Pentru Contra

Usturătorul eşec suferit la Mediaş, un 0-4 parcă neverosimil, începe să zgâlţâie serios scaunul lui Andone.

Surse cu pretenţii susţin că zilele acestuia în Ştefan cel Mare ar fi numărate. Odată cu încheierea stagiunii de toamnă, s-ar încheia şi al treilea mandat al său pe banca roş-albilor. Personal, consider ilogic un asemenea deznodământ, forţat, incorect. Pentru că Andone e cel mai titrat antrenor din actuala Ligă 1, cu 3 titluri de campion şi 4 Cupe ale României, dar şi pentru că, scurt timp înaintea coşmarului de la Mediaş, Dinamo câştigase derby-ul cu Steaua.

Niciun tehnician nu poate uita meseria de miercuri până luni, însă acesta-i modul primitiv în care judecă mulţi dintre noi. La victorie, meritul e al jucătorilor, la înfrângere, vina e a antrenorului! Am primit destule lecţii în acest sens, numai că, din păcate, n-am învăţat nimic din ele. Câtă vreme antrenorii vor fi demişi peste noapte, fotbalul nostru va progresa în ritm de melc. Ori nu va progresa deloc.

Se scrie şi se vorbeşte abundent pe tema succesorilor lui Andone, iar printre numele pronunţate se află, chiar în pole-position, cel al lui Contra. Deşi ambii au purtat tricoul lui Dinamo, cei doi nu s-au întâlnit ca jucători în „Groapă”. Ando a plecat în 1990, Contra a venit în 1996. Totuşi, cel poreclit „Guriţă”, demis recent de divizionara secundă spaniolă Alcorcon, refuză ferm să discute despre un posibil contract cu „câinii”. „Dacă Dinamo rămâne fără antrenor, atunci vom negocia. Până atunci n-are rost să ne aşezăm la masa tratativelor”, a declarat Contra, adăugând că „Ioan Andone o poate redresa pe Dinamo şi ar trebui lăsat să lucreze”. E şi părerea mea, am spus-o mai sus.

Întrucât normalitatea nu-i de elogiat, n-am să-l laud pe Contra. Dar am să observ că tipul temperamental şi zgomotos de altădată, cu aere de rebel, s-a cuminţit. Schimbat, a ajuns să gândească frumos, onorându-şi cei 41 de ani (Ando are 56) pe care-i va sărbători joia viitoare. În numele fair-play-ului dovedit şi al respectului arătat unui coleg mai vârstnic, „Guriţă” a crescut în ochii mei. Sigur că şederile la Alaves, AC Milan, Atletico Madrid, WBA ori Getafe i-au deschis alte orizonturi. L-au şcolit, l-au maturizat. Numai că şi alţii au trecut pe-acolo sau prin împrejurimi şi nu s-a văzut. Nu se simte. Pus în situaţia lui Contra, altul s-ar fi agitat. Ar fi tras sfori sau, în cel mai fericit caz, ar fi tăcut. Cum Contra a avut decenţa să stea deoparte, veţi zice că e o chestiune banală. Subscriu. Atât că viaţa de zi cu zi e formată din asemenea banalităţi şi trăită printre clişee.

Mi-a  mai plăcut un fragment din discursul lui „Guriţă”, că „Fără ajutorul jucătorilor cu experienţă, tinerii de la Dinamo nu pot face prea mult”. De acord, mi-e teamă că ideea întineririi cu orice preţ tinde să devină la noi un scop în sine, chiar o obsesie. Inclusiv la nivelul echipei reprezentative, datoare să ţină cont de etatea componenţilor ei, însă cu precădere, prioritar, de forma şi de valoarea acestora. „Naţionala” trebuie să-i reunească pe cei mai buni jucători dintr-un anumit moment, indiferent de anul naşterii lor. E un subiect de dezvoltat cu alt prilej.