Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

O decizie greșită

Luni, Comitetul Executiv al FRF a votat ca din cam
pionatul viitor fiecare formație din Liga 1 să aibă în teren, sine qua non, un jucător sub 21 de ani pe întrea
ga durată a partidelor.

Permalink to O decizie greșită
marți, 23 februarie 2016, 4:51

Socoteala-i simplă: ai un under 21 tot meciul, măcar unul, ești OK. N-ai, iei 0-3! Găsesc că măsura e trasă de păr și voi explica în continuare.

Subliniez însă că nu va fi vorba despre un fotbalist sub 21 de ani, ci despre 2 sau chiar despre 3! Lesne de dedus de ce. Dacă tânărul titularizat din minutul 1, fă
ră care nu fluieră arbitrul, nu dă randamentul scontat, iar cel care-l substituie se accidentează, e obligatoriu să existe pe banca de rezerve un înlocuitor și pentru acesta! Ca atare, deși CEx s-a referit la un singur under 21, o divizionară A va trebui să aibă 2 în lot, dacă nu 3. Altminteri, pierde la masa verde sau termină cu un om în minus!

În situația în care sistemul ar fi funcționat în actualul campionat, numai Dinamo (D. Rotariu, St. Filip) și Viitorul (Fl. Tănase, Hodorogea, I. Hagi) ar fi respectat cerința. Restul ar fi încălcat-o deoarece niciuna n-a folosit 3 jucători under 21. ASA Tg. Mu-reș, de pildă, n-a folosit niciunul!

Sigur că încercarea de a întineri nu-i rea. Intenția din spatele acțiunii merită lăudată, atât că, citat celebru, până și drumul spre iad e pavat uneori cu bune intenții. Aș fi fost de partea Comitetului Executiv în situația în care s-ar fi impus regula numai în eșaloanele inferioare. Acolo, la baza piramidei, e de lucrat, deși multe grupări respiră anevoie, iar altele chiar se sufocă și dispar. Liga 1 reprezintă însă elita, nu pepiniera fotbalului, de aceea la nivelul ei se pune problema performanței. Concret, a participării în cupele europene. Or, performanța nu se obține niciodată prin în
grădiri, prin condiționări, prin limitări. Indiferent de domeniu, calea spre vârful muntelui trebuie lărgită, nu îngustată.

Mă abțin să spun, precum alții, că decizia ce luni s-a adoptat la presiunea grupului președintelui Burleanu ca puștii din centrele regionale la care FRF e coproprietar să-și găsească mai ușor angajamente la terminarea junioratului. Nu merg cu mintea atât de departe, dar observ că membrii CEx au aprobat măsura în condițiile în care Valeriu Argăseală și Florin Prunea, reprezentanții Ligii 1, au votat contra! Cu alte cuvinte, s-a repetat istoria că emisarii fotbalului feminin, ai celui de sală etc. decid pentru Liga 1!!! Altora li s-o părea normal să se întâmple așa, nu și mie. Eu rămân la părerea, cu scuzele de rigoare, că nu-i normal să hotărască sergenții majori pentru generali!

O ultimă nedumerire. Comitetul și-a însușit amen
damentul cu pricina în absența președintelui LPF, Gino Iorgulescu, care anunțase că, având o întâlnire fixată anterior la Consiliul Concurenței, nu va participa la ședința de luni.

Cum se știa că și Iorgulescu e un adversar înverșunat al regulii under 21, subiectul respectiv n-a fost amânat, ci s-a luat în discuție și s-a votat în grabă! Burleanu și ciracii lui trăiesc cu impresia că au spart plafonul. Se înșală. În realitate, au complicat și  mai tare niște lucruri oricum încurcate.

