Ceafa la vedere!
Adi Popa a lăsat impresia unuia pe care soția l-a trimis să ia o pîine și el a mers s-o cumpere dintr-un magazin de încălțăminte!

Adi Popa n-a prea mișcat în acest Steaua-Pandurii, 1-1. S-a chinuit degeaba. A lăsat impresia unuia pe care soția l-a trimis să ia o pîine și el a mers s-o cumpere dintr-un magazin de încălțăminte!
Spre necazul fanilor, nu doar “Motoreta” a bătut pasul pe loc duminică seara. Rătăciți, dezorientați, Alcenat, Guilherme, Filip, N. Stanciu, Chipciu și, introdus spre sfîrșit, Tade au evoluat la fel de șters. Niște umbre, niște năluci.
În schimb, Popa a avut decența să declare după meci, realist, că “am jucat foarte prost 75 de minute și e bine că am reușit să luăm un punct”. Corect, dominată 3 sferturi din timp, uneori autoritar, campioana se poate felicita că a părăsit neînvinsă gazonul. Fișa tehnică a partidei, 53 la sută posesie și 5-1 la ocazii de gol în favoarea Pandurilor, îl susține pe Adi Popa. Îi dă dreptate.
Înainte de orice, formația olteană a deschis repede scorul, chiar în minutul 4, la capătul celei mai frumoase faze de Liga 1 din ultimii ani, scriu așa fără să mă tem că exagerez. Mingea a circulat ca vrăjită pe traseul Săpunaru-Ungurușan-Nicoară-Nistor-Nicoară-Răduț, de parcă gorjenii n-ar fi purtat obișnuitele lor tricouri albe, ci pe cele blaugrana ale Barcelonei!
Cum s-au contabilizat 11 pase consecutive, afirm că am asistat la o veritabilă demonstrație de virtuozitate. Pregătită însă la antrenamente.
Ulterior, pînă la golul egalizator înscris de Mu-niru în minutul 86, Steaua s-a aflat des în inferioritate, surprinsă de replica organizată și viguroasă a Pandurilor. Depășită de un răspuns coerent, ferm, răspicat. Ajuns la 1-0 față în față cu Niță, Hora a expediat balonul în stîlpul porții și a ratat victoria.
Dincolo de revirimentul roș-albastru din final, cînd bucureștenii s-au trezit din somn, dacă Hora ar fi marcat, probabil că meciul ar fi consemnat succesul gorjenilor. Care ar fi fost meritat, nu întîmplător.
Personal, apreciez că mai degrabă au pierdut Pandurii două puncte decît a cîștigat Steaua unul, înțelegeți ce vreau să spun.
Practic, trupa lui Iordănescu jr. a dominat-o pe cea a lui Rădoi chiar cu arma predilectă a campioanei, cu pasa. Nu Steaua și-a ținut în frîu partenerul și l-a presat printr-un joc combinativ, asta e ceea ce a făcut echipa olteană. A avut posesie, presing, agresivitate și curaj. Iar o să se supere steliștii pe mine!, dar Pandurii au jucat mai mult și mai bine. Lipsiți de maturitate, care vine cu timpul, au scăpat însă victoria printre degete.
Plecînd cu fruntea sus de pe Arena Națională, Edi Iordănescu a trecut cu brio alt examen important. În condițiile în care băieții lui n-au cunoscut înfrîngerea în ultimele 9 etape, deși au întîlnit toate fruntașele clasamentului (Astra, Viitorul, Dinamo, Craiova, ASA și, firește, Steaua), putem vorbi liniștiți despre Pandurii ca de-spre revelația sezonului.
În rest, după recentul editorial intitulat Celălalt Iordănescu, cineva mușca pe site-ul Gazetei că “Edi va fi antrenor cînd mi-oi vedea eu ceafa”. În pericol să se înșele, internautul cu pricina e poftit să se uite în oglindă și să-și vadă ceafa!
Un cuvînt de laudă pentru prestația lui Al. Tudor. A arbitrat impecabil, ca la carte.