Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Eşecuri asumate

Păi, de ce ne-am mai prezentat dacă eram convinși că mergem ca mieii la tăiere, pe post de victime sigure?! O să mi se răspundă că adversarii sînt din altă clasă și, pe de altă parte, că e o cinste să participi la turneul final.

Permalink to Eşecuri asumate
sâmbătă, 3 octombrie 2015, 9:21

Plecînd de la faptul că am perceput mereu viața ca o luptă, cum e și rugby-ul, ar fi trebuit să mă simt în largul meu, confortabil, pe planeta numită Ovalia de Radu Cosașu, multă sănătate, maestre!

Nus-a întîmplat însă așa, deși am fost, sînt și voi fi admiratorul acestui sport practicat de bărbați adevărați. Precum și al puținilor împătimiți care-l privesc din tribune, impetuoși și manierați în stilul tinerilor de pe teren, pe cît de îndîrjiți, pe atît de respectuoși unul cu celălalt. Gentlemeni.

Mărturisesc că am avut norocul, ca să nu zic privilegiul, de a asista cîndva la o confruntare pe “Twickenham”, unul dintre templele balonului turtit. M-am lămurit repede că a huidui acolo nu-i doar o mojicie, ci un sacrilegiu. O profanare.

Nu m-am apropiat de rugby, mai degrabă glumind, din pricina arbitrajului. Crescut în umbra nesfîrșitelor controverse din fotbal, n-am priceput niciodată, nu pricep nici măcar azi, cum poți savura un meci dacă nu comentezi în fel și chip deciziile arbitrilor. Or, un arbitru de rugby sancționează ceea ce, în majoritatea situațiilor, vede numai el!

Paradoxal, spectatorii îi acordă necondiționat credit, merg pe mîna lui! Opinia mea că lipsa discuțiilor în contradictoriu, care să nu degenereze însă, golește de conținut existența unui chibiț. Îi răpește din intensitate și, în ultimă instanță, din farmec. În ciuda faptului că, reversul medaliei, încrederea amintită onorează. Îmbogățește.

Altminteri, m-am uitat și eu, ca tot omul, la evoluțiile “stejarilor” la Mondialele din Anglia, prilej cu care m-am descoperit o dată în plus depășit în capacitatea mea de înțelegere. Cum adică înfrîngerile românilor în fața francezilor (11-38) și a irlandezilor (10-44) au fost “două eșecuri asumate”?!  Practic, se știa că o vom lua pe coajă, deci ne-am bucurat că nu ne-am făcut mai tare de rîs, aproape c-am jubilat!

Păi, de ce ne-am mai prezentat dacă eram convinși că mergem ca mieii la tăiere, pe post de victime sigure?! O să mi se răspundă că adversarii sînt din altă clasă și, pe de altă parte, că e o cinste să participi la turneul final. Să fii primit la masa bogaților. Îmi însușesc observațiile cu rezervă, ca să nu aud “nu ești dintre noi, calmează-te și nu mai face pe deșteptul!”.

OK, n-am dreptul să mă mir de o asemenea abordare, dar îl am pe acela de a-mi și a vă reaminti cum i-am luat la rost pe Pițurcă și pe “tricolori” după ce la Euro 2008 România a terminat la egalitate cu Franța (0-0) și cu Italia (1-1)?! Ce i-am mai tras de urechi, deși Franța și Italia erau și ele din altă clasă, vicecampioana și, respectiv, campioana lumii en titre! Ca atare, de ce-ar fi normal să ne mulțumim cu atît de puțin la rugby, ba și să ne lăudăm că francezii, pe care i-am învins de 8 ori de-a lungul anilor, ne-au tras-o la doar 27 de puncte diferență?! Să aibă ei, vorbă de duh lansată de Rică Răducanu, cîte 3 picioare fiecare?!

În rest, mult succes băieților noștri în duelurile cu canadienii și italienii, numai urări de bine din partea unuia care le ține pumnii strînși, deși recunoaște ușor stingher, chiar un pic trist, că nu face parte din lumea lor.

