Târguială cu legea!

Provocată de moartea dinamovistului Ekeng, tristeţea ultimelor zile a fost îndulcită de triumful handbalistelor de la CSM Bucureşti, care au cucerit Liga Campionilor. Succes cu atât mai demn de respect cu cât echipa Primăriei Capitalei a triumfat la prima sa […]

Provocată de moartea dinamovistului Ekeng, tristeţea ultimelor zile a fost îndulcită de triumful handbalistelor de la CSM Bucureşti, care au cucerit Liga Campionilor. Succes cu atât mai demn de respect cu cât echipa Primăriei Capitalei a triumfat la prima sa participare în competiţie, ba şi în capătul unui turneu găzduit de Budapesta, oraş în care una dintre cele 4 finaliste, Gyor, s-a simţit ca şi acasă.

Luând în calcul că voleibalistele aceleiaşi asociaţii au luat recent Challenge Cup, al treilea trofeu în ierarhia continentală, altă noutate absolută pentru România, deducem că CSM Bucureşti, deşi înfiinţat abia în 2007, e pe punctul de a deveni cel mai important club din sportul tricolor actual. Dacă n-a şi devenit.

Cum CSM e subvenţionat de Primăria Bucureştiului, care va aloca în 2016 circa 3 milioane de euro handbalistelor şi un milion voleibalistelor dintr-un total de 10 milioane, ziarul „Naţional” s-a referit ieri la „Primii bani publici care fac performanţă”. Sigur că, în stilul nostru de a căuta noduri în papură, unii vor strâmba din nas că echipa de handbal e antrenată de un danez şi că în mod obişnuit 5 dintre cele 7 titulare ale ei sunt străine! Asta nu schimbă însă datele problemei, iar observaţia colegilor de breaslă rămâne în picioare: CSM a meritat sumele primite. Ele au produs victorii şi bucurii. Au dat roade.

Lărgind cadrul discuţiei, lucrurile par însă să se complice. Parcă nu mai ştiu, cel puţin eu, ce e voie şi ce nu. Unde începe legalul şi unde se termină el. Când însuşi preşedintele Iohannis a invitat-o prompt la Cotroceni pe noua campioană a Europei, triumful ei trebuie legat, obligatoriu, de sprijinul financiar oferit de Primăria Capitalei. Reiese că aceasta are dreptul de a investi în handbal, în volei şi nu numai, dar se ridică legitim întrebarea dacă şi alte primării beneficiază de acelaşi statut ori ele forţează nota şi riscă băgând bani într-o echipă ori într-alta?! Nu-i uşor de răspuns la chestiunea asta, ca şi la aceea de ce în alte ţări, în Franţa, de pildă, municipalităţile pot investi, iar la noi nu?!

Cu precădere cluburile de fotbal se confruntă cu mari probleme, unele de natură penală, din pricină că sunt, mai degrabă au fost, subvenţionate de organele locale. La Ploieşti, Tg. Mureş, Timişoara, Baia Mare, Iaşi, etc., consiliile municipale ori judeţene, strânse cu uşa, se feresc să mai dea bani, refuz ce ameninţă cu desfiinţarea până şi formaţii cu renume, cu tradiţie.

Nu mă declar împotriva acestei practici. Din contră, cred că e normal ca o comunitate să sprijine sportul, în măsura în care ea consideră de cuviinţă şi reprezentanţii săi votează. Totodată, nu mi se pare logic ca dreptul de a investi să fie condiţionat de performanţă, să fie socotit în regulă clubul cu rezultate şi în culpă, suspectat de fraudă, de deturnare de fonduri etc., cel care n-a obţinut-o, gen Voluntari sau Chiajna. Tocmai pentru că nu mai disting, oare numai eu?, albul de negru şi, mai ales, ce le diferenţiază, atât Legea sportului, cât şi cea a sponsorizării ar trebui grabnic revizuite. Confuze şi incomplete, ambele sunt interpretabile şi la amândouă se cere urgent umblat.