Ne-am făcut de băcănie!

Neîndoios că selecţionerul a greşit, dar nu cred c-ar fi corect să-l scoatem ţap ispăşitor, să-l identificăm cu Acarul Păun.

Haideţi să fim sinceri şi să recunoaştem că noi, cei cu picioarele pe pământ, nu amatorii de iluzii, n-am aşteptat vreo minune de la Euro 2016. Ne-am gândit că vom pierde onorabil cu Franţa, am socotit că vom termina la egalitate cu Elveţia şi am sperat că vom depăşi Albania, clienta noastră tradiţională. Succesul cu ea trebuia să ne califice din grupă, iar ce urma, încă un meci sau două, constituia bonus. Din păcate, nu numai că am sperat degeaba, dar chiar ne-am umplut de ruşine: „tricolorii” au pierdut în faţa unor adversari care nu marcaseră niciun gol până atunci, eşec consemnat la capătul unei întâlniri în care schipetarii au învins pe merit! „Une victoire qui ne discute pas”, nota luni cotidianul lyonez Le Progres.

Apropo, ştiţi unde joacă Sadiku, cel care a înscris unicul gol al confruntării de duminică peste mâinile unui Tătăruşanu parcă ieşit la prins fluturi? E împrumutat de FC Zurich la Vaduz, în Liechtenstein, ţară cu o populaţie sub 35.000 de locuitori, cât sunt la Cugir sau la Fălticeni, care nu reprezintă nimic în fotbal, zero! Vaduz e în liga helvetă, ceea ce nu modifică radical datele problemei şi nici motivele pentru care suntem negri de supărare. Pentru că ne-a bătut neica-nimeni. Iar când te bat cei slabi, pe care numai Iordănescu i-a văzut tari în aiuritoarele lui declaraţii de după meci!, înseamnă că eşti coada cozilor! A sosit momentul adevărului, în care s-ar impune să nu ne mai îmbătăm cu apă rece, ci să admitem că am încurcat-o la Euro, de unde am plecat pe scara de serviciu, ruşinaţi şi umiliţi! Măcar cu atât să ne alegem, să realizăm că nu putem mai mult şi că am rămas de căruţă! Când observam, după recentul „amical” cu Ucraina, că lucrurile merg prost, atoateştiutorii mă luau peste picior şi mă întrebau, ironic, „chiar nu ţi-a plăcut nimic?!”. Ce să-mi fi plăcut dacă nu era nimic de reţinut în afara unor succese înşelătoare, mincinoase, precum lejerul şi nesemnificativul 5-1 cu Georgia?! Să-mi fie cu iertare, dar înfrângerea de la CE a fost una dinainte anunţată.

Vina lui Iordănescu, dar exclusiv a lui?

Cel mai simplu e să aruncăm vina pe Iordănescu şi să-i cerem demiterea, act care oricum se petrece, Generalul găsindu-se la final de contract. Neîndoios că selecţionerul a greşit, dar nu cred c-ar fi corect să-l scoatem ţap ispăşitor, să-l identificăm cu Acarul Păun. Pe lângă întreţinerea unei atmosfere cazone la lot şi, din această pricină, permanent tensionate, Iordănescu e vinovat că n-a reuşit, nici măcar n-a încercat, să învioreze jocul echipei. Să-l iuţească şi să-l facă mai direct, mai tăios. S-a cramponat într-o aşezare excesiv de prudentă şi nespectaculoasă, cu doi închizători. Iar când a renunţat la ea, în repriza secundă cu Albania, a îndrăznit numai în disperare de cauză şi, bilă neagră, împins de fanii ce scandau din tribune numele lui Sânmărtean! Nu analizez acum şi aici selecţia, fie şi pentru că asta e o treabă la care evident că din exterior lucrurile se văd mai clar. Insist însă că în multe situaţii Generalul s-a dovedit neinspirat, în criză de idei.

N-ar fi însă corect, părerea mea, să-l socotim pe el singurul vinovat şi să-l punem la zid. Am mai spus-o, cum nu se poate confecţiona din stambă frac şi nici face vin din apă, la fel nu se poate alcătui o echipă competitivă din băieţi care mai degrabă nu joacă la cluburile lor de-afară, nici ele de primă mână. Ia aduceţi-vă aminte ce tricouri purtau Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu şi colegii lor de generaţie comparativ cu ce culori apără azi D. Grigore, Fl. Andone ori chiar B. Stancu! Diferenţa fiind ca de la cer la pământ, Iordănescu are dreptul şi la unele circumstanţe atenuante. Ca să nu mai spun că, adevărat ghinion, contra Albaniei i-a lipsit, incomplet restabilit, tocmai Pintilii, mijlocaşul său preferat. Ca atare, să acceptăm şi că materia primă aflată la dispoziţia Generalului n-a fost de calitatea întâi.

Dansăm pe un picior de lemn!

Dacă nu-i o vorbă goală aceea că tot răul e spre bine, atunci Euro 2016 ar trebui să ne trezească la realitate şi să ne lămurească, deşi cu regretabilă întârziere, că fotbalul nostru dansează pe un picior şchiop, chiar de lemn! De unde până unde atâtea pretenţii şi ifose pe noi, căci unii aberau c-am putea şi cuceri titlul continental!, când avem cel mai slab campionat din ultimii ani, cei mai slabi jucători de import şi, oftez iar, o „naţională” formată majoritar din „rezervişti”?! Puţin avem, puţin etalăm, aşa că normal ar fi să ne băgăm minţile în cap, să înţelegem că plapuma e scurtă, dar şi peticită!

Toţi am nădăjduit că, trecând de la Sandu la Burleanu, FRF a intrat într-o fază nouă, aerisită, modernă. Fals, ea a căzut din lac în puţ şi a înlocuit abuzul la maiou cu impostura la cravată. Federaţia şi fotbalul au ajuns conduse la întâmplare, de un grup de neaveniţi, de o gaşcă, n-ar fi cazul ca, după ce-a băgat în buzunar peste 90.000 de euro dintr-o calificare la care a avut o contribuţie minoră, sumă echivalentă cu venitul unui medic ori al unui profesor pe 6-7 ani, Burleanu să dea banii înapoi şi să-şi ia viteză?! Staţi liniştiţi că nu vor demisiona nici el şi nici trupeţii lui, racolaţi pe bază de prietenie, nu de competenţă. Nici nu le trece prin gând întrucât federaţia e o vacă bună de muls, un cec în alb.

Cu asta, îmi iau la revedere de la Euro 2016, dar această corespondenţă, expediată din Lyon, înseamnă începutul unei lungi discuţii, nicidecum sfârşitul ei. Mai sunt multe de vorbit şi, mai ales, de schimbat în fotbalul românesc. Numai bine tuturor!

Lyon, 20 iunie 2016