Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Pancu și nemții

Părerea mea e că s-a scris și s-a vorbit prea puțin despre partida UTA – Poli, 2-3, poate cea mai frumoasă din acest început de stagiune. Știți însă cum e, mai mult și mai des despre FCSB, Craiova, CFR și […]

...

Afacerea Straton

Deși i-au lipsit numeroși titulari și a rulat nu mai puțin de 11 jucători U21, FCSB a bătut-o clar pe FC Argeș, 3-0. Dintre toți cei 32 de fotbaliști intrați pe gazon duminică seară, cea mai mare notă a primit-o […]

...

Favoruri jenante

A câta că aproape nu le mai știm numărul?! A fost suficient, la 1-0 pentru Chindia, ca Sântean să cadă de lângă Pițian, nici vorbă de fault!, pentru ca vâlceanul Cătălin Buși să acorde penalty, R. Pires să transforme și […]

...

Lungul nasului

Pentru că finanțatorul Botoșaniului obișnuiește să spună lucrurilor pe nume. Așa a făcut și după acest surprinzător și dureros 0-1 cu Shkendija Tetovo: „Am rămas o echipă mică. Am fost norocoși la Ordabasî, dar acum s-a întors”. În ciuda dominării, […]

...

Dinamo și respectul

În cadrul restructurării declanșate la Dinamo după preluarea clubului de către spanioli, Contra l-a chemat pe portarul Straton, 31 de ani luna viitoare, și l-a anunțat că nu mai are nevoie de serviciile sale. Să se ducă în Liga 3 […]

...

Paris, mon amour

Mai presus de orice clasament, unic şi inconfundabil, plasez însă Parisul. El e Oraşul. El e Capitala.

Permalink to Paris, mon amour
joi, 9 iunie 2016, 8:47

Graţie meseriei de ziarist, cea mai frumoasă de pe pământ, am poposit pe toate continentele şi am văzut multe dintre capitalele lumii. Peste o sută. Greu să le compar şi cu atât mai greu să le ierarhizez. Pentru medalia de aur aş alege între Roma, Londra şi, fără să fac pe originalul, Santiago de Chile. Mai presus de orice clasament, unic şi inconfundabil, plasez însă Parisul. El e Oraşul. El e Capitala. El e la Ville Lumiere. Cu 17 milioane de turişti anual, e considerat cel mai vizitat oraş din lume.

Iar în Montparnasse
Ca şi la Mondialele din 1998, când am ajuns la Paris pentru 1-1 cu Tunisia, meciul acela cu „tricolorii” vopsiţi la păr, după 1-0 cu Columbia la Lyon şi 2-1 cu Anglia la Toulouse, am tras şi-acum la un hotel din cartierul Montparnasse, spre sud, pe malul stâng al Senei. Atunci eram cu o întreagă echipă, cu Marius Mitran, cu Andrei Niculescu, cu Daniel Nanu, cu alţii, ce păcat că băieţii aceia s-au risipit care încotro!

Altfel, când zici Montparnasse, te gândeşti la turnul, la gara şi la cimitirul cu numele respectiv. Despre turn se spune că are cel mai rapid lift din Europa, dacă n-or fi inventat chinezii ieri unul şi mai iute! El urcă până la etajul 56 în numai 38 de secunde, iar privilegiul de a admira Parisul de-acolo costă 15 euro.

Din Gara Montparnasse, inaugurată în 1840, am luat cu ani în urmă un TGV spre Bordeaux. În fine, în cimitirul cartierului îşi trăiesc nemurirea nu doar Samuel Beckett, Jean Paul Sartre, Guy de Maupassant şi Charles Baudelaire, ci şi românii Tristan Tzara, Emil Cioran, Eugen Ionesco şi Constantin Brâncuşi. Aici se găseşte şi o variantă a Sărutului genialului sculptor gorjean, una din primele sale opere realizate la Paris. Două camere de luat vederi o păzesc zi şi noapte.