Comentarii (68)Adaugă comentariu

Cip (19 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 9:41

Domnule Ioanitoaia, daca nu faceti parte dintr-o anumita lume, dar aveti impresia ca stiti, se numeste intr-un anumit fel . Rugbyul nu e fotbal, sa te bagi in poarta din minutul 1 si sa poti scapa cu un 0-0, sau cu cu o victorie la limita in urma unei unice faze intamplatoare la poarta adversa. La rugby diferenta de valoare se regaseste majoritar in scorul de pe tabela, astfel incat o diferenta rezonabila e un rezultat in sine, o confirmare a unei munci, o atenuare a diferentelor de la care s-a inceput, e o victorie in sine, pentru ca in general un rezultat la rugby nu poate fi mincinos (cum se intampla de multe ori la fotbal), asa incat un astfel de rezultat pur si simplu confirma, multumeste si da speranta. In niciun caz nu e vorba de „jubilare ca nu ne-am facut de ras”, de „dus la taiere”, „masa bogatilor” sau de alte clisee de toamna lui 88, Flacara Moreni vs. Farul. De aceea cred ca ar fi fost mai oportun sa va vedeti de Burleanu si Lucescu. Nu va pricepeti, dar va dati cu parerea. Ceea ce stiti cum se numeste.

Florin (10 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 9:41

Nea Ovi, scrieti si de rugby acum? Ramaneti la fotbal

Andrei (262 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 9:42

Da, aveti mare dreptate. Nici eu nu inteleg cum ne bucuram ca am pierdut 2 meciuri

hale (1 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 9:42

diferenta intre clase e mult mai mare la rugby in comparatie cu fotbalul. consider ca la rugby, diferenta intre irlanda/franta si romania e la fel de mare ca diferenta dintre germania si gibraltar la fotbal.

Cristina (6 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 9:43

O sa pierdem si cu Italia si Canada si atunci chiar ne vom fi facut de ras

Vlad (309 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 9:44

Diferenta dintre noi si Franta la rugby cu cea de la fotbal este mult mai mare. Nu aveti dreptate.

Cosmin (59 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 9:48

Dle Ioanitoaia, spre deosebire de Dv eu, student fiind,
de mult, am prins pe Universitatea Timisoara, fiind prima campioana nationala, la rugby, din afara Bucurestiului,prin anii 1073-1975,si de atunci urmaresc,pe linga fotbal si alte sporturi si rugby, pe care am pretentia ca-l inteleg. Campionatul european de fotbal nu se poate compara cu cel mondial, la rugby,prin comparatie, la fotbal, arareori ajungem la turneul final, european sau si mai rar, mondial. Nu ne-am dus, in Albion, „, sa fim, „ciuca batailor| ci ca participant frecvent, la astfel de evenimente. Apoi scorul,la rugby, nu e ca la fotbal, este o alta filozofie. Scorurile cu Franta sau Irlanda arata un fel de 4-1, ( un astfel de scor arata ca ai jucat,nu ai facut contrajoc), la fotbal, la rugby, un 0-0 este aproape de neconceput. Am fost, am jucat, am participat,poate cu Canada sau Italia vom face mai mult. Insa nu comparati antijocul lui Piturca, din Elvetia-am fost, atunci, acolo – cu rugby-ul. La Piturca, atunci s-a jucat : 1 portar,9 aparatori si Mutu ,in atac, un antijoc teribil, iar cu Olanda am fost de o impotenta crasa. Asa ca lasati rugby-ul in pace, vorbiti de fotbal, de arbitri din fotbalmde patroni , antrenori , etc. Despre tactici,metode si efecte,in fotbal, nu ati vorbit, mai de loc, ca nu este de scandal, cum place unora. Inchei : ” fotbalul este un joc de gentelmeni,practicat de derbedei,la rugby e invers „-de aia nu-l intelegeti !

Iulian (6 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 10:07

Nu se pot compara sporturile. Rugby ul … e altceva. Diferentele de buget, de investitii se regasesc in teren. La fotbal te bagi in poarta si scoti un egal. La rugby nu exista posibilitatea asta. Irlanda si Franta au mai multi juniori legitimati decat avem noi totalul jucatorilor din tara. Vedetele din nationala noastra sunt rezerve prin franta sau joaca prin ligile secunde. Victoria japoniei impotriva Africii de Sud va ramane in istorie, dar a fost posibila si cu ajutorul investitiilor din ultimii ani. Cateva sute de milioane de dolari pentru a nu se face de ras la viitorul campionat organizat la ei. I am batut pe francezi cand rugby ul era la nivelul amator, toti erau la acelasi nivel. Acum nu mai e nimic, incepand de la medicamentatie, infrastructura, investitii facute in juniori, salarii etc. Daca vreti, domnule ioanitoaia, incercati o comparatie intre Twickenham si stadionul noatru national de rugby arcul de triumf. Asa e si diferenta dintre noi si ceilalti.

