Pesimiști și frustrați
Cînd continuă să se comenteze în fel și chip alcătuirea grupelor de la Euro 2016, destui sînt cei, inclusiv ziariști, enervați de afirmația lui Iordănescu că “meciul cu Albania trebuie tratat foarte serios”.

Sincer, n-am înțeles de ce fraza asta a stîrnit atîta supărare?! Precizînd că “nu-i o grupă grea, e chiar cea mai ușoară, dar dacă eram selecționer și eu aș fi zis că e o grupă grea”, Dan Petrescu a încheiat discuția. Clar, unele lucruri se văd mai bine din China decît din România?!
Nici eu nu mă omor după atitudinea conservatoare a selecționerului, de exagerată prudență. L-aș vrea mai deschis, mai curajos. Dar asta nu înseamnă că Iordănescu trebuie luat în cătare orice zice și orice face. Dimpotrivă, s-a dovedit de bun-simț, logică și cumpănită, afirmația lui că “jocul cel mai important este primul și ideal ar fi să nu-l pierdem. Visez să ieșim din grupă, sînt optimist, ne batem cu toate echipele!”. Nimic de reproșat, o poziție pe care o contestă doar căutătorii de noduri în papură. Cusurgiii.
În rest, urna de la Palais des Congres ne-a divizat din nou. Surprinzător, majoritatea celor intrați pe blogurile Gazetei par mohorîți, gata să parieze că “naționala” nu va realiza la Euro decît un punct, maximum două! Din păcate, scepticii sînt prioritari.
Sincer, nu mă deranjează această manieră de a gîndi. E dreptul fiecăruia să creadă ce vrea și să spună ce crede. Mă irită însă sentimentul transmis de unii că un eventual parcurs slab al băieților noștri nu i-ar necăji, ci i-ar bucura, nu i-ar întrista, ci i-ar încînta! Din pricină că respectivii văd numai negru în fața ochilor, internautul Marius22 a îndrăznit să scrie, nu fără justificare, că “Românica e țara pesimiștilor și a frustraților”!
Evident că va fi greu, nespus de greu, să-i batem pe francezi în partida inaugurală deoarece nu i-am mai bătut din 1972. S-au înregistrat de-atunci 5 victorii ale “cocoșilor” și 5 egaluri. Ca atare, ne-ar con veni un rezultat de egalitate și el ar respecta tradiția debuturilor continentale. Totuși, normal e să admitem că Les Bleus pornesc ca favoriți ai grupei, ceea ce nu înseamnă că “tricolorii” sînt dinainte învinși, victime sigure.
Practic, nici unul dintre adversari nu-i de speriat, nici măcar Franța, dar nici noi nu mai speriem pe nimeni din perioada de glorie a Generației de Aur!
Am remarcat cu satisfacție modul lucid, chiar înțelept, în care cîntărește situația fostul reputat internațional Ionuț Lupescu, în prezent director tehnic al UEFA. Îl citez în încheiere deoarece consider judecata lui un model demn de urmat: “Avem o grupă frumoasă, cu Franța favorită. E bine că jucăm în deschidere cu gazdele fiindcă indiferent de rezultat, nu vom avea motive de dezechilibru. Dacă pier dem, să nu cădem în latura negativismului deoarece vom mai avea două partide în care să recuperăm startul. Dacă scoatem o remiză sau învingem, să nu lansăm o mare bucurie pentru că nu va fi nimic decis în sens favorabil”.
Bine zis. Dacă nu vom reuși să fim zmei în Franța, nici mielușei să nu fim, să ne jucăm șansa cu încredere și cu speranță!