Iordănescu în stand-by
Ducînd “naționala” la Euro 2016, Puiu Iordănescu și-a îndeplinit misiunea. Chiar dacă echipa n-a zburdat pe drumul către Paris, ba l-a și încurcat uneori, selecționerul și-a făcut datoria.

În consecință, pare normal ca el să fie păstrat la turneul final numai și în semn de mulțumire. De recunoștință pentru serviciile aduse. N-ar fi fair, părere mai largă, ca unul să obțină calificarea și altul să se bucure de ea.
Cum noi, românii, nu sîntem campioni ai recunoștinței, numeroase voci solicită schimbarea lui Iordănescu. Sînt cele care au scandat “Demisia, demisia!” la recentul meci de 1-1 cu Finlanda. Logic, deoarece cînd o echipă nu cîștigă sau oferă prestații repetat slabe, neconvingătoare, se cere capul antrenorului. Iar “naționala” noastră, în ciuda calificării, n-a sedus. Chiar a decepționat în multe partide.
Drept urmare, s-a pus și se pune întrebarea cine ar putea, nu zic ar trebui, să vină în cazul în care Generalul, agasat de niște critici pe care le consideră nedrepte, va renunța din proprie inițiativă. S-au efectuat varii sondaje, numai că, surpriză!, Iordănescu nu apare în nici unul ca favoritul publicului! La DolceSport, 2.772 de votanți, a ocupat poziția 3 cu 10 la sută dintre sufragii, în urma liderului Mircea Lucescu (32%), dar și a lui Dan Petrescu (19%). În son dajul Gazetei, 43.504 de votanți, ordinea primilor clasați s-a modificat în sensul în care, devansați tot de Mircea Lucescu (34%), Iordănescu și Petrescu au îm părțit frățește locurile 2-3, cu cîte 17% fiecare.
Pe lîngă mustrarea că s-a rupt de fotbal vreme îndelungată, lui Iordănescu i se mai reproșează etatea, 65 de ani împliniți pe 4 mai. De aici “complimente” de genul senil, depășit, ruginit etc., deși românul n-a fost cel mai vîrstnic tehnician din preliminarii, Hodgson (Anglia) avînd 68 de ani, iar Lagerback (Islanda) 67.
De notat că antrenorii a 13 dintre cele 19 formații calificate pe teren la Euro au trecut de 50 de ani, iar 7 dintre ei, cu croatul Cacici și turcul Terim, de borna 60! Ce-ar vrea unii, să întinerim banca tehnică a “tricolorilor” înlocuind un antrenor de 65 de ani cu unul de 70?! Cu Lucescu care a insistat că “naționala” nu-l mai interesează!
Nu ascund că m-am întreținut ieri cu Generalul. Alintîndu-se, m-a rugat să nu dau publicității ce-am vorbit și îmi respect promisiunea. L-am simțit trist, chiar rănit, din pricina unor atacuri pe care el, și nu numai, le consideră injuste, deplasate. Ca unul care s-a angajat să ducă la mal corabia de pe care coborîse Pițurcă, și acestuia i se cuvin laude deoarece a învins în Grecia și în Finlanda, selecționerul nu înțelege de ce eforturile și succesele sale nu-s apreciate la valoarea lor, ci minimalizate și contestate!
În sfîrșit, solicitînd un răgaz pentru a hotărî dacă mai continuă ori nu, “antrenorul secolului” m-a lăsat să înțeleg că ar aștepta să fie rugat pentru a rămîne. Anticipez că așa se va întîmpla, dar afirm că Generalul greșește deoarece astăzi, indiferent de situație și de rang, nimeni nu mai roagă pe nimeni. Ca să-l citez pe simpaticul Ionuț Popa, “în fotbalul actual nu-i bine să-ți înaintezi demisia că se și găsește unul să ți-o aprobe!”