Ovidiu (3 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 10:09

Dl. Ioanitoaia are dreptate, nu poti sa mergi la Cupa Mondiala doar ca sa participial, ca tourist, e umilitor sa fi considerate tea-boy…. Adevarat rugby nu e fotbal, dar noi de 30 de ani suntem pe topogan… Am fi mai respectati daca nu ne-am prezenta, „Federatia Romana de Rugby cere scuze organizatorului ca nu poate participa la competitie din lipsa de potenta competitionala”…

ovidiu_3003 (1630 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 10:40

Aceasta echipa in care s au bagat milioane de euro s a facut de ras …nu conteaza ce spun ei …conteaza ca nici cu foarte multi bani nu suntem in stare sa facem o echipa …rusine sa le fie celor care conduc rugybul romanesc …si asteptam demisia lor …de la antrenor la presedinte de federatie …oamenii nu au nicio treaba cu performanta …

Marius (63 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 10:49

Bravo, impreuna cu domnul Cosasu, in sfarsit doua articole realiste despre Romania la rugby. Este exact cum ziceam si eu, la rugby suntem strict la acelasi nivel ca la fotbal, asa ca nu vad de ce toata lumea le ridica statui. Vezi doamne un exemplu de urmat, o daruire incredibila, bla si bla si bla.

Broscuţa Oac (66 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 10:57

Huiduieli şi fluierături în rugby? Le-am auzit chiar acum 2-3 zile, la un meci de la Cupa Mondială.
Legendele sunt frumoase…

Marian (1 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 11:01

Romania in lumea rugby-ului este pe locul 17, si este pe bune. La fotbal noi avem probleme serioase cand jucam cu Malta, Finlanda, Islanda, etc. Vorbiti de rezultatele lui Pitzurca? Chiar nu intelegeti nici acum ca nu rezultatul conteaza ci ceea ce ai facut pe teren. Piotzurca este un inganfat, afon in fotbal (vezi rezultatele de la arabi), sfideaza o tara intreaga si isi bate joc de spectatori cu zambetul pe buze. Un antrenor limitata care nici nu merita sa fie bagat in seama, d-apoi sa scrii despre el.

GOGOBERIDZE (40 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 11:14

Presupunand prin absurd ca echipa nationala de fotbal se va califica la turneul din Franta si va fi ciuca batailor,veti pune intrebarea de ce ne-am mai dus acolo.Va rog eu sa judecati in aceiasi paradigma si fotbalul pentru ca nu este mai breaz,dimpotriva este chiar penibil.

florescu (3 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 11:33

De data asta chiar va felicit. Nu trebuie sa te pricepi la rugby ca sa fii cvu picioarele pe pamant. Si nu a devenit niciun sport mecanica cuantica sau cine stie ce alta stiinta ca sa nu il inteleaga orice muritor.

Calciu (3 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 11:36

Excelent text, omenesc si realist.

Che Guevara (363 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 11:37

Vorba lui Ioanitoaia 🙂 dreptatea este undeva la mijloc. Autorul articolului exagereaza in directia dorita de el iar autorii comentariilor exagereaza in drectia opusa. Concluzia generala este: rugby-ul nu este fotbal. Ca pasionat al ambelor sporturi pot sa afirm ca rugby-ul este ceva mai mult decat fotbalul. Sportul cu balonul oval este mai mult un stil de viata. Fotbalul este un joc. Prin urmare cei care joaca rugby primesc o anumita educatie, inteleg ca viata este o lupta si ca pierzi timpul inutil daca te lamentezi, daca incerci sa simulezi, daca furi sau daca comentezi deciziile arbitrilor. Si nu e vorba numai de campul de joc aici e vorba si de viata civila. Fotbalistii au inteles ca ei trebuie sa joace. Astfel incat nu se gandesc niciodata mai departe. Pe teren sunt actori si in viata privata isi cultiva aceasta imagine falsa care nu ii reprezinta deloc ca si indivizi. Astfel se ajunge ca indivizi mediocri gen Cornel Dinu sa fie considerati genii in lumea fotbalului. O lume alcatuita din persoane cu putine circumvolutiuni pe creier, de altfel. Revenind la rugby: Romania are datoria sa spere si sa incerce mai mult. Fara indoiala Ovidiu Ioanitoaia are dreptate aici. Suntem obligati sa luptam si sa scoatem maximum din cele 2 partide care ne-au mai ramas de jucat.