Comentarii (52)Adaugă comentariu

anta (565 comentarii)  •  23 februarie 2016, 17:35

Lasa ca vor reveni asupra deciziei, sau o vor modifica, de gennul "unul sub 21 in lot" sau ceva similar. Este absurd si pentru ca, independent de vointa unui club, se poate intampla ca inclusiv cei 3 de care pomeniti sa nu fie disponibili (niciunul) pentru a intra in teren. Ori in situatia asta, ce fac? Dau 0-3 asa, aiurea? Nu se poate, e o prostie chestia asta! Va fi modificata regula, veti vedea, nu-s chiar asa nepriceputi cei din Comitetul Executiv, asa cum insinuati avand ce aveti cu presedintele, sau mai degraba trustul dvs de presa cu cel care l-a "pus" presedinte acolo la FRF!

sumio hirohito (911 comentarii)  •  23 februarie 2016, 17:39

Nea Ovidiu, da ce aveti domne cu mine? Masura e foarte buna si o mentinem, hai, ca sa va fac pe plac o sa mai modificam "normele de aplicare" ca sa fie clar pentru toata lumea. Cu stima, Burleanu. PS1: Oricum, merci de sfaturi! PS2: N-am nici o vina ca prietenul Gino avea alta treaba cand era de votat in executiv, nu i-am fixat noi agenda si nici n-o vom face vreodata!

coco (401 comentarii)  •  23 februarie 2016, 17:41

Corect. Chapeau.

Citanul (2118 comentarii)  •  23 februarie 2016, 17:46

De acord cu votul, e democratic. Dar, intreb, valabil si pentru multi parlamentari, au stiut ce voteaza? A vazut cineva de acolo absurdul situatiei in care nici un junior sub 21 nu poate participa la meci din motive obiective? (accidentari, stare de sanatate, cartonase acumulate, probleme de familie, etc, etc, etc) - sau absurdul situatiei sa se accidenteze juniorul din teren in min. 89, sa iasa pe targa, echipa castiga meciul si nu mai avea altul sa bage sub 21 din vari-motive, si, deh, e regula, pe chestia asta se trezeste ca pierde meciul cu 3-0! Si mai e si un meci, de ex, care decide soarta campioanei, sa zicem, deci cu miza mare! Ce facem in situatia asta? Eu cred ca ori maestrul a inteles gresit ce s-a votat, ori FRF a comunicat gresit ce s-a votat, ori e intr-adevar asa dar se va reveni asupra deciziei, pentru simplul fapt ca NU se poate aplica fara a dezavantaja- discrimina diverse echipe. Cel putin in forma prezentata in articol.

balaban (911 comentarii)  •  23 februarie 2016, 17:52

Nu se poate, asta e o ciudatenie de vot, sunteti sigur pe informatia difuzata, Maestre?

M Mihai (36 comentarii)  •  23 februarie 2016, 18:13

Masura ar fi ok pentru esaloanele doi si trei. E bine ca tinerii sa aiba unde juca si sa prinda meciuri multe dar in liga 1 e greu de impus o astfel de masura. Daca se gandesc la tineri sunt si alte solutii.

Alex h (4 comentarii)  •  23 februarie 2016, 18:26

Ce prostie!!Dacă jucătorul sub 21 de ani este portarul și se accidentează în timpul meciului ce faci joci fără portar sau trebuie sa mai schimbi încă un jucător ca sa introduci unul sub 21? Și ce te faci în situația în care ai efectuat deja toate schimbările? Oare cei de la FRF au luat în calcul toate aceste variante!?

Adi (97 comentarii)  •  23 februarie 2016, 18:38

Astia de la frf demonstreaza cu fiecare zi ce trece ca nu au nimic in cap. I-am aparat cand le-ati zis habarnisti dar incep sa va dau tot mai multa dreptate. Evident ca au ajuns la conducere cu sprijin politic nu prin competenta.

Augustin (268 comentarii)  •  23 februarie 2016, 18:40

De data asta i-ati prins cu *** vopsita. Nu trebuie sa decida fotbalul feminin , de juniori ori de sala pentru liga 1.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Soos Vilmos (189 comentarii)  •  23 februarie 2016, 18:45

Ce se va face batrinul *** dupa ce marea lui dragoste - mircea sandu- va fi condamnat ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

cristi (42 comentarii)  •  23 februarie 2016, 18:47

Nu faceti legatura cu centrele de juniori ale federatiei,,, dar faceti. Nu e o atitudine care ii onoreaza pe ei, dar nu va face cinste nici pe dumneavoastra. Adevarul e ca demagogul de Burleanu e din ce in ce mai tupeist si greu de suportat, Vorbeste fara punct, fara cap si fara coada.

