Boier Imi

La 80 de ani, îi urez să-l țină inima operată, ca și a mea, alți 20 și să mai vedem după aia! La mulți ani, Nea Imi!

Am lucrat cu Ienei, aproape două luni, la Coppa del Mondo 1990, eu ca responsabilul de presă al „naționalei”, el ca selecționer. Cu alte cuvinte, era șeful meu, dar unul care nu-mi aduc aminte să fi ridicat vreodată glasul. Când îți cerea ceva, parcă te ruga și-ți rămânea dator. Se purta ca un gentleman.

Adevărat boier, mereu galant și zâmbitor. Uneori lăsa impresia că e plecat cu gândul, absent de la nebunia reprezentată de Mondialele din Italia. Nu știu nici azi dacă modul acela de a sta mai departe de lumea atât de zbucimată a competiției era un fel de a se apăra. De a se ascunde. Sigur însă i-a reușit. Nea Imi, cum îi ziceam pe-atunci, era un tip implicat și, paradoxal, un mare visător.

Îmi reamintesc, ca prin ceață, de momentul tensionat al conferinței de presă de dinaintea meciului cu Argentina, care avea să se încheie 1-1 pe San Paolo din Napoli, goluri Monzon din pasa lui Maradona și Balint din cea a lui Sabău. Cum adversara noastră era deținătoarea titlului suprem, Argentina trimisese la Telese Terme, locul de cantonament al „tricolorilor”, peste 200 de ziariști, agitați, foarte gălăgioși.

Cum se mai găseau de față și vreo 20 de gazetari români, atmosfera era extrem de încărcată, iar sala plină de camere TV și de microfoane, Radio Buenos Aires, Radio Cordoba, Radio Santa Fe, Radio Rosario etc, ba și Radio Ushuaia din orășelul pierdut pe hartă, situat la capătul pământului, tocmai în Țara de Foc!

Lucrurile au decurs normal până în clipa în care Ienei a fost întrebat ce formație va alinia la Napoli. S-a făcut o liniște de catedrală, spartă numai de clănțănitul aparatelor foto. Deși până atunci vorbise românește, iar eu tradusesem, antrenorul român s-a ridicat majestuos în picioare și, de parcă jucam împotriva englezilor, a precizat cu voce tunătoare că va folosi „The best team”! Niciun nume, nicio indicație, nimic!

Nu vă imaginați ce fluierături s-au auzit și câte cocoloașe de hârtie au început să zboare, vacarm în care, imperturbabil, Ienei s-a aplecat spre mine și mi-a șoptit complice: „Ăștia mă cred fraier să le divulg echipa?!”. Sud-americanii au părăsit sala vociferând, unii chiar huiduind.

La 80 de ani, îi urez să-l țină inima operată, ca și a mea, alți 20 și să mai vedem după aia! La mulți ani, Nea Imi!