Viktor (278 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 11:42

@cip. Esti ridicol. Atunci sa joace astia rugby pentru 200 de initiati sau 2 000, dar sa nu mai faca academii peste academii si sa aiba pretentii la popularitate. Dl Ioanitoaia a fost prea bland cu niste elitisti care nu isi mai incap in piele de importanti ce sunt ei ca si cei din Fidji, Tonga, Tuvalu si alte San Marino.

Radu_pnt (2 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 11:49

imi bubuie mintea de ce mentalitate au toti cei care se cred experti… mai bine nu ne prezentam?!!! Pai dupa ce ti-ai castigat dreptul de a fi acolo vreti sa chiuliti?? voi va auziti ce debitati??
Pai asta inseamna sa fii nobil??..sa fii gentleman??..sa lipsesti de la intalnire!!!!?? ..de la orice intalnire…ramaneti voi cu mojicia din fotbal acolo unde nu doar ca sunteti „niste desculti”..ci si niste oameni cu „capul descoperit”.
Nu le-a ridicat nimeni statui rugbystilor romani..din contra..la cat am gasit scris despre rugby in gsp… mai bine va faceati mea culpa… asa sunt barbatii la noi.. La placinte inainte (la cupa mondiala adica) .. la razboi inapoi (in afara cupei mondiale.. ignoranta totala). Si apoi nu s-a bucura nimeni de infrangeri ci doar s-au declarat specialistii si reprezentantii romani multumiti de faptul ca rugbystii romani INTRADEVAR SI-AU DEPASIT CONDITIA. Asta, as zice eu …. ar insemna sa fii obiectiv…si in speta ZIARIST.. sa intelegi „chestiile” astea OBIECTIVE!!! NE-AM DEPASIT CONDITIA!!! DACA vreti mai mult..FACETI MAI MULT!!!!

Maxentiu (65 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 11:57

D-le Ioanitoaia, sentimentul dvs. de frustrare este indreptatit si il impartasesc si eu. Fara a-i contrazice pe distinsii preopinenti care puncteaza corect diferenta clara de valoare dintre natiunile Tier 1 si cele Tier 2 la rugby, am senzatia ca rugby-ul romanesc adopta si atitudinea ciobanului din Miorita, dupa ce i-a adoptat motivele populare de pe camasa. Constatind, pe buna dreptate, ca acum francezii si irlandezii sint mult mai buni ca noi, acceptam ca pe o fatalitate si ca vor fi INTOTDEAUNA mai buni ca noi. Nu cred ca cineva din rugby-ul romanesc se pregateste pentru momentul cind vom bate Franta si Irlanda, pentru ca nimeni nu se gindeste serios la asta. Si exact asta e problema. In timp ce noi sarbatoream 10 ani de la victoria cu Franta si glosam cit de aproape am fost de turneul celor 5 natiuni, Italia devenea cea de-a sasea natiunie. Acum, sarbatorim 25 de ani de la victoria cu Franta, ne bucuram ca nu ne-au cocosat „granzii” prea tare si speram la doua victorii la Cupa Mondiala. Asta e „momentul nostru istoric”. Intre timp, Georgia bate Tonga, se lupta de la egal la egal cu Argentina si Noua Zeelanda si e prima candidata pentru includerea intr-un viitor Turneu al celor 7 natiuni pentru ca in IRB Nations Cup nu mai are rivali. Accept ca rugby-ul romanesc este mic. Ma revolta ca nu vrea sa creasca mare.