Florin (9 comentarii)  •  23 februarie 2016, 18:48

Ma asteptam ca "Ioanitoiul" sa scrie despre alt titlu, zic eu mult mai important al zilei si anume cel cu "domnul presedinte Mircea Sandu".

ghita florin (76 comentarii)  •  23 februarie 2016, 18:54

Masura este foarte buna.numai ca ranchiuna acestui fost jurnalist[acum este doar un scribalau]incearca sa loveasca iar in dusmanul personal,Burleanu.

sorin (19 comentarii)  •  23 februarie 2016, 18:58

Cu burleanu nu i de glumit...usor ..usor..duce fotbalul ramanesc intr o groapa fara fund!

Filip (44 comentarii)  •  23 februarie 2016, 19:07

@ghita florin. Noroc ca mai sunt si oameni pe care ii ajuta mintea sa isi dea o parere ca pe tine nu te duce nici pana la coltul casei. Nu degeaba te cheama ghita.

Niku (275 comentarii)  •  23 februarie 2016, 19:38

Intre smecherul de Nasul si impostorul de Burlan il prefer oricand pe Gica Popescu cu toate pacatele sale. Dar cu Burlan asta chiar nu mai pot.

Marco Polo (42 comentarii)  •  23 februarie 2016, 20:18

Maestre, nici nu ti-am citit articolul si iti spun ca tragi o concluzie aberanta! Eu, daca as avea putere de decizie as impune nu unul, ci 2 sau 3 tineri sub 21 ani in teren, pe toata durata unei partide. De ce? Pentru ca fotbalul nostru moare TOCMAI datorita jucatorilor straini transferati, a atitudinii majoritatii antrenorilor romani, una care nu ajuta deloc promovarea tinerilor jucatori romani! De aceea nu mai contam in competitiile inter-cluburi europene, de aceea antrenorii nationalei nu mai au ce selectiona din fotbalul intern, de aceea aceasta cat si celelalte selectionate de tineret si junior joaca mizerabil in competitiile internationale, generand numai si numai contra-performante. Vedem cum in campionatele cu traditie din Europa, chiar si echipele puternice, bogate, joaca cu tineri sub 21 de ani in mod constant! Faptul ca domnul Burleanu si echipa dansului nu ... v-au sedus deloc in acesti 2 ani trecuti de la preluarea conducerii FRF din mainile unor mafioti, nu scuza permanentele atacuri la adresa lor, etalate pe blogul dvs. Unele, poate, intemeiate... In acest caz insa, pentru sanatatea fotbalului romanesc, chiar nu aveti dreptate! Este o masura dreapta, corecta si binevenita, in sfarsit! Altfel, aveti tot respectul meu in continuare...

Marcel (190 comentarii)  •  23 februarie 2016, 20:34

Marco Polo, ce vrei tu e Daciada sau campionatul de tineret rezerve. Nu poti impune unei echipe care vrea sa joace in cupele europene sa aiba 3 jucatori sub 25, 23, 21 sau 19 ani pentru ca asta ii reduce din sansele reprezentarii internationale. Exista un campionat european under 21, tinerii sa joace acolo. Sunt de acord cu Dl Ioanitoaia ca ideea e atragatoare dar si inaplicabila. In niciun fotbal de top nu exista asa prevedere.

Bogdan (4 comentarii)  •  23 februarie 2016, 20:35

Desigur domnule Ioanitoaia discutati despre aceste lucruri privind doar perspectiva punctului dumneavoastra de vedere si din punctul de vedere al cluburilor de Liga 1, a caror atitudine este fireasca. Ma simt nevoit insa sa va reamintesc ca Federatia Romana de Fotbal are obligatii fata de fotbalul romanesc nu doar fata de Liga 1, deci vegheaza la dezvoltarea fotbalului junior dar si nationalei. Sigur, situatii neprevazute si neplacute pot aparea in multe situatii insa nu e mai bine ca fortam cluburile sa formeze sau sa cumpere jucatori tineri si buni care sa se formeze la nivelul Ligii 1? Eu unul asa cred si prefer sa stiu ca X va avea 2 juniori f buni pe banca, astfel incat sa nu fie nemultumit un antrenor de titular astfel incat sa il schimbe in primele 20 de minute. Desigur, asta e doar parerea mea