Camera cât un dulap!
În Montparnasse am optat pentru hotelul Atelier, recomandat ca hotel boutique. Pe naiba boutique! Aşezat într-o zonă zgomotoasă şi pe o stradă cu trotuare pe care nu încap doi cetăţeni deodată, Atelier are avantajul de a fi curat şi de a dispune de un personal amabil. În schimb, camera în care am nimerit nu-i mai mare decât un şifonier!

Sigur, veţi riposta că aşa sunt toate camerele de hotel din Paris, cât nişte cutii de chibrituri, corect, dar jur că dulapul din casa bunicilor mei materni din Periş era mai încăpător decât chilia în care stau acum şi pentru care plătesc 230 de euro pe zi din pricină că Euro 2016 a aruncat în aer preţurile în întreaga Franţă! Măcar le-a dublat. Adăugaţi că micul dejun mai costă 12 euro şi parkingul 15 ca să vă faceţi o idee. Oraşul Luminilor nu-i deloc ieftin. Plus că de la Strasbourg la Paris, via Metz-Reims, am mai scos din buzunar, taxe de şosea, exact 38,40 euro! Vorba aceea, dai un ban, dar ştii că nu-l mai ai!

Greve şi inundaţii
Probabil cunoaşteţi că Parisul nu-i, ca să folosesc limbajul sportiv, în cea mai bună formă. Din pricina grevei lucrătorilor din salubritate, care protestează de aproape o săptămână, e îngropat sub gunoaie. Sena s-a revărsat pe unele porţiuni şi, pentru că faimoasele Bateaux-Mouches, vaporaşe-muşte, nu mai circulă, transportatorii fluviali ar fi în pagubă cu 10 milioane de euro! Luna mai a fost cea mai ploioasă din ultimii 150 de ani, aşa că simpaticii buchinişti şi-au strâns cărţile şi-au dispărut.

La fel, turiştii s-au rărit. Noroc însă că vremea s-a îndreptat şi cheiurile Senei, cuminţită şi retrasă în matca ei, sunt din nou mai populate. Tinerii au ieşit la soare, se ţin de mână şi îşi şoptesc, printre sărutări, declaraţii de dragoste veşnică. Şi în momentele mai proaste, Parisul nu se dezminte. E un oraş viu şi colorat, de acţiune şi de succes, centrul mondial al artei şi al modei. În Statele Unite cine nu-i la televizor nu există. La Paris cine nu reuşeşte a reuşit degeaba în altă parte. A tras lozul necâştigător.

Un tab la Notre-Dame
Poate că nu se exagerează privind pericolul terorist ce ameninţă capitala Franţei cu ocazia turneului final, însă eu cred că da. Poliţia patrulează, iar sirenele maşinilor ei, multe fără însemne speciale, doboară liniştea şi în miez de noapte. Deşi se aude că s-au înteţit controalele pe străzi, pe mine nu m-a oprit nimeni. Nu mi-a cerut nici paşaport, nici alt act.

Ca atare, e forţată, ba şi falsă, imaginea că Parisul ar fi sub asediu, militarizat. Când prefectul poliţiei tocmai a anunţat că încă 3.000 de agenţi se vor alătura celor 10.000 deja mobilizaţi pentru a garanta securitatea la Euro 2016, oraşul nu lasă impresia că s-ar teme şi respiră în acelaşi ritm trepidant, năvalnic. Bistrourile sunt arhipline, iar traficul infernal. Îţi ia un ceas, măcar atât, să traversezi Champs Elysees de la Arc de Triomphe la Place de la Concorde!

Şi totuşi, primejdia nu-i de neglijat, dovadă că am zărit un tab, un transportor blindat, parcat în faţa Catedralei Notre-Dame, acest irepetabil monument de arhitectură gotică sfinţit tocmai la 1182! Închinată Fecioarei Maria şi vizitată zilnic de 30.000 până la 50.000 de oameni, ea a fost preferată de Napoleon pentru încoronarea lui ca împărat pe 2 decembrie 1804.

Mi-aduc aminte că, trecându-i pragul întâia oară, am cumpărat un album cu fotografii dedicate lăcaşului respectiv. Una dintre ele înfăţişa o pereche de tineri îmbrăţişaţi printre turnurile de la Notre-Dame, dar nu poza în sine mi-a plăcut, cât explicaţia ei: „Multe iubiri încep aici, pe acoperiş, puţine se termină însă jos, în altar”. Mi s-au părut atunci, ca şi astăzi, câteva rânduri de reţinut.

Ştefan nu mai vine!
Cu dificultate l-am convins pe un vechi şi drag prieten, Ştefan Varga din Toronto, să fie prezent la Euro. Împreună cu fiica sa, Emma, şi-au luat bilete pentru Franţa-România şi stabiliserăm să ne întâlnim la Paris. Ieri însă, m-a informat că regretă nespus, dar nu mai vine: „Sunt inundaţii şi greve, muzeele s-au închis, ce să fac la Paris?! Ne ducem la Nisa, am schimbat biletele pentru Polonia-Irlanda de Nord şi ne vedem la Lyon la meciul cu Albania. Nu te supăra, dar mai bine ne bronzăm la Nisa decât să stăm la Paris cu frica-n sân că explodează vreo bombă!”.

Şi Ştefan, căruia îi e teamă, merită înţeles, chiar dacă modul cel mai simplu de a înfrunta terorismul e să-l sfidezi. În fond, fiecare om e alt om şi are o singură viaţă. Închei aceste rânduri cu ochii la câteva zeci de tineri care aşteaptă să intre la Teatrul de Buzunar din Montparnasse, Theatre de Poche. Joacă Madame Bovary după Flaubert cu Sendrine Molaro în rolul principal. Spectacolul e sold out toată luna iunie. Parisul îşi trăieşte intens singura viaţă despre care vorbeam.

Comentarii (45)Adaugă comentariu

Andrei (275 comentarii)  •  9 iunie 2016, 9:16

'Fiecare om e alt om', spune d-l Ioanitoaia scotand expresia din tolba-i adanca de platitudini, care il fac extrem de plictisitor ca jurnalist. Genul 'jurnal de calatorie' e mai generos ca oricare altul si merita o soarta mai buna, eventual in mainile unui scriitor cu har care stie diferenta dintre poveste si platfus. Rog postacii de serviciu sa ma anunte prompt cum maestrul Ioanitoaia e miezul si noi, detractorii, ne credem mai destepti decat suntem.

Barbu (2 comentarii)  •  9 iunie 2016, 10:02

S-a strigat după postacii de serviciu - iată-mă, am sosit! Nu prea am obiceiul să laud, pentru că, de cele mai multe ori, laudele sunt subînțelese. Totuși, aș recomanda un pic de sfială atunci când vorbim despre domnul Ioanițoaia, care a citit și a scris în această viață mai multe cuvinte folositoare decât au ajuns la urechile tuturor locatarilor din cartierul Bucur-Obor.

Marius22 (340 comentarii)  •  9 iunie 2016, 10:26

@Andrei. Tu nu esti mai destept esti hotarat mai prost, mult mai prost. Acesta e un reportaj excelent l-am citit cu mare interes.

cornel (78 comentarii)  •  9 iunie 2016, 10:40

Lasa nea Ovidiu ca nu platesti matale si puteai sa stai si in alta parte decat in buricul targului cu 150 E, dar ai vrut pe unde au mers titanii.....in plus puteai sa faci aceeasi analiza si de la...Bucuresti ! Mai lasa-i si pe altii !

Mihai Coman (34 comentarii)  •  9 iunie 2016, 10:41

@Andrei: Eu nu sunt postac de serviciu asa ca nu te anunt ca te crezi mai destept decat esti... Așadar am sa iti spun contrariul: Esti mai prost decat te crezi. Despre "destepti" ca tine Maestrul Fanus Neagu spunea odata : "Pentru foarte multi e usor sa invete sa scrie la ziar, dar e mult mai greu sa invete sa citeasca ziarul"...

