Ce se întîmplă cu românii?!
Mi-a scris Ștefan Varga, un prieten stabilit de mulți ani în Canada.

Ce era el fanul Simonei Halep, dar după ce a văzut-o în turneul de la Toronto a devenit unul și mai pătimaș. Cu toate că, vă reamintiți?, campioana noastră a renunțat în setul 3 al finalei cu Belinda Bencic, abandonînd din pricina căldurii și a umidității excesive.
Ștefan a vrut să-și exprime indignarea față de modul jignitor, în opinia lui, mitocănesc, în care unii o tratează pe Simona, îi analizează evoluțiile și îi cîntăresc perspectivele. În genul, citez de pe site-ul Gazetei, “O bate Azarenka lejer. Halepina se va da iar accidentată” (lucianfocus) și “Mai terminați cu atîtea știri despre Halep. Măcar nu-i mai puneți poze că arată o ribil!” (nnapocarepublic).
Depășit de evenimente, Varga a încheiat cu “Noi, românii din Toronto, am primit-o cu drag pe Simona. Ne-am mîndrit cu ea, am admirat-o și am încurajat-o fără rezerve. Constat însă că românii de-acasă se comportă altfel și te întreb ce se întîmplă?”
De la distanță, îl invit pe Ștefan să nu generalizeze. Plus că, indiferent de domeniul în ca re activează, nu mai există astăzi persoană care să se bucure de unanimitate. În rest, Varga are de ce se mira, fiind din ce în ce mai clar că noi, românii, nu știm să ne prețuim valorile, dar știm bine să le contestăm!
Deși puțini, cei care o ironizează pe Halep, numărul 2 mondial în acest moment, n-au protestat atunci cînd, comentînd la TV finala amintită, britanica Samantha Smith i-a reproșat Simonei că și-a inventat accidentarea ca s-o scoată din ritm pe Bencic și a numit-o “actriță slabă”!
Aceiași au tăcut și în clipa în care, victorios în meciul cu italianul Di Luisa, căruia antrenorul i-a aruncat prosopul în runda a 4-a, “rugi nitul și fricosul” Lucian Bute a fost desființat de Gazzetta dello Sport, acuzat că “a învins într-o manieră nedemnă”! Atunci, ca și cu alte prilejuri, românașii noștri nu s-au simțit ofen sați. Dimpotrivă, frustrați, complexați, ei au ținut cu lupul, cunoașteți bancul!
Mai nou, am sesizat la numeroși internauți o pornire contra lui Gică Hagi, unul dintre cei mai mari fotbaliști tricolori, dacă nu cel mai mare. În ciuda faptului că realizează în prezent lucruri extraordinare pe banii lui, cîști gați grație unui talent unic, dar și cu prețul unor sacrificii deosebite, are echipă, are stadion etc., Hagi nu-i un personaj agreat cît ar trebui, fie și numai în semn de mulțumire pentru satisfacțiile oferite suporterilor la tinerețe.
Firește, nu era cazul să-și laude fiul și să-l propună în selecționata Under 21. L-a luat gura pe dinainte, s-a pripit. Asta-i însă una și a susține că Hagi n-are voie să-și dea cu părerea despre orice privește fotbalul întrucît n-a confirmat pe deplin ca antrenor e altceva, mai mult decît o prejudecată, o imensă prostie.
Ca să închei, sînt de acord cu Ștefan Varga din Toronto. Deși unii dintre noi se cred cei mai deștepți și cei mai frumoși, respectivii se mint, își fură căciula singuri. Lor nu le-ar strica mai multă măsură, un dram de înțelepciune în plus. De decență.