Marius (63 comentarii)  •  23 februarie 2016, 21:06

Cu tot respectul cred ca un jucator sub 21 care sa fie pe teren la STARTUL fiecarei partide se impune la fiecare echipa din Liga1. Apoi sunt de acord, daca nu da randament sau se accidenteaza il schimbi si gata. Daca tot avem echipe de elefanti macabri ca ASA, un pusti care sa le arate cam cat de penibili sunt n-ar strica.

Golombioschi Ilie (150 comentarii)  •  23 februarie 2016, 21:23

...Domnule Ioanitoaia cu ceva timp in urma v-am trimis pe net asa cum imi ceruserati intr-o discutie telefonica prin care v-am contactat mai multe proiecte novatoare, personale, de redresare si relansare a fotbalului romanesc. Printre ele unul viza cresterea si lansarea tinerilor. Exact propuneam obligativitatea a 2 juniori sub 18 ani in anul cand incepe anul competitional respectiv in echipe pe tot parcursul meciurilor, unitar la toate diviziile inclusiv divizia A. Decat articolul acesta banal si care nu spune nimic ia incercati si faceti unul in care sa sustineti si sa promovati propunerea mea. Sa vedeti ce bine va veti simti si ce bine veti face fotbalului romanesc...

Cristi (1 comentarii)  •  23 februarie 2016, 21:41

Este o masura abuziva si total aberanta pentru Liga I unde se doreste performanta. Ganditi-va cu ce echipa a castigat AC Milan ultima Liga a Campionilor. Media de varsta cred ca era peste 30 ani. Si cu aceeasi echipa a jucat si in campionat. Si nici nationala nu a avut de suferit.

Gicu (5 comentarii)  •  23 februarie 2016, 22:02

Masura e binevenita. Fara tineri fotbalul romanesc se va scalda in mediocritate. Decat straini rasuflati de mana a treia si a patra, mai bine oferim o sansa tinerilor. Daca macar 2-3 dintre ei ajung in nationala, a meritat masura luata luni.

Dilimache (657 comentarii)  •  23 februarie 2016, 22:24

Burleanu e o gluma proasta, un demagog si un fanfaron, nu il recomanda nimic pentru functia pe care o ocupa si ia decizii cel putin amuzante!

Mihai (17 comentarii)  •  23 februarie 2016, 22:43

Stimabile,sergentii sunt pe front,generalii la HQ.

Alex (144 comentarii)  •  23 februarie 2016, 22:45

E o prostie pentru ca nu garanteaza niciun progres. Postacii, care o sustin fac pe importantii. Calculul e corect, nu e nevoie de un tanar ci trei. Nu ai de unde sa scoti 3 ori 14 de tineri.

sumio san (911 comentarii)  •  23 februarie 2016, 23:07

E regretabil ca faceti cenzura ca pe vremurile cind niciunul dintre noi nu sulfa o vorba de frica fantomei numita securitatea statului. Pentru ca vreau sa-mi impun sa nu cred ca-i mosteniti la trustul de la care va luati banii pe drepturi de autor, va rog ca pe viitor sa bagati in seama si postari civilizate, scrise corect in limba romana, dar usor mai ironice si critice la adresa eseurilor dvs. Stiti bine la ce ma refer, la postul meu anterior cu Hirohito, nepublicat. Dar la numar iesiti bine, ca v-am scris deja textul asta in care-mi zic pasul. Sper sa-l publicati macar pe acesta, multumesc (arigato!).

durden (338 comentarii)  •  23 februarie 2016, 23:51

nea ovi a devenit batran d-ala ranchiunos.nimic nu-i mai convine..

