Neînțelesul și agresivul Herr Daum
Acordând un amplu interviu lui Amir Kiarash de la Adevărul, responsabilul echipei noastre naționale ne-a arătat o față pe care nu i-o cunoșteam.

Dintr-un tip politicos și tolerant, deschis la dialog, Cristoph Daum s-a transformat într-unul nervos și coroziv. Care face două lucruri pe parcursul convorbirii, se laudă și atacă! Mai direct spus, ceartă din răsputeri presa, o urechează, o pune la zid deoarece, pasămite, ea nu pricepe pe ce lume trăiește și, încă mai grav, nu-l apreciază pe selecționerul „tricolorilor” la justa sa valoare. Firește foarte ridicată, unică, inconfundabilă.
Presa pusă la colț!
Daum n-avea motive să se lege de presă, scrisă ori vorbită. Aceasta l-a întâmpinat cu simpatie și l-a tratat cu răbdare. A menționat succesele lui ca antrenor, realmente impresionante până acum un deceniu. Opt trofee, între care titlul în Germania cu Stuttgart în 1992, cel mai prețios, în Turcia cu Beșiktaș (1995) și Fenerbahce (2004, 2005), în Austria cu Austria Viena în 2003. Performanțe de top, absolut remarcabile. O dovadă că ziariștii români, inclusiv subsemnatul, n-au avut nimic de împărțit cu Herr Daum e aceea că ei n-au insistat asupra unui moment neplăcut din viața acestuia. Chiar l-au minimalizat, mai degrabă l-au ascuns.
Dacă tehnicianul german umblă să spele însă rufele în public, atunci să-mi permită să-i reamintesc că în CV-ul său de pe Wikipedia se precizează că în anul 2000 a fost „acuzat de chefuri pe bază de cocaină și de orgii cu prostituate”! Reproduc în continuare: „Daum a amenințat presa și a dat probe de păr autorităților ca să convingă lumea de nevinovăția sa. Probele au arătat că el a fost consumator de cocaină, dar a declarat că firele de păr nu erau ale lui. Cu toate acestea, un an mai târziu, confruntat cu perspectiva de a petrecere un timp în închisoare, Daum a recunoscut că a consumat cocaină”. N-ar conta foarte tare eroarea cu pricina, comisă totuși după împlinirea vârstei de 45 de ani, însă nici nu trebuie trecut peste ea cu ochii închiși. Când face pe călugărul și pe moralistul, selecționerul să știe că și ceilalți știu! Să nu mai pozeze în Maica Tereza că nu-l prinde rolul.
„Sacrificiul” fiului Marcel
Despre cât de tare se sacrifică Daum jr. ca analist video al „naționalei” a scris ieri Maria Andrieș cu delicatețe, așa că nu mai reiau subiectul. Mi-aș îngădui însă curiozitatea de a întreba dacă Marcel își ajută tatăl din dragoste filială ori e plătit de Federație? Care se aude că-i mai achită, pe lângă salariu, și angarale gen transport, cazare, diurnă etc, corect sau e bârfă? Aș găsi normal ca Daum jr. să fie recompensat generos din moment ce, îl căinează părintele său, „din iunie 2016, când Frankfurt (n.a. Eintracht) și-a început cantonamentul de vară, până în decembrie, el a avut doar 3 zile libere, 3 zile în 6 luni!”. Bietul de el, chiar merită compătimit, iar munca lui evidențiată la panoul de onoare. Pe unde-ar fi scos cămașa „tricolorii” fără neprețuita contribuție a lui Daum junior?
Fără ea n-ar fi învins Armenia la Erevan în superioritate numerică din minutul 3, ci ar fi terminat la egalitate cu Muntenegru acasă și cu Kazahstan în deplasare, bașca eșecul usturător suferit la București în fața Poloniei! Ultimul e chiar meciul pe care Daum însuși l-a elogiat pe parcursul interviului menționat. A numit a doua repriză a acestuia „fantastică”, „excelentă”, ceea ce nu-i de râs, cât de plâns! Cum să lauzi evoluția dintr-o partidă pierdută cu 3-0 pe teren propriu, cui să-i spui asemenea aiureli și să te ia în serios?