Bârgaoanu Dragoş (132 comentarii)  •  9 iunie 2016, 10:52

Perfect de acord cu tine, Andrei!Omuşorul ăsta chiar nu înțelege că trebuia să se retragă de mult timp...A fost un jurnalist mediocru, şi aşa va muri!

antonela (540 comentarii)  •  9 iunie 2016, 10:53

Multumim pentru acest frumos articol. Parisul are un farmec inconfundabil indiferent de anotimp. Daca iti duci traiul pe-aici, te obisnuiesti si nu-l mai simti, dar pentru majoritatea vizitatorilor atenti la detalii si iubitori de art-cultura e o adevarata hrana a spiritului Orasul Lumina.

comunistul (1 comentarii)  •  9 iunie 2016, 10:54

Ce vremuri ai prins nea Ovidiu, daca faceai parte din generatia noua de jurnalisti n-ai mai fi sustinut ca e cea mai frumoasa meserie din lume, din turnul tau de fildes, pe care-l parasesti sa te plimbi prin lume, zilele astea pe banii Varanului, deunazi stii pe banii cui si cum plecai in deplasari. Orice om intreg la cap stie ca "talentatii" jurnalisti din perioada de trista amintire, ce oficial s-a incheiat in decembrie '89, erau doar niste ***, aia haituiti de securitate erau de apreciat si nu loazele care vedeau sute de capitale ale lumii. Sa vedem daca te-o mai suporta pamantul sa mai prinzi un IEuro.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Citanul (2015 comentarii)  •  9 iunie 2016, 11:00

Imi place sa ma plimb pe strazi la Paris si sa las gandurile si imaginatia sa lucreze. Sincer nu ma mira de ce atatia artisti celebri, in primul rand cei nascuti in Rumania si mentionati de Dl. Ovidiu in articol, au fost inspirati sa creeze adevarate capodopere de arta. Orasul acesta superb i-a inspirat cel mai mult.

iustin (82 comentarii)  •  9 iunie 2016, 11:01

Copii, sa scrieti o compunere despre vacanta de vara.

Sergiu (2 comentarii)  •  9 iunie 2016, 11:04

Nea Ovidiu, cand spui "Atunci eram cu o întreagă echipă, cu Marius Mitran, cu Andrei Niculescu, cu Daniel Nanu, cu alţii, ce păcat că băieţii aceia s-au risipit care încotro!", te referi ca nu mai fac parte din aceeasi redactie/trust, nu? Pentru ca altfel ... nu par sa "se fi risipit" dpdv profesional, le merge chiar bine. Stay safe :)

Marcel (25 comentarii)  •  9 iunie 2016, 11:08

Un reportaj foarte fain !

Postac Roman (825 comentarii)  •  9 iunie 2016, 11:18

Dl. @Mihai Coman mi-a rapit satisfactia de a scrie eu primul ceea ce a scris domnia sa. Chiar si-asa, il felicit cu onestitate atat pe dansul cat si pe maestrul Ioanitoaia pentru mostra de excelenta in reportaj jurnalistic oferita noua prin acest reusit articol despre cel mai frumos oras din Europa.

Tudorache (175 comentarii)  •  9 iunie 2016, 11:30

Cornele, esti pe langa. Montparnasse nu e buricul targului dar asa ne place noua sa murdarim tot. Nu ne intrece nimeni. Felicitari pt reportaj.

Ivansky (1 comentarii)  •  9 iunie 2016, 11:58

Dar ce dulap mare aveau bunicii matale, nea' Ovi! 11 metri patrati nu sunt suficienti? Pentru un jurnalist plecat la munca la un turneu final ar trebui sa fie suficienta o astfel de camera pentru odihna. Patul de 120X190 cm iti asigura confortul necesar dupa o zi de alergatura in interes de serviciu... dar matale cred ca esti plecat cu alte trebuiri acolo si atunci e normal ca spatiul sa ti se para cam mic!

BLAGA NICULAE (9 comentarii)  •  9 iunie 2016, 12:17

ESTI DEPASIT "POLONEZULE" ISTORIE !!!

Dragos (52 comentarii)  •  9 iunie 2016, 13:05

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Bogdan (377 comentarii)  •  9 iunie 2016, 13:09

Super. Mi-a mers la suflet.