Gicu (5 comentarii)  •  24 februarie 2016, 0:13

Unde a fost Germania la inceputul anilor 2000? Facea egal cu Romania....:-) Moment pentru ei sa zica ca asa nu se mai poate. Au investit in centre de copii si 12 ani mai tarziu sunt campioni mondiali. Tot Germania la handbal: acum 5-6 ani au ratat participarea la mondial. Au investit in tineri si 6 ani mai tarziu sunt campioni europeni cu o echipa care a avut cea mai redusa medie de varsta. Eu am avut sansa sa prind student fiind meciurile Romaniei din anii 90. Traiesc de multi ani in Germania, insa urmaresc la zi evenimentele din fotbalul romanesc. Baiatul meu de 8 ani se uita la mine ca la un senil cand ii povestesc despre acele meciuri. Sunt ferm convins ca fara investitii in tineri nu o sa mai apuc vreodata sa traiesc ceva asemanator cu anii 90. Prefer 50 de pusti de 18 ani, care au sansa sa creasca, sa invete si sa se imbunatateasca, decat niste straini blazati de 30 ani care si sa vrea nu mai au cum creste. Orice jucator strain - daca era bun nu jucat in Romania, sa fim cinstiti fata de noi. Domnul Ioanitoaia: Decat niste escroci ca Mircea Sandu & Co care au distrus fotbalul romanesc, mai bine Burleanu. Ca nu e perfect - sunt de acord. Insa macar incearca ceva, ce altii nu au incercat 25 ani.

Andy (103 comentarii)  •  24 februarie 2016, 7:05

Burleanu ca si Iorgulescu sunt pusi sefi de Psd si Unpr.

Alx (141 comentarii)  •  24 februarie 2016, 8:32

Jos cu minipresedintele.Ne trebuie un om de fotbal presedinte nu un securist care face cantonamente cand are chef cu sume fabuloase si voteaza legi tampite I.

tisi (25 comentarii)  •  24 februarie 2016, 8:38

Decizia C. Ex. al frf nu reprezinta o tragedie , mai ales intr-un fotbal ca al nostru, poate chiar o sa fie un succes... Nu cred ca are vreo legatura cu centrele de excelenta. Poate asa o sa scapam de "vedetele" fasaite gen Mutu, Pancu si alti repatriati si straini expirati ( Marica,Tamas, Bourceanu, Milevski , etc), nu ne mai facem de ras cu echipele de tineret in liga campionilor ( vezi cazul fcsb-ului cand Becali a imprumutat echipa nasului) si in competitiile de tineret/ juniori. Sunt suficienti de multi fotbalisti tineri in marile echipe ale Europei. Doar asa "marii patroni" ai fotbalului romanesc vor fi obligati sa creeze academii/ centre de copii si juniori si nu sa aduca/cumpere la kg falsi jucatori pentru "albirea"propriilor afaceri. PS : Mesi, Neymar, Pogba, Hagi si multi altii la 20 ani jucau in liga campionilor ...

sumio (565 comentarii)  •  24 februarie 2016, 9:09

@tisi, sunt suficient de multi, NU suficienti de multi. Aveti grija cum folositi pluralul in exprimare, la fel ca fetele de la meteo cu "lapovite" in loc de lapovita! Va zic de bine!

nica fara frica ! (34 comentarii)  •  24 februarie 2016, 9:11

pe vremea lui ceasca era campionatul de....tineret sperante !!!!....de ce nu mai exista !!!???

vlad (140 comentarii)  •  24 februarie 2016, 9:41

Nu puteti comenta decat impotriva lui Burleanu... este o decizie buna. Da, sa aiba 2 jucatori sub 21 in echipa, care e problema??? Orice discutie ca slabim echipele este nula... suntem deja praf in Europa, nu avem absolut nimic de pierdut. Bani nu sunt, nu au de unde sa vina, nu vedeti ca doar Steaua da bani pe transferuri in ultimii 2 ani??? Restul iau doar jucatori liberi de contract... Deci nici pe mercenari nu putem sa contam ca sa ne refacem campionatul. In conditiile astea... sa bage nene tineri!!! In Ucraina te forteaza sa ai 5 ucrainieni pe teren... stiu ca la noi nu se poate, nici nu ar fi cazul, ca speranta mare e sa facem jucatori buni si sa-i trimitem sa joace la cluburi mari in vest. Poate aveti dreptate ca era suficient sa se spuna ca un titular trebuie sa fie U21.... dar lasa, sa se chinuiasca sa gaseasca tineri. Exista regulile astea pentru juniori in Liga a 2-a de multa vreme... fara rezultat, acolo toate meciurile sunt slabe si viciate de pariuri.

