R. Burleanu ne aiurește!
Ahtiat să apară des la TV și să nu spună nimic, președintele FRF a scăpat un alt porumbel: a declarat deunăzi că la Euro 2016 ar vrea pe bancă cuplul Lucescu-Iordănescu!

Într-adevăr, la CM din Mexic 1970, Angelo Niculescu l-a avut consilier pe Emerich Vogl, neuitatul Ciogli Baci, numai că ideea cu o pereche de tehnicieni pregătind aceeași for mație nu mai e la modă de decenii.
Dovadă că nu există în prezent nici o echipă de top, nați onală ori de club, cu doi antrenori principali! Fie și deoarece, admiteți banalitatea!, două săbii nu încap în aceeași teacă. Sau încap, dar nu concomitent.
Cornel Dinu s-a străduit să-i deschidă ochii lui Burleanu. I-a explicat că, personalități puternice, Iordănescu și Lucescu sînt orgolioși și n-au cum lucra împreună. Deși apropiați ca vîrstă, nu pot deține aceeași funcție din pricină că au concepții și metode diferite. Vorbesc aceeași limbă și totuși alta. Procurorul n-a greșit cînd, simplificînd, l-a caracterizat pe Mircea ca fiind mai teoretician, mai constructiv, iar pe Puiu mai pragmatic, mai realist.
În dorința de a cîștiga popularitate și de a demonstra că el reușește acolo unde Mircea Sandu a ratat, Nașul însă nici nu s-a omorît cu firea, Burleanu trăiește într-o eroare. Viețuiește într-un univers paralel. Lipsit de experiență, el ignoră că antrenorul lui Șahtior a mărturisit că, și din cauza vîrstei, a renunțat definitiv la “na țională”. I-a pus cruce.
Da, mai merge în cantonament să-i mobilizeze pe băieți. Discret, a făcut-o și înaintea meciului cu Finlanda, dar atît. Ar accepta rolul de sfătuitor, de consultant, fără să mai îmbrace însă treningul și să coboare pe gazon. Vremea unei asemenea misiuni a trecut pentru Luce, care repetă că “echipa României are antrenor, ba încă unul foarte bun” . Ca atare, formula cu ca re se umflă în pene Burleanu se exclude. E o hi meră. E o utopie.
Evident că, jucînd și el în piesa asta, fie și în rolul celui ce duce tava, președintele FRF are unele merite în obținerea calificării. Mai departe însă, e de sesizat ipocrizia acestuia, fățărnicia lui, în chestiunea recompenselor atribuite pentru participarea la turneul final. “N-am acum nici o primă de calificare. Nici eu, nici colegii din partea administrativă”, și-a început Burleanu discursul, după care s-a grăbit să anunțe că “prima președintelui va fi mai mică decît a unui jucător”!
Clar, șeful Casei Fotbalului ar trebui să se decidă dacă ia sau nu primă. Și dacă nu ia, cum a anunțat inițial, de ce a întrebat la UEFA despre “modelul de prime pentru partea administrativă”?! Nu sîntem noi, ceilalți, la fel de inteligenți, dar nici nu ne simțim bine cînd cineva, căutînd să ne ducă de nas, ne crede săraci cu duhul!
Nu pretind că Burleanu n-are dreptul la primă. Are, ca și Pițurcă de altfel, în virtutea celor 7 puncte cîștigate din 20, inclusiv la Atena și la Helsinki, dar susțin că primele pentru staff trebuie să fie rezonabile, nu nesimțite. Vom mai discuta pe marginea subiectului