Arbitrii în roș-albastru!
Apreciez, și nu sunt singurul, că n-a fost penalty nici la Goulon, nici la Varela. Ca atare, niciunul dintre ei nu trebuia sancționat cu galben.
Viitorul-Steaua a însemnat un meci echilibrat până în minutul 35, când “centralul” Marcel Bârsan din Capitală, prost sfătuit de “adiționalul” Lucian Rusandu din Sf. Gheorghe, a dictat 11 metri în favoarea campioanei, iar Hamroun a transformat. Într-adevăr, Goulon a pus o mână pe Stanciu, doar că, fotbalul nefiind baschet, nu orice atingere constituie automat și fault ca să trebuiască pedepsită. Părerea mea e că Bârsan și Rusandu au greșit. Nu era de arătat punctul cu var, la fel cum nu se impunea ca fundașul Viitorului să ia cartonaș galben și a luat! Veți înțelege imediat de ce insist asupra acestui aspect.
Între altele, deoarece în minutul 74, la 0-3, arbitrul bucureștean a mai dres busuiocul, fluierând în compensație penalty și pentru echipa lui Hagi. Unul acordat însă la fel de ușor: Rusu s-a împiedicat în careu, iar “centralul” l-a scos țap ispășitor pe Varela și a indicat 11 metri! L-a iertat însă pe căpitanul Stelei de al doilea cartonaș galben pentru că, dacă i l-ar fi arătat, trebuia să-l elimine, Varela având un avertisment încă din minutul 44!
Apreciez, și nu sunt singurul, că n-a fost penalty nici la Goulon, nici la Varela. Ca atare, niciunul dintre ei nu trebuia sancționat cu galben. Dar dacă i-a dat galben lui Goulon, Bârsan era dator să-i dea și lui Varela, nu să judece același tip de infracțiune, de abatere, cu unități de măsură diferite. Din păcate, a aplicat regulamenul nu după litera ori spiritul acestuia, ci după cum i s-a năzărit lui, după ureche.
De presupus că eventuala eliminare a lui Varela cu un sfert de oră înaintea finalului n-ar fi modificat radical datele meciului de sâmbătă. Probabil însă că absența stâlpului defensivei ar fi contat în a 4-a etapă de play-off, contra Pandurilor, asta chiar e de reținut.
Mai ales suporterii steliști vor sări de partea arbitrului, întrebând ce mare eroare a comis el din moment ce, fie și eronat, a acordat câte un 11 metri pentru fiecare echipă?! De acord că a greșit împotriva Viitorului, dar a și compensat, nu? Nu. O asemenea judecată minte, e falsă întrucât una e să primești penalty la 0-0 și alta, infinit mai puțin, la 0-3 și doar cu 15 minute înaintea ultimului fluier. Hai să nu încurcăm borcanele și unii dintre noi să facem pe naivii, pe niznaii!
Cântărind prestația lui Bârsan, notată cu 4 în Gazetă, Adrian Porumboiu a spus, cu un remarcabil simț al umorului, că “singura lui decizie corectă din prima repriză a fost când a fluierat finalul acesteia!”. Plastic și exact dacă punem la socoteală și “detaliul”, termen folosit ironic de Hagi, că Ad. Popa a desprins-o pe Steaua la 2-0 după ce și-a potrivit balonul cu mâna în drum spre gol: henț clar, indiscutabil, fără dubii! Culmea, deși el trebuia să vadă cel mai bine faza, fiind excelent plasat, cu fața la minge, Rusandu n-a intervenit! A bifat astfel încă o gafă de începător, impardonabilă.
În ciuda forcing-ului din final al Viitorului, lipsit însă de vigoare, Steaua a câștigat până la urmă fără probleme la Ovidiu. Ar fi însă fair să recunoască, bărbătește, cavalerește, că a reușit și cu ajutorul arbitrilor. Recunoașterea n-ar schimba clasamentul, dar ar schimba imaginea.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele