Corabia avariată
Despre o corabie avariată, care și-a pierdut busola și se află în derivă. Dacă nu chiar în pericol de scufundare.
În prelungirea evoluțiilor șterse din actualul început de stagiune, în care n-a câștigat niciun meci oficial cu excepția Supercupei, Astra și-a continuat parcursul decepționant în Danemarca, în returul cu FC Copenhaga. Din păcate, campioana României n-a fost nici activă, nici reactivă, n-a fost în niciun fel!
Altădată arma ei de bază, pasele de la mijlocul terenului n-au funcționat, deși Șumudică a aglomerat zona cu 5 oameni, Boudjemaa, Lovin, Al. Stan, Teixeira și Boldrin. Degeaba. Surprinzător, titularizarea internaționalului Săpunaru n-a adus în apărare siguranța așteptată. Fără să lase o impresie deosebită, dar evident mai robustă și mai organizată, formația daneză a făcut legea și s-a desprins lejer, la pas.
Practic, partida s-a desfășurat într-o singură direcție, spre poarta lui Silviu Lung jr., așa că, logic, ea nu a avut istoric. Asta în ciuda unui ușor reviriment al Astrei din startul reprizei secunde, când oaspeții au mai ieșit din încercuire și pentru că adversarii, cu sacii urcați în căruță, n-au mai insistat. Zarurile fuseseră aruncate.
Pe un teren ud, Astra a luat gol încă din minutul 14, când Cornelius, desprins de lângă Al. Stan, a trimis imparabil cu capul. Moment în care, după egalul de 1-1 consemnat la Giurgiu, FC Copenhaga a pășit decisiv spre calificare și i-a rezervat Astrei un rol secundar în play-off-ul Europa League. Celelalte goluri, marcate de danezi prin Santander (minutul 34) și același Cornelius (45), au consfinţit o victorie și o calificare fără dubii.
Campioana României n-a contat în atac, unde s-a simțit lipsa lui Alibec, la fel cum, în ansamblu, Astra a acuzat absența de pe bancă a antrenorului Șumudică. Dincolo de orice circumstanțe atenuante, e clar că formația dunăreană nu se regăsește, din care pricină se vorbește din ce în ce mai apăsat, și justificat, despre un pui de criză la Giurgiu. Despre o corabie avariată, care și-a pierdut busola și se află în derivă. Dacă nu chiar în pericol de scufundare.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele