Sânmărtean, oaia neagră?!
De acord că n-a strălucit, dar de aici până la a-l arăta cu degetul și a-l bombarda permanent cu ironii ieftine se întinde o distanță ca de la cer la pământ

Dincolo de erorile lui, președintele interzis al UEFA a făcut multe pentru estul continentului. Conștient că votul regiunii respective l-a propulsat în vârful piramidei, dar și recunoscător pentru asta, Platini a deschis larg porțile Ligii Campionilor pentru reprezentantele zonei, chiar le-a dat de perete. Primindu-i la masa bogaților, le-a oferit săracilor o șansă mai mare ca oricând.
Abia a căzut Platini de la putere, suspendat 6 ani de FIFA, cunoașteți trista poveste, că organismul ce conduce fotbalul european pare pregătit să schimbe macazul! Când soarta lui Platini se află pe masa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, influentul cotidian britanic The Guardian scrie că, tentată să modifice formatul Champions League, UEFA vrea să reducă la 16, de la 32 azi, numărul participantelor din grupe.
Dacă e să-i credem pe cei de la The Guardian, care au dat-o rău de gard însoțind știrea morții lui Cruyff de fotografia lui Rensenbrink!, atunci restrângerea va duce la crearea unui tur suplimentar înaintea fazei grupelor, în care vor apărea, în calitate de capi de serie, și echipele de top. Implicit, o sită suplimentară pentru formațiile românești, una foarte strânsă. Apropo, ieri, când îmi exprimam temerea că Steaua nu va mai repeta niciodată triumful de la Sevilla, destui “specialiști” m-au luat în primire pe blog. De-acum, cu sistemul aplicabil din 2018, Stelei nu-i va fi greu să reediteze izbânda, ci de-a dreptul imposibil.
Întrucât lista celor 16, stabilită pe baza coeficienților, va cuprinde o singură formație estică, Zenit Sankt Petersburg, probabil că înjumătățirea menționată ne va afecta într-o mai mică măsură, poate chiar deloc, de vreme ce, din păcate, fotbalul românesc e din ce în ce mai puțin competitiv. Probă că încă o echipă din L1, ASA Tg. Mureș, a intrat în insolvență, alăturându-se lui Dinamo, CFR-ului și Petrolului.
Deși ce se petrece cu Dinamo nu-i în regulă cât timp, respectând planul de reorganizare, clubul și-a plătit datoriile înainte de termen, dar a depășit data limită fixată de UEFA din cauza recursului depus de ANAF, situația în care se zbate vicecampioana en titre, ASA, vine să depună mărturie despre o realitate defectă. Pusă pe butuci. Numai la noi poate spera la calificarea în Europa League o formație din play-out! La fel, nicăieri în lume nu există vreo echipă care să aibă minus 82 de puncte ca FC Caransebeș din Seria 2 a Ligii B! Privești clasamentul B2, te freci la ochi și crezi că ești victima unei glume! Nesărată, dar glumă!
Ar mai fi atâtea de spus despre starea disperată a fotbalului nostru, însă mă opresc aici. Ca PS, doresc să-mi exprim nedumerirea, să nu-i zic perplexitatea, față de faptul că Sânmărtean a ajuns să fie considerat oaia neagră a “tricolorilor” după testul cu lituanienii! De acord că n-a strălucit, dar de aici până la a-l arăta cu degetul și a-l bombarda permanent cu ironii ieftine se întinde o distanță ca de la cer la pământ.
Poți obiecta la prestația oricărui jucător, criticile părând justificate în cazul evoluției lui Lucian de la Giurgiu, dar altceva e să-l iei pe acesta în bâză și să nu-l mai lași, să-l persiflezi și să-l jignești. Sub nicio formă, Lucian Sânmărtean nu merită un asemenea tratament.