Vitejii de după
În timp ce Parchetul Capitalei a deschis un dosar penal în urma morţii subite a fotbalistului camerunez Ekeng, sunt tot mai numeroşi cei care nu ezită să-şi dea cu părerea pe marginea unui subiect totuşi delicat. Parafrazând proverbul, mulţi viteji […]

În timp ce Parchetul Capitalei a deschis un dosar penal în urma morţii subite a fotbalistului camerunez Ekeng, sunt tot mai numeroşi cei care nu ezită să-şi dea cu părerea pe marginea unui subiect totuşi delicat. Parafrazând proverbul, mulţi viteji se-arată după tragedia tânărului african, iar majoritatea „specialiştilor” îl incriminează, deşi uneori doar cu jumătate de gură, pe Liviu Bătineanu, medicul lui Dinamo. Bref, acesta n-ar fi acţionat când şi cum trebuia, drept pentru care ar trebui tras la răspundere. Obligatoriu.
Precizez că l-am văzut în câteva rânduri de-aproape pe dr. Bătineanu şi i-am strâns mâna de vreo două-trei ori. Îl ştiu, dar nu-l cunosc. Ca atare, nu mă erijez în avocatul lui, ba chiar admit că putea greşi. În acest sens ar trebui să decidă însă o autoritate din domeniu, un for, o comisie, mai puţin sau deloc vechiul meu prieten Cornel Dinu.
Unul dintre cei mai mari jucători români din istorie, Procurorul e un tip cult, cu bibliotecă şi cu verb, ceea ce nu înseamnă însă că are atâta pricepere încât să se pronunţe în chestiuni de, să zicem, resuscitare. Ca şi subsemnatul, a suferit în 2011 o operaţie pe cord deschis, dar nu-i de presupus că ea l-a transformat într-o competenţă în medicina de urgenţă, într-o capacitate. Cum pe mine nu m-a transformat, nu cred, cu scuzele de rigoare, că era treaba lui Dinu să-l acuze pe dr. Bătineanu, să-l înfunde. După mintea mea, nu era cazul nici să încerce.
În măsura în care doctoriţa de pe ambulanţă, şi aceasta vizată, va confirma varianta medicului dinamovist, „Nu era nevoie de resuscitare pe teren fiindcă jucătorul avea puls şi respira”, atunci misiunea celor care-l consideră pe Bătineanu primul vinovat de decesul lui Ekeng va fi şi mai dificilă, chiar imposibilă. Să aşteptăm însă să lămurească lucrurile persoanele abilitate, nu să împartă dreptatea părerologii de ocazie.
Fără să fiu Gică Contra, consider că a apărut un conflict de interese în clipa în care activitatea firmei private Puls s-a analizat la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, peste care şef e Raed Arafat. Deoarece între Puls şi SMURD-ul coordonat de dr. Arafat există un raport de concurenţă, nu-i normal ca una din tabere s-o judece pe cealaltă şi s-o suspende pentru 30 de zile! De imaginat că la Puls sunt şi lipsuri. Or fi şi acolo, ca în orice societate comercială, neajunsuri, defecţiuni. Dar nici să pretindă cineva că Ekeng s-a prăpădit din pricină că „la unele ambulanţe s-au găsit defibrilatoare cu bateriile descărcate”, reproşul SMURD-ului pentru Puls, nu pare deloc în regulă!
Cel mai trist în acest serial al deceselor survenite pe terenul de fotbal e că, la 17 ani de la moartea lui Vrăbioru, la noi nu s-a schimbat nimic în bine. Abia acum, alertată de tragedia camerunezului, conducerea FRF a ieşit în faţă şi a anunţat că va lua măsuri, de parcă n-ar fi avut suficient timp să mişte ceva în doi ani şi două luni de domnie! În privinţa defibrilatoarelor promise cluburilor din Liga 1, mă întreb din ce fonduri vor fi cumpărate, nu cumva din căruţa de bani pe care federalii o vor băga în conturi din calificarea la Euro 2016, una la care Burleanu şi trupeţii lui au contribuit exclusiv cu gura?! De urmărit.