Marea chinuială

Călcîiul lui Achile pentru selecționata României rămîne atacul, care a înscris în ultimele 3 meciuri zero goluri!

Cînd era considerat încăpățînat ca și Pițurcă, Iordănescu s-a conformat dorinței publicului larg și a început contra Greciei cu Budescu și cu Maxim. Dacă n-a dezamăgit, Budescu nici n-a rupt gura tîrgului. A adus un plus, dar nu cît să determine victoria. Altfel, afirm că România a jucat la București chiar sub nivelul de la Budapesta, mai împiedicat, mai bramburit.

N-ar fi însă cazul să ne mirăm deoarece vineri seara s-a apărat, lecție pe care a învățat-o bine, iar luni a trebuit să atace, sarcină infinit mai dificilă!

În măsura în care Budescu a mai realizat cîte ceva, el ratînd și cea mai mare ocazie, Maxim nu s-a văzut deloc. A căutat o poziție pe care -n-a găsit-o, aidoma lui Keșeru. Pe lîngă că a primit puține baloane, vîrful împins de Iordănescu a pierdut majoritatea duelurilor cu Sokratis. A părut obosit, în stilul în care a intrat și Sînmărtean, victima propriilor sale driblinguri.

În aceste condiții, socotind că și perechea de închizători Hoban-Pintilii a tras mai mult înapoi, micuțul Torje a însemnat cel mai periculos “tricolor” pentru careul elen. Poate nu cel mai periculos, sigur însă cel mai activ.

Am auzit ori am citit numeroase critici la adresa fundașilor noștri: Papp a faultat des, Raț n-a reușit o centrare ca lumea, Chiricheș a ieșit la plesneală uitînd să se acopere etc. Într-adevăr, apărarea n-a funcționat ca un ceasornic elvețian, dar ce să-i reproșezi ei din moment ce, indiferent de formulă, a încasat doar un gol în cele 8 partide din actualele preliminarii?! Călcîiul lui Achile pentru selecționata României rămîne atacul, care a înscris în ultimele 3 meciuri zero goluri!

E drept, două dintre meciuri s-au disputat pe terenurile principalelor contracandidate, însă și așa e puțin. Dureros de puțin. Probabil că în prezent, cînd cu un ochi rîde și cu altul plînge, Generalul regretă sincer că nu l-a convocat și pe Marica. Asta e însă o altă discuție.

În clipa de față, cel mai simplu e să tragi în Iordănescu. Cel mai comod și, din păcate, trendy. Să dai în el acuzîndu-l că obișnuiește să refuze orice risc, că e închistat, că e depășit. Sînt însă de părere că ar fi o atitudine pripită și, în fond, incorectă. De acord că selecționerul are partea lui de vină, e exagerat de prudent, parcă se teme și de umbra lui, dovadă că luni a renunțat la unul dintre mijlocașii defensivi, la Hoban, abia în minutul 80!  Am greși însă inculpîndu-l numai pe el întrucît i-am atribui unei persoane toate relele fotbalului românesc.

Cînd acesta, eliminat mai repede ca oricînd din cupele continentale, șchiopătează vizibil, ba chiar se tîrîie, antrenorul “naționalei” ar vrea să aibă jucători mai buni și mai proaspeți. Dar de unde să-i ia, dintr-un campionat care nu mai produce nimic?!

În atare condiții, în ciuda rezultatelor sub așteptări și, la fel de trist, a unor prestații decepționante, să reținem partea plină a paharului: România păstrează mari șanse să ajungă la Euro 2016, șanse importante.  Personal, sînt convins că va ajunge, chiar dacă Iordănescu se lansează în false aforisme de genul “o calificare se obține, nu se cîștigă!”. Vom mai vorbi.