Ultimul cuvânt
Hotărât lucru, Ioan Andone e cel mai galonat antrenor din Liga 1. Ca jucător, a câştigat de două ori campionatul şi de trei ori Cupa României, iar ca tehnician a obţinut 8 trofee: un titlu cu Dinamo şi două cu […]

Hotărât lucru, Ioan Andone e cel mai galonat antrenor din Liga 1. Ca jucător, a câştigat de două ori campionatul şi de trei ori Cupa României, iar ca tehnician a obţinut 8 trofee: un titlu cu Dinamo şi două cu CFR Cluj, trei cupe cu trupa din Ştefan cel Mare şi una cu garnitura din Gruia, plus Supercupa 2005 cu „câinii roşii”. Revenit vara aceasta la echipa lui de suflet, a reuşit s-o ducă neaşteptat de repede în vârful ierarhiei. Neînvinsă, Dinamo e liderul Ligii 1 după 3 etape, putând fi depăşită doar de Steaua sau de Iaşi, care au un meci amânat. Dacă-i prematur de dat verdicte, adevărat e şi că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, nu?
Apropo de Steaua, când aceasta urmează s-o întâlnească pe Manchester City în play-off-ul Champions League, Andone şi-a exprimat dorinţa să vadă pe viu partida de marţi seară de la Bucureşti. Şi-a permis chiar s-o încurajeze, nu s-o bălăcărească, pe „eterna rivală”: „Steaua are şanse în faţa lui City şi trebuie să creadă în ele!”. Dinamovist get-beget, fireşte că Andone nu-i fan Steaua. N-are cum şi nici nu îi cere nimeni asta. Tip cu picioarele pe pământ, el a înţeles însă că e în interesul întreg fotbalului nostru, nu doar al culorilor roş-albastre, ca Stanciu et Comp să prindă grupele CL. Aşa vor contribui la coeficient, la imagine, la prestigiu. Le-ar servi şi pe celelalte echipe româneşti, inclusiv pe Dinamo.
Atât că atitudinea antrenorului, exemplu de echilibru şi de realism, i-a deranjat rău pe ultraşii roş-albi! Aceştia au sărit ca arşi pe un site al lor, reproşându-i lui Andone că „vorbim cam mult de Steaua şi prea puţin de Dinamo!”. Sigur, nu pretinde nimeni, eu nici atât, ca suporterii lui Dinamo şi ai Stelei să se iubească la infinit. E prea veche şi prea adâncă adversitatea dintre ei, ireconciliabilă, încât să ne imaginăm că o simplă declaraţie, fie ea de bona fide, va stinge o duşmănie istorică. Tocmai de aceea curajul lui Andone se cuvine remarcat, pentru că reprezintă întoarcerea la normalitate.
Cam în aceeaşi idee, să notăm că fanii „naţionalei”, participanţi la proiectul „Uniţi sub Tricolor”, au emis deunăzi un comunicat prin care resping naturalizarea fotbaliştilor străini. Deşi acuză „încercarea federaţiei de a-şi masca incompetenţa”, afirmaţie care ar trebui să mă bucure, găsesc tonul textului ca fiind dur. Ba şi, cu scuzele de rigoare, deplasat, greşit. Fanii ar avea dreptate în situaţia în care s-ar pune problema naturalizărilor pe bandă rulantă, în masă, ceea ce nu-i cazul. Întrucât se face trimitere la un jucător, doi, nu la mai mulţi, nu văd care ar fi consecinţele negative ale unui asemenea demers. Mai ales că ţări cu populaţii mai numeroase şi fotbal mai dezvoltat, de pildă, Germania, Italia şi Spania, au apelat de câţiva ani la metoda respectivă şi n-o reneagă.
Nu încape îndoială că, parte a fenomenului, publicul deţine un rol imposibil de minimalizat. Publicul se cuvine respectat, lui îi e dedicat spectacolul, unul de neconceput în absenţa fanilor. La rându-le, aceştia trebuie să realizeze, să fie ajutaţi să realizeze că ei au un cuvânt important de spus, dar nu ultimul. Să fie mai cooperanţi şi, dacă se poate, nu atât de convinşi că ei au descoperit America.