Vasca (166 comentarii)  •  24 februarie 2016, 12:06

Articol bine gandit...Ce ii trebuia chelului tichie de margaritar...

gilos (96 comentarii)  •  24 februarie 2016, 12:31

Nea Ovi, ai dreptate. Argumente logice, de bun simt. Cum ar zice dl. presedinte : masura este "heirupista" si denota neprofesionalism din partea celor care au luat-o.

Abcde (206 comentarii)  •  24 februarie 2016, 12:42

In locul dv as scrie contra lui Burleanu si a impostorilor federali in fiecare zi. Poate asa ar pricepe si ei si ne lasa. Nu mi-a venit sa cred ca fotbalul a cazut din lac in put dar asa s-a intamplat. Au plecat niste smecheri si au venit niste fraieri.

Adu (70 comentarii)  •  24 februarie 2016, 12:55

Poate ar fi mai utila alta regula: media de varsta a jucatorilor aflati in teren + eliminati sa nu depaseasca 26 de ani! :D

ovidiu_3003 (1630 comentarii)  •  24 februarie 2016, 13:07

Aveti dreptate ...performanta nu poate fi ingradita ...Burleanu nu se pricepe la fotbalul de performanta ...el o sa falimenteze fotbalul romanesc ...

Maxentiu (65 comentarii)  •  24 februarie 2016, 13:45

In general, consider ca luarile dvs. de pozitie impotriva deciziilor, actiunilor si declaratiilor conducerii Federatiei se bazeaza mai ales pe antipatia dvs. fata de presedintele Burleanu. In acest caz insa, argumentele dvs. sint corecte si nu pot decit sa va dau dreptate.

Divort Rapid (4 comentarii)  •  24 februarie 2016, 13:51

Sau premeditata?

tisi (25 comentarii)  •  24 februarie 2016, 14:15

@sumio Ai dreptate .... Din viteza, dar intr-adevar este inpardonabil. Ma bucur ca ma urmaresti, chiar daca te simt ca esti fan al mult iubitei echipe ( in niciun caz Stiinta )

tonibrag (17 comentarii)  •  24 februarie 2016, 14:18

Domnule Ioanitoaia, La ultima mea postare in care faceati apologia infractorilor frati Becali precum si a infractorului Popescu Gheorghe, v-am transmis ca nu va voi mai citi. Din cand in cand, totusi am mai parcurs cateva randuri din scrierile dumneavoastra, avand de fiecare data confirmarea faptului ca am facut ceea ce trebuie, regretand pierderea timpului. Azi, constat ca sacrificand ideea de actiune pentru progresul fotbalului romanesc, din dorinta de a-i face drum netezit infractorului Gica Popescu la sefia FRF, luptati orbeste impotriva oricarei intentii generoase promovate de actualele conduceri ale FRF respectiv LPF. Pacat. Nici azi in ceasul al 12-lea nimic despre DIICOT si clanul mafiot al lui Sandu Mircea, de procesele absurde nici nu mai incape vorba. In timp ce va dati de ceasul mortii ca uite ce napasta se abate asupra cluburilor, aproximativ 85% din suporteri agreeaza ideea. Zilele acestea un coleg mi-a spus ca fiecare simte cand ii vine sorocul pentru pensionare. Ultimul post nu mi l-ati sters, sincer nu stiu ce se va intampla cu acesta.

tisi (25 comentarii)  •  24 februarie 2016, 14:22

suze; impardonabil

dorelus (10 comentarii)  •  24 februarie 2016, 15:05

PREA LE STITI DVS PE TOATE BATRIN COMUNIST...