Jean-Paul (120 comentarii)  •  9 iunie 2016, 13:29

Ma asteptam sa citesc ceva legat de meciul de maine, starea de spirit a generalului, numarul de iconite si cruciulite cu care si-a burdusit buzunarele ori, de ce nu, cati proozeliti si-a facut printre jucatori. Cand, colo, maestrul calatoriilor pe mapamond ne tine lectii de istorie, copiaza expozeurile ghizilor turistici despre Napoleon, Brancusi ori Tzara. Pe buna dreptate te-au luat "postacii" in suturi: ei asteptau stiri sportive, impresii despre pregatirile francezilor in scopul cuceririi fortaretei conduse de un general senin, cu N de la Lulea, nu eseuri lirico- plastice despre orasele franceze, latimea trotuarelor sau cate persoane incap pe aceasta portiune de strada. Totusi, cred ca informatia despre marimea camerei de hotel, plus preturile platite, au importanta lor pentru cei de la serviciul financiar, care vor examina decontul vizitei la Paris. Ca prim articol dupa revederea cu Parisul, consider ca poate fi apreciat efortul autorului de a ne informa asupra starii vremii, siguranta deplasarii pe strazi si costurilor unui sejur complet.....

Anonim (92 comentarii)  •  9 iunie 2016, 13:57

Nu poti sa nu citesti acest "jurnal" cu informatii proaspete despre unul dintre cele mai frumoase orase din lume (la concurenta cu altele tot de pe "batranul continent", nicidecum din "lumea noua")! Pentru mine, interesul este inca si mai mare, intrucat n-am mai vizitat de 8 ani "capitala culturala" a lumii! A.

dan (55 comentarii)  •  9 iunie 2016, 14:00

reportaj profesionist, marca nea Ovidiu!

Dragos (52 comentarii)  •  9 iunie 2016, 14:18

Incepe ma amuze *** astora de modereaza. Ce-ai facut, ma nene, ma? L-am intrebat cum sta cu inima, pentru ca, in articolul anterior, nea Ovi a spus ca face o escala la Stuttgart, pentru consultatie, avand in vedere ca a fost operat pe cord. Si ei modereaza o astfel de intrebare. Doamne fereste...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marcel (176 comentarii)  •  9 iunie 2016, 14:53

@jean paul. Gresesti. Gsp a dus ls Paris echipa de gazetari si dl Ioanitoaia a scris ceva iar ceilalti altceva. Uita-te in ziar ca sa intelegi si nu mai face teoria chibritului. Si daca dl Ioanitoaia a vazut toata lumea nu a vazut-o pe banii tai. Si nici ai altor frustrati ori invidiosi.

pawn (64 comentarii)  •  9 iunie 2016, 15:18

e o gluma sa compari parisul cu altceva. pe langa frumusetea cladirilor, incarcatura istorica, oamenii, cultura, are anvergura de oras mare in orice loc ai fi. da, barcelona, lisabona, florenta sau budapesta sunt frumoase si interesante in anumite zone, au cate ceva care le scoate din... parisul insa formeaza o singura categorie, aici are dreptate ioanitoaia.

Razvan (2 comentarii)  •  9 iunie 2016, 15:38

Aceasta declaratie de dragoste a dl. Ioanitoaia pentru Paris a sfarsit intr-o compunere de nivel de elev de scoala generala. Este trist cand vezi care este nivelul unui ziarist, considerat ca unul dintre seniorii jurnalismului sportiv romanesc. Platitudini peste banalitati, nu reuseste sa transmita nicio emotie. Am aflat totusi ca o camera de hotel in Montaparnasse costa 230 euro/noapte fara mic dejun, care costa in plus 12 euro iar taxa de autostrada Strasbourg - Paris costa fix 38.40 Euro. Si pana la urma, cine este Stefan Varga?