LucianD (911 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 12:17

Sint foarte incintat ca ati decis sa scrieti si de rugby, acest frumos sport derivat din fotbal si nascut, unde altundeva, decit in Regatul Unit.
Din ce scrieti, n-as spune ca nu va pricepeti iar gestul pe care l-ati facut e cu atit mai frumos cu cit ati mai afirmat, si pe buna dreptate, ca audienta fenomenului Rugby este nemeritat de mica in Romania. Adica, mai precis, e disproportionata fata de nivelul la care sintem perceputi de lumea „mare” a acestui frmos sport, comparativ cu alti competitori estici directi precum Georgia sau Rusia.

Anvers (4 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 12:18

Băieții participă la Cupa Mondială pentru că s-au calificat. Rusia, Germania, Moldova ș.a. nu s-au calificat. Firește, echipa noastră națională, nu e printre favorite, dar nu are nici o relevanță.

Lazarescu (565 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 12:22

E remarcabil ca Domnul Ioanitoaia, un impatimit de jurnalismul sportiv tintit pe fenomenul fotbal, mai baga in seama din cind in cind si minunatul Rugby.
Nu sint de acord cu ideea exprimata in articol ca nu merita sa ne confruntam cu echipe mari precum Irlanda si Franta, si nici cu cea ca ar fi trebuit sa ne fie rusine sa intram pe teren in templul rugby-ului fata in fata cu acesti celebri competitori.
Avem si noi o traditie in rugby, deloc de neglijat, am vorbit cu destui englezi care ne respecta si intreaba de noi, chiar daca parem ca sintem mici si neinsemnati in acest sport.
Felicitari pentru articol si multumim frumos!

gilos (96 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 12:22

D-le Ioanitoaia,
Aveti dreptate cand spuneti ca nu va pricepeti la rugby.
In locul dumneavoastra m-as fi abtinut sa-mi dau cu parerea despre ceva ce nu inteleg.
Multa sanatate !

17 Nentori Tirana (871 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 12:27

Ba dacii priveau cam fioros. E drept, doar spre arbitru, in rest mielusei cu barbi, dulci de la Moldova, tamaioasa de Teleorman ori lasati pe afara din gastile Camatarilor, e prea moi tata.
Asa e mai bine ? Plus ? Poate chiar au fost prea laudati, prea gidilati niste bizoni pensionari. A zis Sumudica ca sarmalele si mamaliga nu e bune.
Ba Alin Petrache al nostru a comentat prestatia arbitrului dupa meciul cu Franta.

PS
Dar „noua“ ne lipseste Nea Mircea, care a pierdut la limita ultimele meciuri in grupele europene, desigur numai din cauza arbitrilor. Inadmisibil, i-a luat omu negru munca. La limita : 7-0, 4-0, 3-0.

ACB (7 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 12:32

Daca asa ganditi cu adevarat,e foarte grav. Romania nu are la ora aceasta nici un sportiv care sa intre in concurs si sa castige sigur! Argumentul ca fotbalul este interesant pentru ca te poti certa cu arbitrul…hai sa radem cu Gaga! Dar eu cred ca este doar o gaselnita de presa!

Johnson80 (1 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 12:32

Fără a fi vreun specialist al sportului cu balonu’ oval,nu pot a nu observa,cum încercați sa alăturați cele 2 spete.in cazul fotbalului(cu piturca la euro cu Olanda,si dacă nu ma înșel cu razvanel acasă cu Franța in Preliminarii,am făcut pur si simplu antijoc,asta in condițiile in care doar victoria,in ambele cazuri,ne era de folos.de aici concluzia logica cum ca cei 2 selecționeri au fost mai mult interesați de îmbogățire cv-ului-cum ați menționat si Dvs fiind 2 selecționate cu ștaif,decât de interesul colectiv,național.pt ca altfel,ar fi lăsat măcar la pauza jocul acela mojic la cabine si ar fi încercat măcar sa joace,chiar cu riscul de a incasa2-3 goluri.)la rugby însă,diferența între noi si marile forte e de ani lumina,si nu poate fi micșorată prin antijoc,ca l fotbal spre exemplu.poate data viitoare,veți încerca sa fiți mai obiectiv

