Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Balonul de săpun

De precizat însă că în niciuna dintre ţările cu 14, 16 ori 18 formaţii în elită nu există mai mult de 18 reprezentante în diviziile secunde.

Permalink to Balonul de săpun
marți, 2 august 2016, 4:07

Să nu ne mirăm că, deşi Liga 2 va lua startul sâmbătă, Comitetul de Urgenţă i-a definitivat componenţa abia luni! Indiferent de domeniu, e stilul nostru de a termina treburile cu întârziere, în buza evenimentelor. Oricum, extinzând numărul participantelor la 21 şi comasându-le într-o singură serie, FRF trebuie că şi-a propus intrarea în rândul lumii bune. Asta socotind că Anglia 2 are 24 de echipe, Italia 2, Spania 2 şi Portugalia 2 câte 22, Franţa 2 şi Olanda 2 câte 20 etc.

De precizat însă că în niciuna dintre ţările cu 14, 16 ori 18 formaţii în elită nu există mai mult de 18 reprezentante în diviziile secunde. În Austria evoluează 10 echipe în A şi 10 în B, în Bulgaria 14 şi 16, în Elveţia 10 şi 10, în Polonia 16 şi 18, în Suedia 16 şi 16, iar în Ucraina 12 şi 17, de unde concluzia că Liga 2 din România e cea mai amplă de pe continent! Chiar dacă se aude că Pâncota se va retrage şi va lăsa întrecerea în 20, ea tot va rămâne redutabilă. Vorbă veche, la noi e ca la nimeni, ne credem cei mai cei!
Conform unei opinii mai largi, când a abolit criteriul geografic, FRF a legat de piciorul diviziei secunde o piatră de moară. În sensul în care e puţin probabil, chiar exclus, ca echipele aliniate la start să şi termine competiţia. Din pricină că noul sistem presupune cheltuieli crescute, în principal, din cauza deplasărilor. Calculând că de la Satu Mare la Brăila, formaţii ce se întâlnesc chiar în etapa a doua, sunt 750 de kilometri pe şosea, de la Călăraşi la Baia Mare 680, de la Suceava la Timişoara 600, se pune întrebarea dacă formaţiile respective vor face faţă cheltuielilor sporite de transport, cazare şi masă?

Cum meciurile se vor disputa sâmbăta de la ora 11:00, o echipă ar trebui să suporte hotelul, dar şi, având de petrecut 10 ore în autocar, 3-4 mese pentru minimum 20 de persoane. Însuşi Auraş Braşoveanu, reprezentant al L2 în Comitetul Executiv şi, de câteva zile, preşedinte la Dacia Unirea Brăila, îşi exprima temerea că „unele formaţii vor abandona pe parcurs”. Să sperăm că nu se va întâmpla aşa, dar perspectivele se anunţă mai degrabă sumbre. Lărgind Liga 2 la 21 (20) de echipe răspândite pe întreaga geografie, adică supradimensionând-o, federaţia a forţat nota. A exagerat. Şi dacă, prin comparaţie cu sezonul precedent, diferenţa de buget va creşte cu numai 35.000-40.000 de euro per club (asociaţie), ea nu va fi uşor de găsit.

Intenţia FRF, inclusiv obligaţia ca echipele să alinieze permanent 3 jucători sub 21 de ani, nu-i rea. Merită încercat, însă impresia e că s-a mers prea departe şi că Liga 2, umflată ca un balon de săpun, se poate sparge. Logic era să fi cuprins 18 formaţii şi gata. Acum, având în vedere desele programări din mijlocul săptămânilor, iminente la 40 de etape, echipele vor sta mai mult pe drumuri!
Concret, numărul de echipe e prea mare, nejustificat. După ce Farul, SC Bacău şi Petrolul nu s-au mai înscris, în locul lor au apărut retrogradatele Foresta (ex-Rapid CFR) Suceava, Unirea Tărlungeni şi Metalul Reşiţa, ultima încheind sezonul precedent cu minus 10 puncte! Ele au cerut să joace şi li s-a permis conform aceluiaşi paragraf din ROAF care i-a îngăduit lui ACS Poli Timişoara să substituie Rapidul în Liga 1. Încă o dovadă că în materie de Regulament e vraişte în fotbalul nostru, dar ăsta e deja alt subiect. Merită să mai vorbim despre el.

Comentarii (51)Adaugă comentariu

Golombioschi Ilie (150 comentarii)  •  9 august 2016, 13:44

Corect si bine , Divizia B, 4 serii de cate 16 echipe, adica o combinatie intre divizia B si C cu cheltuieli mult mai suportabile si contracte pornind de la salariul minim pe economie, loturi de maxim 22 de jucatori(2 portari si 6 jucatori intre 16 si 20 de ani) respectand o regula generala la toate diviziile, de 2 U19 .

Comentează