Stefan cel Mic (8 comentarii)  •  9 iunie 2016, 15:57

Sper ca dl Ioanitoaia sa nu citeasca aceste comentarii... Nu inteleg de ce e nevoie de jigniri, de cuvinte aruncate fara rost... Articolul e bun si va garantez ca peste un deceniu veti comenta pe diverse blog-uri ceva de genul "unde-s jurnalistii de alta data"... Fiecare are dreptul la o opinie... Pacat ca multi nu gandesc cand o fac.... Eu unul astept urmatoarele articole cu interes....

mititelu GROPARUL CRAIOVEI (2 comentarii)  •  9 iunie 2016, 15:58

neaovi neaovi... Facusi ce facusi si iar ai prins o deplasare pe la turnee finale. :)) Acelasi inconfundabil stil comunist. P.S. mi-a transmis prietenu matale, mititelu, sa ii aduci un breloc cu turnul Eiffel. TI-ar fi transmis el direct, dar nu mai are bani de SMS. :( Trist

daniel (216 comentarii)  •  9 iunie 2016, 16:01

nu am inteles ce e cu medalia de aur, pe care o atribuiti, oraselor roma, londra sau santiago de chile..sigur, roma ramane roma si eu iubesc roma, londra e mai rece, dar merita..probabil si santiago e super, n-am fost, nu-l stiu decat din poze..dar medalie pentru ce? cladiri, functionalitate..? si medaliile de argint si bronz, catre cine merg??? parisul ce primeste? platina, diamante??? p.s. de ce sa va legitimeze? pareti asa, mai terorist???

Andrei (275 comentarii)  •  9 iunie 2016, 16:23

@Mihai Coman. In timp ce ridici osanale maestrului infierand cu foc detractorii, poate ai ceva ragaz sa observi gogomaniile marelui jurnalist, pe care il incearca o dilema presanta: o mai fi liftul parizian cel mai rapid din Europa sau au facut chinezii unul supersonic (China nu e in Europa...).

coco (394 comentarii)  •  9 iunie 2016, 16:36

Andrei, fraiere, chinezii au inaugurat recent un superlift la Londra si pregatesc unul in Dubai. Tu esti gogoman. Maestrul te baga in buzunarul de la ceas iar eu in alta parte. Noroc ca esti fudul ca sa confirmi proverbul si ai face bine sa pastrezi pentru tine propriile rautati.

Andrei (275 comentarii)  •  9 iunie 2016, 16:58

@coco. Liftul e in plan in Guangzhou, China. Cel mai rapid e tot la ei, in Taipei. China e deja faimoasa pt lifturile high tech. Stirea e si in Daily Mail in UK, liftul insa nu e acolo. Nu esti atent deloc si ii faci mai mult rau decat bine lui Ioanitoaia. Esti platit cu ora sau cu postarea? Esti foarte superficial. Si de altfel cel mai rapid lift din Europa e in Berlin; Ioanitoaia sta prost si la documentare nu doar la geografie. Daca ii iau textul la bani marunti mai gasesc vreo 5-6 gogomanii. Lejer.

Claudiu (1 comentarii)  •  9 iunie 2016, 17:09

Domnule Ioanitoaia , jos palaria ! In mica dumneavostra povestire am retrait scurta mea vacanza de 4 zile la Paris acum 4 ani , si pot sa spun ca o sa ma reintorc cat de curand ! Multumesc .

Cata (1 comentarii)  •  9 iunie 2016, 17:13

Este incredibil cum un reportaj foarte bine scris si de atmosfera poate sa aduca aici comentariile unor oameni lipsiti de cultura, fara exercitiul cititului si care se mai si fac de ras comentand tot felul de platitudini. Din pacate civilizatia se vede iar multi dintre cei de aici nu o au.

Jos_cenzura (113 comentarii)  •  9 iunie 2016, 18:09

Mie personal îmi plac aceste relatări din excursiile domnului Ioanitoaia, și îmi amintesc cu cât interes am citit descrierile Africii de Sud acum 6 ani. Vă urez cât mai multe excursii! (Cu ocazia asta, și cât mai multe calificări la turnee finale, bineînțeles).

cornel (78 comentarii)  •  9 iunie 2016, 18:29

Tudorache cauta o harta ! Dupa tine Cartierul ”Primaverii ” e la periferie ! E central si la propriu dar mai ales la figurat atotstiutorule depasit !

ovidiu_3003 (1630 comentarii)  •  9 iunie 2016, 21:14

Din acest articol se intelege ca vom lua bataie cu Franta ...Domnul Ioanitioaia ne spune si scorul ...4-0.

