajările celor 500-600 de români risipindu-se pe fondul unui asurzitor „Polska, Polska!”. Pe rând, Latovlevici și B. Stancu au tras de la semidistanță, dar mai mult au încercat norocul decât poarta adversă. Ultimul a izbutit să și înscrie, primul gol tricolor după 4 partide sterile, cu un șut violent și deviat. Aspectul partidei s-a schimbat, numai că prea târziu și doar pentru impresia artistică. Grozav și Stanciu au mai înviorat un atac în centrul căruia Fl. Andone s-a zbătut ca peștele pe uscat. A transpirat abundent alergând după mingi dintr-un careu în celălalt, dar a avut parte de puține șanse, de foarte puține, în condițiile în care mijlocașii au fost mai preocupați să distrugă decât să construiască.

Fidel principiului său „debutul și înfrângerea”, Daum l-a introdus și pe Hanca, spre a alimenta alibiul că el întinerește echipa. Cu observația că „naționala” trebuie să însemne suma celor mai buni jucători, a celor mai în formă în momentul respectiv, alcătuită pe criteriul valorii, nu neapărat pe cel al vârstei. E frumos să ai o selecționată tânără, dar nu obligatoriu. Obligatoriu e să ai una care să nu piardă meciurile pe bandă rulantă precum, vai, cea a României! Vom mai discuta pe această temă.

Înaintea partidei de pe Narodowy, Daum declara că „Nu pot aduce îmbunătățiri uriașe”. De acord, nu ne așteptam la așa ceva, iar antrenorului „naționalei” noastre nu-i poți cere minuni deoarece dispune de fotbaliști de clasă medie, unii chiar umflați, cosmetizați. Să-mi fie din nou cu iertare, dar unui Pintilii ori unui Latovlevici, nume alese la întâmplare, nu le mai poți cere să crească. Ei sunt, ca majoritatea coechipierilor lor, jucători decenți, dar atât. Numai că, întorcându-mă la Daum, acesta n-a îmbunătățit nimic, nimic, nimic! Dimpotrivă, cu el pe bancă, România a ajuns ciuca bătăilor și aproape că a ratat calificarea la CM 2018, asta ca să mai nutrim de doi bani speranță. Să ne facem curaj singuri.

Repet că nu-i exclusiv vina lui Daum că „naționala” n-are rezultate și că s-a prăbușit în clasamentul FIFA, însă o mare parte din culpă îi aparține antrenorului german. Implicit, celor care l-au adus și-i cântă în strună, ba îl și plătesc regește, lui Burleanu și trupeților acestuia. Dac-ar avea onoare, dac-ar fi demn, cum se recomandă nemții, Daum ar trebui să-și strângă bagajele, să zică Auf Wiedersehen și să-și vadă de drum, el demonstrând că nu înțelege nimic din realitățile fotbalului românesc, pe care l-a dus de râpă. Chiar nimic! Mă îndoiesc însă că se va întâmpla așa. Pentru că, iată un proverb neaoș oferit spre folosința lui Daum, câinele nu pleacă niciodată de la măcelarie. Voi reveni.

Varșovia, 11 iunie 2017