Prieteni de o viață

Sărbătoritul de azi a vrut să fie primul în toate, mereu, fără excepţie

CEL MAI MESE

Sărbătoritul de azi a vrut să fie primul în toate, mereu, fără excepție. Așa a și cîștigat campionate în 3 țări cu 5 echipe. Plus Supercupa Europei în 2000 și Cupa UEFA în 2009. Dacă i-am luat-o înainte la ceva e că m-am născut în același an cu el, dar cu 5 luni mai devreme. Altfel, prietenia noastră, de care sînt foarte mîndru, datează din perioada în care, înainte de Dinamo, Mircea era căpitanul Sportului Studențesc, iar eu venisem de la Giurgiu în Regie ca mare talent și aveam să sfîrșesc repede ca mare speranță. În 50 de ani, ne-am mai și ciorovăit. Mai nou ne certăm însă mai puțin deoarece ne e teamă că nu mai avem timp de împăcare.

Totuși, de unde pînă unde titlul de mai sus? Marilu, fiica lui Răzvan, care s-a măritat recent, mi-a spus cîndva, pe cînd urma școala elementară, că “bunicul e cel mai mese”. Inițial n-am înțeles, dar mi-a explicat că mese vine, în limbajul prescurtat al elevilor, de la meseriaș. Profa, mate, mese etc. Cum mi-a plăcut expresia, amestec de dragoste și admirație, am reținut-o. Acum o folosesc întîia oară.

SULTANUL

La aniversarea reputatului antrenor, probabil cel mai mare din epoca modernă a fotbalului nostru, colegii îmi cer un text. De acord, dar ce?, că am trăit atîtea împreună, iar despre unele întîmplări am mai scris.

Aleg o amintire din 2003, cînd am petrecut Paștele la Istanbul alături de soții Lucescu. Mircea luase campionatul cu Galata și se pregătea să-l ia și cu Beșiktaș, moment în care, cu sprijinul Consulatului României, a închiriat o bisericuță de la greci, ori poate de la armeni, pentru a sărbători Învierea Domnului alături de compatrioți. Din Piața Taksîm, unde locuiam la hotelul Marmara, trebuia să mergem pînă la biserică vreo jumătate de kilometru pe vestitul Istiklal Caddesi. Un fel de Lipscani străjuit de clădiri vechi și străbătut de o linie pe care circulă un tramvai istoric, cu un singur vagon. Spre uluiala mea, grupului nostru i s-au adăugat pe parcurs cîteva sute de persoane, spre o mie, dornice să se pozeze cu Lucescu ori măcar să obțină un autograf de la acesta. S-a format și a crescut un adevărat cortegiu, un alai din care unii încercau să-i pupe mîna românului, iar alții, jur că nu exagerez, să-i sărute pantofii!

Pe lîngă că nu mai văzusem niciodată așa nebunie, a trebuit să intervină poliția pentru a elibera lăcașul de suporterii turci. El însuși copleșit, ba chiar speriat, preotul care oficia slujba n-a putut da lumină la miezul nopții conform datinei noastre, ci o oră mai tîrziu!

CORAZON ESPINADO

Deși evită subiectul, Mircea a suportat în 2009 o intervenție pe inimă la o clinică din Germania. N-a confirmat, dar i s-ar fi montat un stent pe o arteră înfundată, un mizilic comparativ cu operația pe cord deschis, cu două bypass- uri, suferită de subsemnatul în iarna lui 2012, la Stuttgart.

Auzind ce-a pățit, l-am sunat pe celularul lui, numai că pe la prînz mi-a răspuns soția. Calmă, Neli m-a asigurat că totul e OK, dar că Mircea încă nu s-a trezit din anestezie. “E la reanimare, mi-a zis, așa că revino spre seară, după 7, ca să vorbești cu el. Medicii i-au recomandat să nu se mai agite, să stea liniștit și să uite o perioadă de fotbal, așa că te rog să nu-l obosești!”.

Am revenit în jur de ora 8 și l-am prins, numai că în telefon răzbătea un zgomot de parcă m-aș fi aflat în legătură directă cu un stadion, nu cu un spital! Ce faci?, l-am întrebat, ești în regulă? Mi-a spus că da și că, fără să aibă încuviințarea doctorilor, a adus un video în rezervă și analizează o casetă cu Metalist Harkov, viitoarea adversară a Șahtiorului în liga ucraineană. „Nu-i deloc un meci ușor, a mai îngînat, apoi a închis brusc celularul și s-a întors în lumea lui. Lumea fotbalului, al cărei prizonier fără șanse de scăpare a fost, este și va fi.