Cornel (1 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 12:52

Domnule Ioanitoaia, ati glumit, nu-i asa?
V-ati deghizat intr-un chibit al Ligii 1 de fotbal romanesc contemporan, dar nu vorbiti serios, nu?
Am fost la ambele meciuri din Elvetia si la ambele din Londra. Nici o legatura.
Si apoi, spectacolul. 80.000 de irlandezi in verde, cu copii de 4-5 ani de mana, aplaudand imnul nostru national. Pe Wembley, din totalul de 90.000 de spectatori. Fara uniforme, bastoane, casti, cai etc…
In rest, ma tot intreb daca internetul modern stramba oamenii sau ii aduna gramada pe cei strambi. A se vedea si hienele care o comenteaza pe Halep cand pierde…
Si, da! Marti ma duc la meciul cu Canada, iar duminica la cel cu Italia. Hai Stejarii!

Andrei Z (1 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 13:12

Trecand peste teza articolului, domnule Ioanitoaia nu va pricepeti la subiectul despre care vorbiti si cand se intampla asta de regula e mai bine sa taci.

In primul rand, fanii de rugby chibiteaza la greu fazele de joc, sunt discutii interminabile despre postul pe care ar trebui sa joace un jucator, daca sa dea la bete sau nu la o anumita faza, cu ce mana trebuia sa prinda balonul, de ce sta linia de aparare prea adanc si alte chestiuni de tactica si de sport in general si mai putin de injurat arbitri.

In al doilea rand balonul e oval, nu turtit, tocmai pentru a da o nota de neprevazut si de a face orice faza de joc o surpriza. Asta cu turtitul e o mistocareala ieftina, „fotbalistica”, specifica complexatilor care nu vor reusi niciodata, oricat s-ar chinui, sa se apropie de nivelul unui gentlemen.

In fine, despre infrangerile respective va spun un singur lucru, Romania are cam 3000 de jucatori legitimati pe cand Franta are 300.000, bulegtul FRR e vreo 3 milioane euro pentru toate competitiile (juniori, fete, 7s etc), al unui club francez de top e cam 35 milioane, cam asta e diferenta. Sportul acesta precum si altel ca handbalul, hockeyul si altele au intrat in picaj dupa 1989 si datorita presei sportive, dumneavoastra fiind unul dintre creatorii post-decembristi ai acesteia. Presa sportiva conceputa de catre dumneavoastra este unul din motoarele mocirlei in care a intrat fotbalul romanesc si care a sufocat celelalte sporturi; nu mai crede nimeni gogoasa ca scrieti despre ce vrea publicul; scrieti de acolo de unde va vine unsoarea parfumata, banutii etc. si unde e scandalul mai mare iar sportul in sine e de obicei pe locul 2.

Mie imi pare rau ca ati pierdut o buna ocazie sa va abtineti dar va inteleg, naravul de a arunca cu noroi in ventilator e greu sa fie schimbat, dupa un sfert de secol de practica asiduua.

Dragomir L (2118 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 13:22

Ca tot ati adus vorba de meciul cu Franta, si-ati afirmat ca nu suntem noi de „nasul” lor si-al irlandezilor, va contrazic cu respectul cuvenit:
In prima parte a meciului cu Franta am fost net superiori acestora, ceea ce arata ca se poate. I-am impins de fiecare data foarte bine la gramezi/mol-uri, am recuperat excelent prin baiatul care si-a cerut iubita de sotie pe stadion dupa meci (joaca foarte bine omul nostru, felicitari!), am avut chiar si o incercare in terenul de tinta pe care arbitrul ne-a anulat-o pentru simplul fapt ca nu a vazut nimic, nici din proba video, si, singura piedica pentru a face mari probleme Frantei a fost parea psihologica = ne-am dezamagit si dupa ratarea lui Vlaicu (prima lovitura directa) dar mai ales dupa anularea incercarii marcate parca tot de el. Deci fatorul psihologic, nicidecum valoarea sau forta echipei, care sincer mie mi-a placut cum a jucat in ambele meciuri.
Avem sanse mari de victorie cu Canada cel putin, Hai Romania!!!

Veronica Sirbu (911 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 13:28

Nu-mi vine sa cred ca maestrul Ioanitoaia scrie si de rugby!
Pai e de bine asa, si sa-o tina tot in felul asta, macar din cand in cand.
Si sigur sa scrie si dupa ce-i vom bate ori pe canadieni, orin pe italieni, ori, doamne ajuta!, si pe unii si pe ceilalti.

