Vechea gardă

Pentru unii o fi fost surpriză acest 1-1 înregistrat joi seara la Giurgiu între liderul Astra și penultima clasată Voluntari, nu însă și pentru mine.

Am mar
tori, și nu puțini, că am pronosticat un meci strîns și un rezultat în consecință, asta din mo
tivul că echipa gazdă era în coborîre, iar cea vizitatoare în urcare. În stilul său sincer, uneori imprudent de sincer, Șumudică a recunos
cut declinul: “Sîntem penibili! Arătăm rău de cîteva etape, ce să ne mai ascundem?!”. Chiar nu poți ascunde ce se vede cu ochiul liber.

Totuși, punctele acumulate în toamnă o mențin pe Astra în fruntea ierarhiei, deși ea n-a cîștigat ultimele două partide de pe teren propriu, 
2-2 cu Timișoara și 1-1 cu Voluntari. A mai salvat impresia succesul repurtat la Pitești în fața campioanei, 1-0, dar adevărul e că Astra, care a în
scris în minutul 90+5, a învins și cu ajutorul norocului!

În ciuda poziției precare din clasament, Voluntari dă semne îmbucurătoare. Din ce în ce mai sigură pe picioare, formația ilfoveană a remizat recent și la Botoșani. Corect, între aceste egaluri a pierdut cu Dinamo, numai că la 0-1 în Groapă arbitrul Chivulete i-a anulat un gol perfect valabil, care ar fi putut duce spre alt deznodămînt. Ciuca bătăilor pînă la venirea lui Gigi Mulțescu, FC Voluntari a devenit un adversar de luat în seamă. A încetat să mai fie echipa care nu deranja pe nimeni.

Sigur că e meritul lui Mulțescu, nu degeaba supranumit SMURD, că a trezit la viață o garnitură căreia toți îi cîntaseră prohodul, ba o și îngropaseră!!! Se simte mîna lui Mulțescu la Voluntari, cum se simt a lui Florin Marin la Timișoara și a lui Mihai Stoichiță la Ploiești. Înaintea amintitului 2-2 de la Giurgiu, ACS Poli a încurcat-o pe Craiova în Bănie și a trecut în pas de defilare de ASA. La rîndu-i, lanterna roșie Petrolul a reușit deunăzi, cu “Lippi” abia venit pe bancă, al doilea succes după 11 etape!

În ideea că Mulțescu a împlinit 64 de ani, Marin 62 și Stoichiță 61, dar și în virtutea unei prejudecăți mai largi, unii n-au ezitat să-i privească de sus pe antrenorii în etate.

Considerîndu-i demodați, depășiți, ruginiți, le-au sugerat să nu mai stea și să se pensioneze! Modul avîntat în care joacă echipele “moșilor”, tinerește, vioi, îi contrazice însă ferm pe autorii opiniei de mai sus, chiar le bate obrazul! Fără să invoc folclorul conform căruia cine n-are bătrîni să și-i cumpere, constat că proverbul își păstrează actualitatea. Clar, nu din pricina tehnicieni
lor în etate șchiopătează Liga 1, cauzele poticnelii n-au legătură cu vîrsta antrenorilor.

Firește că antrenorii tineri, unii mai școliți, au altă vînă, alt entuziasm. Tot pomenind despre sisteme și inventînd tactici, visînd strata
geme pentru fiecare meci, ei uită însă că fotbalul rămîne un joc. Pe care teoretizarea excesivă nu-l limpezește, ci îl complică aiurea. Veteranii de pe bancă nu vorbesc atît și evită să facă teoria chibritului. Ei știu din proprie experiență 
că decisiv pe teren e să vrei și să poți. Practic, să ai ambiție, să fii capabil să te dedici, să alergi și uneori chiar să te sacrifici. Stăpînă pe mese
rie, vechea gardă nu se predă.