Ce aşteptăm de la Daum

Încep să se vadă schimbările operate de Daum.

Era însă logic ca acesta să înnoiască din moment ce e cel mai bine plătit selecţioner din istoria fotbalului nostru. Adept al ordinii şi al disciplinei, el s-a băgat şi peste cantonamentul de la Mogoşoaia, pe care l-a modernizat. Nu i-a scăpat nici sala de mese, deşi ea ar fi trebuit să-i preocupe mai degrabă pe şefii bazei ori pe ai federaţiei. Numai că neamţul e neamţ, vorba aceea, şi în somn!

Mă îndoiesc că antrenorul „tricolorilor” a avut vreun amestec în scoaterea de pe pereţi a pozelor de grup ale „naţionalelor” noastre de la turneele finale înlocuite de cele ale lui Carl Lewis şi Michael Jordan. Ba şi, ca să ne amuzăm, de nişte sloganuri stupide gen „Durerea apare şi dispare, dar victoria este eternă”! Cine şi-a închipuit că Bicfalvi, Alibec et Comp. vor deveni mai siguri pe ei citind îndemnurile cu pricina s-a înşelat. Zău aşa, ce le-ar folosi să ia exemple de la Generaţia de Aur, hulită de actuala conducere a FRF, când normal e să bage la cap că „Recuperarea e obiceiul campionilor” şi să se simtă mai puternici!
Pe lângă că a desfiinţat secretomania care înconjura echipa naţională, lansată de Piţurcă şi desăvârşită de Iordănescu, altminteri, tehnicieni demni de respect, charismaticul Daum a organizat orarul jucătorilor şi prin aceea că a afişat pe uşile camerelor din cantonament orarul complet al unei acţiuni. A anunţat ţintarul tuturor zilelor.

Fără să însemne o ironie, iar o critică nici atât, metoda lui nu-i însă nouă. E folosită în ţările cu fotbal serios, inclusiv la nivel de cluburi, de ani şi ani. De pildă, însoţind recent Viitorul la Gent, pe cheltuiala redacţiei, ca să doarmă liniştiţi haterii care mă acuză de nostalgie după Mircea Sandu deoarece federaţia nu mă mai duce gratis cu avionul, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, chiar niciodată!, am observat în Belgia că Hagi le-a înmânat puştilor câte un desfăşurător complet al deplasării, pe ore, pe minute. De aici concluzia că, în ciuda meritelor sale, Daum n-a descoperit America.

Spre deosebire de meciul cu Muntenegru, neamţul s-a dovedit de data asta mai tăcut, mai precaut. N-a mai promis marea cu sarea. Probabil s-a lămurit că nu dispune de o superechipă, cu care trebuie să aducă însă 6 puncte din Armenia şi Kazahstan. În caz contrar, riscă să compromită prematur prezenţa la CM 2018. Deşi a realizat lucruri interesante şi utile, pentru care i se cuvin felicitări, Daum are datoria să înţeleagă că, înaintea şedinţelor de team building şi a fotografiilor în aer liber cu şcolarii, lumea aşteaptă de la el un joc convingător al „tricolorilor” şi, urmare a lui, izbânzi la Erevan şi la Astana.

Ratarea obiectivului n-ar însemna o tragedie, dar ar încurca lucrurile, le-ar complica rău. Dacă ni se cere să avem răbdare ca Daum să se familiarizeze cu fotbalul românesc, nu-i recomandabil nici ca el să ne pună răbdarea la încercare. A venit ca antrenor, nu ca antreprenor, aşa că trebuie să câştige cât mai des ca să-şi păstreze postul. E multă vorbărie în jurul lui, imagine şi marketing, dar e neapărată nevoie şi de succese. Cele din Armenia şi Kazahstan sunt obligatorii.

Nu-i caută nimeni noduri în papură neamţului, însă adevăratele examene ale lui şi ale elevilor săi se vor da pe gazon. Să le fim martori şi abia apoi să ne pronunţăm!