Șomer 28 de luni
În ciuda derapajelor lui Daum, găzduite pe două pagini de ziar, n-aș fi ripostat dacă n-aș fi avut impresia, pe alocuri certitudinea, că neamțul ne ia de fraieri. Că-și imaginează că suntem atât de naivi încât să înghițim gogoșile lui. Una fiind aceea că, aflat deunăzi în Antalya, unde asista la „amicalele” unor divizionare A aflate în pregătirea de iarnă, a primit „o ofertă incredibilă, cu un salariu de câteva milioane”! Herr Daum ne-a liniștit însă cu viteza cu care ne-a și descumpănit: a refuzat oferta deoarece, nefiind ahtiat după bani, dorește să dezvolte proiectul de la București! Care proiect? Fantasmagoriile habarnistului Burleanu?
N-aș fi dat crezare cuvintelor lui Daum nici dacă n-aș cunoaște că în ultimii 5 ani acesta a stat mai des pe bară decât pe banca tehnică. Concret, 28 de luni înainte de a semna cu FRF, pe 7 iulie 2016, Daum a șomat, n-a avut contract! În rest, Eintracht Frankfurt l-a demis în 2011 după nici două luni, la Bruges a rămas 7, ca și la Bursaspor, Herr Daum ieșind din circuit și fiind socotit mai degrabă un fost antrenor! Îmi cer încă o dată iertare, dar mai întreb ceva: dacă figura pe lista tehnicienilor de elită, instalat de FRF în răpăit de tobe, cum de nu s-a găsit niciun club mai acătării, fie el și arab ori din zona ex-sovietică, să-l angajeze?! Auzi coincidență, doar ce ne-a bătut Polonia cu 3-0 la București că s-a și repezit un grangure să-i propună neamțului o căruță de euroi, câteva milioane! Chiar e plauzibilă o asemenea gogomănie?! O fi Daum carismatic și spiritual, însă există o limită în toate.
Confundă și ratează!
Nu mai zăbovesc asupra altor „judecăți” emise de Daum, gen „Sunteți (n.a. ziariștii) preocupați doar de scandal ca să aveți titluri și spectacol. Nu sunteți preocupați de fapte”. Zău, la ce fapte se referă preopinentul? La cât de anost joacă „naționala” lui ori la locul 4 din 6, necalificant, pe care se găsește ea în preliminariile CM 2018, cu 5 puncte mari și late din 12 posibile? Când selecționerul nu încetează să pozeze în neînțeles, chiar în victimă, mărturisesc că, la rându-mi, nici eu nu pricep ceva. Ascultându-l și citindu-l pe neamț realizez că acesta se erijează în reformator al fotbalului românesc. Altminteri, n-ar discuta aproape obsesiv despre situația financiară a federației, despre echilibrul dintre veniturile și cheltuielile acesteia, despre centrele de copii și juniori etc. Care sunt și treaba lui, dar în subsidiar, tangențial.
Mi-e teamă, și cu asta închei, că Daum trăiește într-o confuzie. El a fost adus aici să antreneze echipa națională și s-o califice la Mondialele din 2018, nu să se bage în chestiuni care n-au atingere tehnică. Sigur, poate interveni și dincolo de fișa postului, însă principala lui misiune e ca „tricolorii” să joace mai frumos ca înainte și să ajungă la turneul din Rusia. Pentru asta, nu pentru însărcinări de manager ori de consilier, încasează el cel mai mare salariu dat vreodată unui antrenor în România.
Din păcate, o spun fără satisfacție, Daum n-a atins niciunul dintre obiectivele din contract, ba chiar riscă să le rateze pe linie. El vorbește mereu despre viitor și niciodată despre prezent, iar asta e o diversiune menită să justifice niște evoluții palide și niște rezultate pe măsură. În cazul în care nu-i așa, aștept să mă contrazică.