E mai bine arbitru ungur decît român!

Pe lîngă baremul de meci, 4.950 de lei în mînă pentru “central” și 3.120 pentru asistent, românilor nu li se decontează nimic în competițiile interne.

Judecînd după numărul postărilor de pe blog, articolul de ieri despre cîștigurile arbitrilor a stîrnit ceva interes, de aceea simt nevoia unor precizări. Prima e și autocritică, în sensul în care, scriind că un cavaler al fluierului e delegat în mod obișnuit la 3-4 meciuri pe lună, am omis perioadele de pauză. Practic, activitatea arbitrilor noștri se reduce la 9 luni deoarece în ianuarie, în jumătate din februarie, în iulie și în jumătate din decembrie nu se joacă.

Astfel, din banii primiți timp de 9 luni arbitrii și familiile lor trebuie să trăiască 12 luni, un an întreg. Reiese de aici că, de fapt, arbitrii cîștigă mai puțin decît are impresia opinia publică. De notat și că nu iau un ban cînd sînt opriți de la delegări ori accidentați, fiind rari cei care, mereu pe drumuri și supuși stresului, stau în picioare un sezon întreg. În medie, un purtător al ecusonului FIFA primește într-un an calendaristic 20-22 de meciuri.

În 2015 au fost însă mai multe (Balaj 26, Tudor 25, Hațegan 23) din considerentul că, schimbîndu-se sistemul competițional și apărînd Cupa Ligii, stagiunea s-a prelungit pînă spre finalul lui decembrie.

Pe lîngă baremul de meci, 4.950 de lei în mînă pentru “central” și 3.120 pentru asistent, românilor nu li se decontează nimic în competițiile interne. Ideea că echipele gazdă suportă transportul e falsă, o bazaconie. Nu se mai întîmplă așa din 2006, din mandatul lui Gh. Constantin, președintele CCA care a mărit baremul la 6.500 de lei și a trecut spezele în sarcina exclusivă a arbitrilor.

Aceia ce-au înțeles că le plîng de milă arbitrilor au înțeles greșit. Ca și cei care au interpretat editorialul precedent drept “un atac bolnăvicios la adresa conducerii frf”. Dacă a fost uneori cazul, acum nu e. De data asta doar lupt contra prejudecăților ce privesc activitatea unor profesioniști a căror singură meserie, implicit și sursă de venit, e arbitrajul.

Ca atare, repet că, obligați să alerge cot la cot cu fotbaliștii, arbitrii trebuie să se pregătească la fel cu aceștia. Să se antreneze zilnic, să aibă preparator fizic, nutriționist etc. Nu discutăm însă despre marea masă a cavalerilor fluierului, ci despre vîrfurile acestora, despre elită. Care, ca orice elită, merită sprijinită și încurajată.

Folosindu-mă de prilej, vă invit să vedem cum stau lucrurile la alții. Nu la nemți, la spanioli ori la italieni, pe care ne va fi greu să-i ajungem și imposibil să-i depășim, ci la unguri. Cei 6 “centrali” maghiari de pe lista fifa sînt angajații federației din Budapesta, de la care iau lunar 1.500 de euro, 12 luni pe an, nu 9! Mai încasează cîte 300 de euro pentru fiecare prestație din campionat (Cupă) și cîte 200 pentru prezența ca rezervă (adițional), cu observația că vecinii practică delegările duble: “centralul” de sîmbătă devine rezervă duminică și invers!

Spre deosebire de ce e la noi, maghiarilor li se decontează transportul și cazarea, ei suportînd din buzunarul propriu numai masa! În fine, cum la 5 meciuri apreciate cu note mari salariului i se adaugă un bonus în valoare de 1.500 de euro, se impune concluzia că un arbitru ungur de top cîștigă cel puțin dublu, dacă nu chiar triplu, față de un coleg român! Personal, nu mi se pare normal și chiar nu e.