Gnohere şi sărăcia

Sincer, îmi pare rău că Dinamo a fost învinsă la Tg. Mureş şi n-a rămas în plasa Stelei. Asta nu pentru c-aş fi antistelist, cum mă cataloghează unii, ci pentru că doresc un campionat cât mai strâns, cât mai disputat. […]

Sincer, îmi pare rău că Dinamo a fost învinsă la Tg. Mureş şi n-a rămas în plasa Stelei. Asta nu pentru c-aş fi antistelist, cum mă cataloghează unii, ci pentru că doresc un campionat cât mai strâns, cât mai disputat. Aşa, cu Steaua distanţată devreme în clasament şi cu Astra în picaj, creşte riscul ca Liga 1 să devină un recital roş-albastru. Implicit, să suscite un interes public şi mai scăzut. Altminteri, nu înţeleg de ce-ar trebui condamnată Steaua că a achiziţionat jucători de la principala contracandidată. Recentul editorial „Cine poate oase roade” a încercat să explice situaţia, nu cea mai fericită.

Fără să diminueze meritele mureşenilor, care au crezut în şansa lor până în ultima clipă, dinamoviştii s-au cam bătut singuri luni. Dacă acceptaţi un loc comun, au pierdut pe mâna lor, în sensul în care Gnohere a ratat un penalty la 0-0, iar la 1-0 a irosit o ocazie monumentală. A stricat o pasă servită pe tavă de Romera. Personal, nu m-am omorât niciodată după el, un vârf vânjos, dar mai degrabă rudimentar, lipsit de subtilitate. Amănuntul că până şi Steaua s-ar bate pentru a-şi asigura serviciile lui, ori măcar semnătura, reprezintă încă o dovadă a sărăciei din fotbalul nostru. Nu vreau să fiu caustic, dar în echipa de pe timpul lui Claudiu Niculescu francezul n-ar fi fost titular. Iar în formulele mai vechi, cu Dumitrache ori cu Dudu Georgescu, şi mai rar. Chiar deloc.

Părerea mea, şi nu numai, e că arbitrajul lui George Găman i-a dezavantajat pe „câini”. În minutul 51, lovind direct picioarele adversarului, nu mingea, Gabi Matei l-a trântit în careu pe acelaşi Gnohere, 11 metri clar. „Centralul” nu l-a acordat însă, glumea careva, deoarece a intuit că francezul îl va rata ca şi pe cel primit în minutul 31! Lăsând gluma, Găman trebuia să arate punctul cu var, îl obliga un fault indiscutabil.

Infinit mai complicată a fost faza din minutul 89, când Nedelcearu a marcat pentru 2-2, dar arbitrul craiovean a anulat golul la semnalizarea asistentului G. Bârjac din Zalău. Porumboiu s-a pronunţat pentru gol valabil apreciind că Oliva, deşi afară din joc la şutul lui Nedelcearu, n-a avut o acţiune voită, ba a şi căutat să iasă din cadrul porţii. În schimb, Crăciunescu l-a apărat pe tuşier. A afirmat că, aflat aproape de portarul advers şi pe direcţia şutului lui Nedelcearu, Oliva l-a mascat şi l-a derutat pe Mingote. Ca atare, trebuia fluierat. După ce am văzut şi răsvăzut secvenţa, fază la limită, greu de judecat, înclin să-i dau dreptate lui Crăciunescu. Practic, lui Bârjac şi lui Găman.

Eroul meciului s-a numit Ianis Zicu, născut pe 23 octombrie 1983, autorul „dublei” gazdelor. Primul gol din lovitură liberă, celălalt după o piruetă stil Drăgulescu. Execuţiile lui au adus aminte de acel enfant prodige care debuta furtunos la 17 ani în Divizia A şi la 20 în „naţională”. De promiţătorul Magic Zicu, al cărui talent a luminat însă cu intermitenţă. A pâlpâit ca o lumânare suflată de vânt. Reuşitele lui de azi nu fac decât să sporească regretul că Ianis nu s-a realizat cât a făgăduit şi cât a putut. Dacă el a iubit fotbalul, l-a şi trădat atunci când, comod, boem, a sfidat efortul şi s-a mulţumit cu puţin. Fiecare om e însă, nu-i aşa?, alt om.