Varianta Moldovan
În contextul de mai sus, poate fi discutată, tocmai în ideea continuității, promovarea lui Viorel Moldovan, unul dintre actualii asistenți ai Generalului.

Deși selecționerul, aflat în silenzio stampa, întîrzie să limpezească lucrurile, apreciez că nimic nu se va schimba la “națională” înainte de turneul final. Asta a anticipat și Cămătaru în Adevărul de week-end. Nostalgic și realist, golgeterul Craiovei Maxima a punctat că “Iordănescu a calificat echipa, trebuie să meargă la Euro și o va face”. Despre Mircea Lucescu a zis că “e la alt nivel și nu mai vine niciodată să antreneze în România”. Observații juste, cu acoperire în realitate.
În proporție de 99 la sută, la turneul final din Franța se va merge cu aceeași conducere tehnică, Puiu Iordănescu secondat de Viorel Moldovan, Ionuț Badea și Daniel Isăilă. Întrucît au contribuit și ei la obținerea calificării, căznită cum a fost, normal ar fi să nu lipsească de la marele rendezvous continental. Așa ar fi fair, ar fi elegant.
La întrebarea ce va urma după Euro 2016?, e însă dificil de răspuns. Dacă “tricolorii” se vor comporta peste așteptări, nu-i deloc exclus ca Generalului și staff-ului său să li se ofere prelungirea mandatului. Există această variantă.
Puțin probabil însă ca Iordănescu, indispus de criticile din mass-media, ba și deranjat de ele, să vrea să continue. Oricum, al patrulea mandat ar fi fără precedent în istoria “naționalei”.
Vorbind despre candidații la succesiune, să reținem că numele lui Cosmin Olăroiu și Dan Petrescu sînt prioritare, cel mai des pronunțate. Se mai vorbește și despre Hagi, numai că patronul Viitorului, deși nu și-a ascuns disponibilitatea, e prins pînă peste cap la Ovidiu. Ar fi păcat să nu-și ducă proiectul la capăt.
Olăroiu și Petrescu sînt antrenori de calitate, de anvergură. Primul a obținut o grămadă de trofee în lumea arabă, iar celălalt a făcut peste noapte din anonima Unirea Urziceni campioana țării și a propulsat-o în cupele europene. Amîndoi au însă handicapul că, lucrînd de multă vreme în străinătate, nu mai cunosc foarte bine realitățile de acasă. Olăroiu e în Emirate, iar Petrescu în China, nu doar departe, ci și legați de cluburi prin contracte ferme. De Al Ahli Dubai, respectiv de Jiangsu Sainty.
Sigur, handicapul amintit nu-i insurmon tabil, dar depășirea lui solicită efort și timp. Situația se complică și din pricină că fotbalul nostru are astăzi mai puțină răbdare ca oricînd.
În contextul de mai sus, poate fi discutată, tocmai în ideea continuității, promovarea lui Viorel Moldovan, unul dintre actualii asistenți ai Generalului. Judecînd la rece, obiectiv, pentru cel supranumit cîndva Moldogol, 70 de selecții și 25 de goluri pentru România, cîștigător al Cupei cu Rapid, campion al Elveției cu Grasshopper Zürich și al Franței cu Nantes, fost antrenor la Vaslui, Brașov, Sportul, Rapid și la Under 21, eventuala avansare ca selecționer ar fi o ascensiune legitimă. Un pas înainte justificat de pricepere, de se riozitate, de discreție și de experiență.
De notat că, dacă i s-ar încredința “naționala” în 2016, Moldovan ar prelua-o la 44 de ani, vîrstă apropiată de cea la care Iordănescu și Pițurcă debutau, ambii la 43, pe banca “tricolorilor”! De văzut, de urmărit.