Gigi Carabina (2 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 13:30

De fapt ce a vrut sa spuna tovarasul Ioanitoaia? Care este mesajul constructiv al acestui „articol”?
Sau e pur si simplul inca o mostra a stilului sau caracteristic de a cauta scandal. Procesul etapei, nu?

Gica Munteanu (565 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 14:44

Ce m-as bucura sa am acces la acest articol sa comentez dupa meciurile cu Canada si Italia de la Cupa Mondiala din UK, dar nutresc speranta ca maestrul Ioanitoaia va scrie din nou de rugby.

Popescu Ctin (911 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 14:48

Mai dragi compatrioti, parerea mea este ca, fiind absolut normal sa pierdem meciurile cu Franta si Irlanda, pentru noi Cupa Mondiala cu miza abia acum incepe.
Asta cred eu ca inseamna sa ne vedem, iata, lungul nasului, dar sa nutrim si speranta intr-un viitor mai bun, inclusiv al rugby-ului romanesc.
Vom vedea evident ce si cum dupa cele doua meciuri de jucat, si-apoi sigur comentariile vor putea fi considerate si mai interesante decat cele de azi.

Vlad S (2118 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 14:51

Diferentele de scor cu francezii si irlandezii nu sunt in masura sa ne ingrijoreze intr-atat de tare incat sa blamam si bagatelizam total rugby-ul romanesc aflat in ultima vreme intr-o ascensiune evidenta.

Naum (1 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 14:52

@Gigi Carabina. Care scandal, nu e niciun scandal in acest articol. Dl Ioanitoaia se preface ca nu stie ca sa isi exprime opinia iar gorobetii cad in capcana. Ca o invatat ceva sport in 40 de ani de gazetarie, nu mai fiti asa naivi. Iar tu de- dreptul deplasat.

Cheetah (2118 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 14:56

Maestre, da de Steluta nu mai scrieti nimic?
Hai ca sigur aveti dreptate cind ziceti ca nimeni impreuna cu nevestica dumnealui inteleg foarte bine motivatia deciziilor unui arbitru de rugby.
Pai daca Radoi are nevoie de BAC si de o scoala post-liceala pentru a fi considerat antrenor de fotbal, pai atunci la rugby, la cat de complicat pare la prima vedere, ai nevoie de doctorat si titlu academic cel putin in istoria artelor, antropologie, arheologie, numerologie, geologie si cosmologie.
Cam asta e diferenta intre fotbal si rugby, desi sint sporturi care semana foarte mult si in multe privinte.

Martial (2 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 14:59

Pt excelenta sa dl Gigel Mitraliera. Nea a scris ceva si are dreptate cand observa ca prea stam capra in fata unor adversari cu care candva. jucam de la egal la egal ori ii mai si ciocaneam. Uite mesajul daca nu il poti intelege.

Grassu (42 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 15:08

Sunt sigur ca multi din cei care fac aici pe expertii nu au vazut in viata lor un meci de rugby pe viu. Poate la tv si nici atat. Faptul ca Ioanitoaia admite ca nu e specialist il onoreaza dar putini inteleg asta. Astia se cred Irimescu, Paraschiv, Wusek ori Penciu s

Popescu (911 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 15:11

E drept ca rugby-ul nu are audienta fotbalului, cel putin in lumea noastra din Balcani. Implicit nu produce bani din publicitate si uite-asa nici presa sportiva de anvergura nu-i poate da atentia cuvenita.
In sensul acesta va dam dreptate ca nu insistati pe acest fenomen.
Dar unde NU va dam dreptate e acolo unde „criticati” arbitrul de rugby ca nu e de inteles si implicit nici de criticat/injurat precum cel de fotbal.
Pai, domnule draga, cine spune ca arbitrii trebuie sa fie principalii actori ai unui meci? Ziceti Dvs. presa? Pai aveti oare puterea de a recunoaste ca, natural, nu este deloc asa?

Fanel (13 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 15:14

Ascensiune pe draq, nu jucam nimic desi am luat antrenor strain si federatia internationala ne da un purcoi de bani. Impartasesc parerea dlui Ioanitoaia si nu am impresia ca bagatelizeaza rugbyul.

