Putem puţin!

Reprezentantele noastre din Europa League au pornit cu stângul, iar asta pentru că, simplificând, au greşit mai mult şi mai des decât adversarele.

Au greşit şi până la fluierul de start deoarece le-au subestimat pe Austria şi pe Osmanlispor. Tehnicienii şi jucătorii au socotit că o echipă din Viena ce n-a mai cucerit titlul din 2013 şi una din Ankara clasată pe locul 7, ba şi debutantă în C2, n-au anvergură şi, ca atare, vor fi uşor de bătut.

Calculul s-a dovedit însă eronat. Atât Austria, cât şi Osmanli, la care polonezul Szukala, vedeta de până mai ieri a Stelei, nu-i nici măcar rezervă!, au demonstrat calitate. Consistenţă şi ritm. Deşi nu strălucesc, ambele practică, ori măcar încearcă, un fotbal intens şi în viteză, modern. Între altele, pentru că austriacul Friesenbichler a crescut la Bayern şi e împrumutat de la Benfica, în timp ce malianul C.

Diabate, lunganul din atacul turcilor, a petrecut 8 ani la Bordeaux şi numără 37 de selecţii în „naţionala” pregătită acum de Giresse. La rându-i, Steaua l-a adus în 2016 pe Golubovici, un bosniac de 33 de ani trecut pe la cluburi renumite precum Trebinje, Slavonac, Medimurje, Ceahlăul şi CSMS Iaşi!

Din păcate, antrenorii români par din ce în ce mai rupţi de realitate. Cred exagerat în ei, în băieţii lor şi în şansa acestora, din care cauză, de pildă, Şumudică a început cu un singur închizător şi cu 5 jucători ofensivi! A riscat şi a plătit, revenirea Astrei din ultima jumătate de oră nereuşind să pună în dubiu succesul Austriei, unul absolut meritat. În cazul în care şi-ar fi studiat mai atent adversarul, probabil că Şumudică ar fi fost mai precaut. Nu s-ar fi aruncat în bazin fără să vadă dacă e apă în el!

Admiţând că Astra, cu Budescu şi cu Alibec incomplet refăcuţi, cu antrenorul abia întors pe bancă, tot mai caută ieşirea din tunel şi n-o găseşte, să recunoaştem că de la Steaua am avut aşteptări mai mari. Justificate şi din considerentul că, spre deosebire de campioană, ea s-a întărit în intersezon. A vândut, dar a şi cumpărat.

De acord că şi Reghecampf poate invoca circumstanţe. Penalty-ul comis de Tamaş şi, mai ales, eliminarea lui Enache, evenimente ce i-au încurcat rău pe roş-albaştri. Adevărul e însă că Steaua n-a funcţionat bine nici până la gafa lui Enache, care a îngropat-o. În măsura în care s-au remarcat Niţă şi Bourceanu, ceilalţi au dezamăgit. Fără să-l transformăm în Acarul Păun, Enache e vinovat, însă nu numai el. Moke a fost dezordonat, De Amorim absent, Tănase fragil, Golubovici dezorientat etc. E inadmisibil ca o echipă cu pretenţii, dar şi cu dare de mână, să nu posede un fundaş dreapta şi un vârf pe care să se bizuie încât să nu mai improvizeze de la meci la meci. Aşa se întâmplă însă când jucătorii nu-s aduşi după valoare, ci în funcţie de preţ şi, chiar mai trist, de gustul patronului. Adesea îndoielnic, extravagant.

S-ar cuveni să nu ne mai minţim că fotbalul nostru e de nivel ridicat, competitiv. Joi s-a arătat încă o dată că putem din ce în ce mai puţin şi că nu mai speriem pe nimeni.