Alegz (33 comentarii)  •  24 februarie 2016, 15:51

Regula trebuia adoptata astfel incat cluburile din Liga I sa aibe pe foaia de joc cel putin 1 U21 din cei 18, iar in lotul general minim 3 jucatori U21. Sa obligi ca pe toata durata meciului sa ai un jucator U21 este o prostie. Va dati seama ca absolut nici o echipa nu va mai folosi un portar U21, pentru ca o accidentare/eliminare a portarului va obliga antrenorul la 2 schimbari sau riscul sa joace in 10. Nu poti sa impui ca un jucator U21 sa fie obligatoriu pe teren. Pai dc echipa are 5 U21 dintr-un lot de 25, 2 suspendati si 3 accidentati? Nici nu se mai prezinta la meci ca l-a pierdut cu 0-3 direct!!!

pais cornel (3 comentarii)  •  24 februarie 2016, 15:53

e o decizie proasta .cel tanar trebuie sa-si arate valoarea ca sa se impuna int-un 11 de seniori.au fost destui jucatori care sauimpus juniori fiind hagi,balaci, dobrin.ei n-au fost titulari de dreptci valoarea lor i-a facut titulari.daca bagi un junior in teren datorita unui regulament si nu pt. valoarea lui atunci este clar ca si valoarea lotului va fi mai scazuta si voloarea jocului va fi la un nivel scazut.lucrul acesta s-a mai facut in anii 70 ,dar la nivelul diviziei B si a fost clar un jucator mai putin pe teren.prin anii 75,76 in handbal s-a facut asa ceva la toate nivelele .in judet echipele trebuia sa aiba 5 jucatori sub 25 de ani.incepand de atunci hadbalul romanesc a tot regresat si azi suntem unde suntem din campioni mondiali.este inadmisibil ca un jucator de 30-35 de ani mai valoros decat un tanar junior sa stea pe banca sau in afara lotului iar nonvaloarea sa fie impusa pe teren datorita unui regulament aberant.e un fel de pila cu acte in regula .te mai trezesti ca tanarul impus pe teren sa joace nu va ajunge niciodata fotbalist sau se lasa de sport.acolo unde se munceste cu responsabilitate vor fi si jucatori tineri care vor ajunge ltitulari la seniori cand valoarea lor confirma ca pot fi intrebuintati in echipa I-a.nu trebuie sa fie daramata ordinea fireasca a lucrurilor ,CEL MAI BUN SA JOACE, ca e junior sau senior, dar e bun, sa joace.va pun o intrebare nu numai iubitorilor de fotbal ci si ziaristilor ;CUI SE DATOREAZA ASCENSIUNEA FOTBALULUI ROMANESC DIN ANII '80-'95,SAU CARE A FOST CAUZA ACELEI ASCENSIUNI? as vrea sa ascult chiar si aberatiile ,ar fi mai grav daca zoiaristii ar abera.

Cosmin (2 comentarii)  •  24 februarie 2016, 16:02

Eu cred ca e o masura foarte buna. Da pana la urma fiecare echipa o sa fie nevoita sa aiba 2-3 poate chiar mult mai multi tineri in lot. Eu nu vad unde este problema. Adica mai bine gasim strainezi obscuri care stau cate 6 luni si iau bani cat ar lua 6 copii? Asa fiecare club o sa fie obligat sa arunce un ochi si asupra echipelor de tineret care au fost abandonate. Pe termen lung nu are cum sa nu fie o decizie buna. Poate ca va dura pana cand vom vedea roadele insa ele sigur vor veni.

dzzz (8 comentarii)  •  24 februarie 2016, 16:16

In curand o sa ajunga si-n Romania cota de refugiati, stabilita de UE. In virtutea principiului nediscriminarii, propunem conducerii federatiei ca toate echipele din Liga 1 sa aiba in lot cel putin cate o persoana provenita din randul refugiatilor, pentru a le inlesni integrarea in campul muncii, sub sanctiunea pierderii meciurilor la masa verde. Mai mult, daca Federatia se implica deja in titularizarea jucatorilor U21, mi se pare normal, in aceeasi logica, ca in lotul echipelor U21 sa fie titulari din oficiu minimum 3 jucatori sub 11 ani, insotiti regulamentar pe teren de catre unul din parinti. Dintre acestia, unul trebuie sa fie negru, unul cu infirmitati fizice/locomotorii, iar unul sa vorbeasca fluent chineza, in vederea dezvoltarii sportului romanesc conform devizei "unitate in diversitate".

Comentează