Bunescu (565 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 15:16

Sa stiti bine ca, desi nu se arata, echipa Romaniei de rugby e de temut chiar pentru granzii acestui sport.
E un mit ca ar trebui sa fim considerati paria si in rugby la fel ca in fotbal.

Alecu Bz (52 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 15:18

Nu se pricepe insa acest articol a adunat cele mai multe postari comparativ cu celelalte scrise despre rugby si cupa mondiala… Nea Ovidiu isi rade iar in barba…

Adam (10 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 15:21

Acestui articol ii lipseste avertismentul Interzis celor saraci cu duhul😜

run away (13 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 15:38

Sa facem un exercitiu de imaginatie. Sa spunem ca o echipa din Romania, sa zicem Botosani, ar juca intr-un meci oficial impotriva lui Real Madrid. Atentie, meci oficial in care Real aduce echipa de baza, nu rezervele. Si meciul se termina 1-0 pentru Real. Care ar fi concluzia? S-ar astepta cineva sa castige Botosaniul? Cred ca nu. Si atunci acel 1-0 nu ar fi privit ca o infrangere onorabila totusi, tinand cont de diferenta de investitii, jucatori, nivel de pregatire samd? Cam despre asta e vorba si in meciurile astea doua. Romania N-avea cum sa bata Franta sau Irlanda… pur si simplu nu aveau cum. S-ar fi mirat cineva daca o luam la un scor catastrofal? Cred ca nu, avand in vedere faptul ca practic jucatorii nostri sunt amatori totusi. Asa ca de ce sa nu ne bucuram de rugby la campionatul mondial si sa lasam frustrarea deoparte.

Alex (23 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 16:21

Aveti dreptate, sunt de aceeasi parere, chiar ieri am avut o disputa pe acest subiect si i-am dovedit cu aceleasi argumente!

maistor kokir (51 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 16:30

eu am problema cu antrenorul galez, care pare trecut bine de 70 de ani,si caruia cica i s-a oferit o prelungire de 4 ani … sincer nu gasesc nicaieri pe internet varsta batranului care antreneaza echipa romaniei … legat de rugby-ul romanesc,si rugby in general, sunt ceva progrese,eu am vazut cupele mondiale din 1999 incoace, toate echipele slabe au evoluat un pic, ma refer la romania,namibia etc … in 99 de pilda noua zeelanda batea italia cu 101-3 astazi nici pe namibia nu o mai bate la mai mult de 70 de puncte … legat de ce ar trebui facut in rugby-ul romanesc, ca sa fim competitivi pe plan mondial, e prea mult de scris si de vorbit …un lucru e cert ,suntem intr-o oarecare crestere,asa pare trendul in rugby-ul mondial, toate echipele din esalonul 2 au evoluat mai mult sau mai putin ..

Cerchizan (565 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 16:58

Rugby-ul este promovat cel mai mult in lumea de influenta britanica, noi incercam umil si incet sa ne facem loc in acea lume, dar e drum lung.
Uitati-va la Italia, de exemplu, si lor le-a fost foarte greu sa intre in turneul celor 6 natiuni, iar rugby nu e tocmai popular in peninsula, asa cum e in Australia, Africa de Sud sau Noua Zeenlada, spre exemplu.

Anghel (911 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 17:09

La stadionul de rugby veti vedea o mana de oameni in tribune, dar de calitate.
La fotbal, la polul opus, sunt unii care vin organizati doar ca sa se bata cu jandarmii, pe ei ii distreaza asta si nu-I intereseaza deloc spectacolul sportiv. Se si antreneaza in secret si cu mult timp inainte pentru luptele de strada cu jandarmeria.
Multi spera sa fie angajati ulterior dupa ce sunt dusi temporar la arest, probabil ca au informatii in sensul asta.
Rugby nu lasa loc desfasurarii acestor mizerii. Punct.

Marcoci (7 comentarii)  •  3 octombrie 2015, 17:32

Dl Ioanitoaia s-a jucat comparand fotbal cu rugby, ceilalti au luat-o in serios si iar au iesit la rampa scumpii nostri moralisti. Ei sunt convinsi ca au descoperit apa calda si mersul de jos. Dl Ioanitoaia doar a aruncat piatra.

Comentează