Nu un plic cu bani, un buchet de flori

Dacă n-ați citit interviul luat de Roxana Fleșeru și Luminița Paul lui Marian Drăgulescu în Gazeta de miercuri, ar trebui s-o faceți.

Nu pierdeți prilejul, pentru că, parcurgînd dialogul, veți afla cum gîndește unul dintre monștrii sacri ai gimnasticii internaționale. Cel supranumit Marocanul din pricina tenului său creol chiar asta e, un supercampion, exemplu de măiestrie și longevitate.

Pentru prima calitate depun mărturie 27 de medalii, între care 8 de aur la Mondiale și 9 la Europene, iar pentru cealaltă detaliul că Marian, născut în București pe 18 decembrie 1980, a cîștigat recent, la aproape 35 de ani, argint în proba de sărituri la CM din Scoția. Ca atare, afirmația cu monstrul sacru nu-i nici compliment, nici bilet de favoare, e adevăr în stare pură. E realitate. Asta și în ideea că sportivii care să concureze la 
35 de ani și să urce pe podiumul unor competiții de anvergură se numără pe degetele unei mîini.

Fără să reproduc fragmente din interviul amintit, îmi permit să prezint cîteva idei expuse de Drăgulescu la Radio EuropaFM, unde l-am avut deunăzi invitat în cadrul emisiunii Tribuna Zero. Acolo, ca și în GSP, el a insis
tat asupra nevoii de stăruință, de tenacitate, repetînd că s-a întors în sală după 4 ani de pauză ca să le demonstreze altora că mai poate. Altora, dar mai ales lui însuși.

A privit come-back-ul ca pe un pariu personal. Ca pe o provocare din care a ieșit învingă
tor, de vreme ce, momentan, e unicul gimnast tricolor calificat la Rio 2016. În Brazilia speră 
să-și întregească palmaresul cu singura medalie care-i lipsește din tezaur, cea olimpică de aur.

Drăgulescu n-a vorbit și nu vorbește din ce a auzit sau din ce a citit. El se bazează pe propria experiență care a cuprins triumfuri, dar și eșecuri. Inclusiv rătăciri. De cîte ori a clacat, a știut însă să se ridice și astfel a devenit model pentru tineri. Simplu în ce manieră a reușit să se ridice, exersînd, transpirînd, perseverînd.

Legat de acest aspect, am notat o neîmplinire a multiplului campion. “Ne-ar ajuta mai multă mediatizare, să fim cunoscuți de noua generație, iar puștii să-și propună să ne ajungă 
și chiar să ne depășească. Ne plîngem că sportul a pierdut te
ren și că nu vine nimeni din urmă. Corect, dar întreprindem prea puțin pentru a salva corabia. În măsura în care s-ar crea și s-ar răspîndi modele, sportul ar progresa. Deci soluția e să creăm modele!”. Poate că patetizează, dar nu greșește.

Între patru ochi, după emisiune, Marian a mărturisit că nu-i băgat în seamă cît consideră că ar trebui. Nu neapărat din punct de vedere material, însă a așteptat ca Primăria Generală sau a Sectorului 2 să-i ofere, după atîtea succese răsunătoare, o atenție, o plachetă, o diplomă bucureșteanului get-beget care e domiciliat în zona Bucur Obor. Deși a așteptat zadarnic, nu disperă. “Nu un plic cu bani, dar măcar un buchet de flori, o felicitare să fi primit și aș fi fost în al nouălea cer! E cazul meu și, din păcate, al tuturor performerilor, expediați la etc., uitați la și alții!”.

Cine n-are urechile înfundate ar trebui să audă mesajul lui Marian Drăgulescu.