Derby-ul neputinţei

Una peste alta, Steaua fiind ceva mai activă, iar Dinamo irosind prin V. Lazăr o ocazie imensă, scorul final trebuie considerat echitabil.

După o repriză vie, cu ritm şi cu suspans, meciul Steaua-Dinamo a căzut în mediocritate. Probă că după pauză n-a mai apărut nicio ocazie de gol, iar pe spaţiul porţii s-a tras primul şut abia în minutul 75! Parcă mulţumite cu egalul, ambele echipe au jucat la trecerea timpului, la aşteptare. Steaua a deţinut iniţiativa, însă nici ea n-a forţat în faţa unui adversar care, deşi s-a retras, a continuat să ameninţe pe contraatac. Să nu ne plângem însă de nivelul partidei deoarece, disputat în aceeaşi zi şi încheiat tot 1-1, derby-ul Rusiei, Zenit St. Petersburg-ŢSKA Moscova, a fost şi mai slab! Mai lent, mai plictisitor.

Una peste alta, Steaua fiind ceva mai activă, iar Dinamo irosind prin V. Lazăr o ocazie imensă, comparabilă cu cea ulterioară a lui De Amorim, scorul final trebuie considerat echitabil. Declarând că „e ruşinos ce a arătat Dinamo în seara asta”, Gigi Becali a părut din alt film, mai ales pentru că a adăugat „nu mă aşteptam să se lase umiliţi (n.a. dinamoviştii)”! Aiurea, nu aşa au stat lucrurile. Dimpotrivă, „câinii” s-au ridicat la înălţimea adversarului, oferind o ripostă solidă. Dacă ei au jucat mai simplu şi mai direct, roş-albaştrii au făcut-o mai elaborat şi asta i-a încurcat uneori. Fair, Andone însuşi a recunoscut că „Steaua ne-a dominat şi nu era corect să câştigăm noi”.

Titularizându-i pe cei 4 recent sosiţi, Reghecampf a dovedit curaj. La fel şi când a început cu 6 atacanţi. Numai că introducerea lui De Amorim l-a împins pe Hamroun din stânga spre mijloc, unde i-a întâlnit şi pe fundaşii laterali Enache şi Momcilovici!, zonă în care algerianul nu prea s-a simţit în apele sale. Cum Fl. Tănase încă nu s-a acomodat ca vârf central împins şi N. Stanciu a dezamăgit, Stelei i-a lipsit presiunea, consistenţa. A condus în van ostilităţile. Totuşi, Reghe a învăţat ceva din lecţia servită de Man City: n-a mai impus un presing avansat, adică riscant, aventuros. A învăţat, dar cu ce preţ!

Dinamo a lăsat impresia că se maturizează cu fiecare meci. În afara lui St. Filip, veriga slabă nu doar pentru că a fost eliminat (just), ceilalţi s-au apărat riguros, exact. „Centralii” au câştigat grosul duelurilor aeriene. Mijlocul n-a construit însă suficient, în vreme ce puternicul Gnohere parcă a cărat apă cu ciurul. Oricum, în numele organizării şi al elanului, Dinamo se anunţă drept o candidată autorizată la podium. Cel puţin atât.

Arbitrajul lui Radu Petrescu nu mi-a displăcut, deşi colegii l-au apreciat cu 4! I-au imputat că nu l-a eliminat pentru al doilea galben pe Tamaş, dar şi că i-a refuzat Stelei două lovituri de la 11 metri. În opinia mea, acuzele sunt discutabile, nu foarte convingătoare, exceptând faza în care Hanca l-a călcat pe De Amorim pe picior, imprudenţă evidentă şi penalty clar! Fără să trag în „central”, i-aş reproşa că, din dorinţa de a nu fragmenta jocul în stilul lui Tudor şi pentru a-i conferi cursivitate în maniera lui Balaj, a tolerat câteva intrări dure, la rupere. Revenind la faultul lui Hanca, asupra fazei te poţi pronunţa, şi nici atunci foarte sigur, doar după ce-ai analizat de 10 ori reluarea! Nu-s avocatul lui R. Petrescu, însă la TV e uşor. Pe teren e infinit mai greu.

Nu prestaţia arbitrului ar trebui să ne preocupe după derby-ul de sâmbătă, cât evoluţia anemică, neconcludentă, a mai multor prezumtivi „tricolori”. Asta e buba, nu alta.