Olteanu (475 comentarii)  •  9 iunie 2016, 22:20

Beeei Andrei, tu nu te plictisisi de cat esti de cult in cap ca eu marturisesc ca da. Tare articol.

fantoma (10 comentarii)  •  10 iunie 2016, 0:33

Parisul ramane un oras superb, si nici un atentat terorist nu va distruge starea de spirit a celui oras. Asa cum nu au distrus nici new yorkul, ba dimpotriva. Din pacate multi romani intentionau sa ajunga la meciul de deschidere si s-au razgandit din cauza atentatelor.

Gabi (12 comentarii)  •  10 iunie 2016, 0:41

Nea' Ovidiu, daca tot te lauzi mata ca ai vazut toata lumea asta, cum ne explici ca tot mata (!) ai facut deplasarea la CE si nu un confrate mai tanar ? A, stiu, e chestia legata de experienta, bla-bla...etc. Pe mine nu m-ai convins ca esti dintre "corifei" de cand m-ai invins (!) in logica mea de microbist NORMAL ce astepta, pe vremuri, emisiuni TV sportive de calitate iar mata ne ofereai aranjamente de culise cu personaje toxice din fotbalul autohton...Si asta pentru a mari rating-ul emisiunii si implicit suma ce iti intra in contul personal...! Cu pretul tabloidizarii presei sportive romanesti al carei initiator ai fost...Da' acum sa lasam ce a fost, cele rele sa se spele... HAI ROMANIA !!!!

fan (22 comentarii)  •  10 iunie 2016, 2:03

cata diferenta intre reportajele lui Ioan Chirila ,din Mexix,din Argentina,de oriunde ,si ziaristii sportvi de azi,care si-au depasit de mult conditia..

gilos (96 comentarii)  •  10 iunie 2016, 8:50

Oameni buni, haideti sa nu fim noi mai catolici decat Papa! Aici suntem pe BLOGUL dlui Ioanitoaia, de-aia este blog , sa scrie omul ce simte. Fiecare cu gusturile lui, dar nu cred ca ne sta bine unora dintre noi sa jignim, dupa parerea mea, fara rost. Cu siguranta zilele urmatoare dl Ioanitoaia va scrie si despre meciuri, si despre nationala noastra ! Multa sanatatea nea Ovidiu !

vasco (363 comentarii)  •  10 iunie 2016, 9:27

@Andrei,ce "noroc"pe prietenii tai *** sa aiba prin preajma un almanah ambulant ca tine.Asa ca-i eclipsezi pe toti cei cu opt clase si alea absolvite greu,cand vad cat de cult esti?Pe noi lasa-ne,du-te la alta masa..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florin (64 comentarii)  •  10 iunie 2016, 10:07

Imi place cum postacii frf răspund la articolele dumneavoastră,așa va trebuie daca scrieți despre ei, ne aduc aminte de organizarea grupului Băsescu -Udrea care in final a fost demascat,oameni plătiți pentru a posta opinii...școala politica are un tipar care e ușor de regăsit si la federatie.

Octavian Stăncioiu (28 comentarii)  •  10 iunie 2016, 19:53

Ce reportaj frumos!... Mi-am amintit de ”Espana '82”, a lui Ioan Chirilă.

Ecaterina Chifu (1 comentarii)  •  28 iulie 2016, 17:19

Sunt autoarea romanului cu acest titlu:Paris, mon amour, apărut la editura Detectiv literar şi online, postat de Editura digitală, o carte care redă frumuseţea Parisului, obiectvele turistice, modaliatatea de ajunge repede la ele.Vă rog să-l citiţi, să-mi sugeraţi ce să mai adaug pentru o ediţie viitoare, să apărăm, prin arta cuvântului acest oraş minunat.Prof.Ecaterina Chifu

Comentează