Astra, noua campioană?!

“N-am înțeles nimic din ce-am jucat”, s-a lamentat Gigi Becali după Astra-Steaua, 2-0, meci care pare să fi rezolvat problema titlului.

Nici n-avea ce înțelege deoarece trupa roș-albastră a pierdut clar, fără recurs. Dacă Astra a prins o zi fastă, mai ales Găman și Alibec, e de spus și că Steaua i-a ușurat misiunea. Practic, depășită de miză, confuză, Steaua și-a ajutat adversarul să câștige. Echipa a dezamăgit in corpore: dintre cei 14 fotbaliști rulați sâmbătă, numai Hamroun și, după pauză, Marica meritau note de trecere.

Mai înainte inspirat, uneori salvator, Reghe a ratat sâmbătă atât garnitura de start, cât și schimbările. A greșit la fel cum i se reproșează că a încurcat transferurile din iarnă, dar asta e altă discuție. Cu o linie de fund fantezistă, un mijloc inconstant și o ofensivă de figuranți, Steaua a arătat neputincioasă și, mai grav, uneori resemnată. Chipciu a jucat din nou la alibi, fiind pretutindeni și nicăieri, iar marea speranță Stanciu l-a imitat. Cum nici Adi Popa n-a mai spart frontul advers, campioana s-a predat repede și definitiv.

Insistență sinucigașă
Surprinzător, Reghe a neglijat, între altele, lipsa de formă a lui Varela, care a gafat la amândouă penalty-urile primite de Astra. Pe primul l-a provocat, pe al doilea l-a comis direct, alte mostre că internaționalul din Cabo Verde traversează o pasă neagră. Aceasta durează, numai că, inexplicabil, Reghecampf n-a sesizat ceea ce se vedea cu ochiul liber, ba și de departe.

În plus, insistența lui cu Chipciu, carte perdantă în mod repetat, s-a dovedit sinucigașă. Normal era ca Steaua să înceapă cu un vârf de meserie și să forțeze pe margini, cu precădere la De Amorim, refractar la presing. Trist e că n-a reușit, dar și mai trist că nici n-a prea încercat! A pierdut bătălia la centrul terenului, unde s-a situat sub o Astra care nici ea n-a sedus. Nu era însă obligatoriu ca Astra să încânte și să facă spectacol pentru a păstra șefia Ligii 1. Trebuia doar să fie superioară Stelei și a fost.

Omul-orchestră
În măsura în care tocmai senatorii de drept au trădat-o pe Steaua, jucătorii exponențiali au împins-o pe Astra spre o izbândă care îi poate aduce titlul în premieră. Dintr-o echipă care a transpirat abundent, s-au distins, părerea mea, Lung jr., Găman și Lovin, iar Alibec a strălucit prin atitudine, prin randament, prin știința jocului. Protejând mingea cu măiestrie și, șocant pentru un tip socotit mai comod, alergând de parcă avea 5 plămâni, Denis a ținut să-l convingă pe selecționer să-l ia la Euro. De presupus că Iordănescu a plecat de la Giurgiu încântat de efortul lui Alibec. E însă rândul acestuia să nu coboare ștacheta.

Înaintea oricui, ascensiunea liderului i se datorează lui Șumudică, omul-orchestră care a inventat o șansă și a luptat pentru ea cu înverșunare, adesea de unul singur. Deși a mai sărit calul și a vorbit aiurea, n-ar strica să convenim că Astra n-ar fi ajuns ce e azi, pe trei sferturi campioană, fără frumoasa nebunie a antrenorului ei. Mai are puțin până în vârful muntelui, numai că urmează cea mai dificilă parte a drumului. Șumi știe că titlul încă nu-i adjudecat!