Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Chipciu şi Dodel

Cînd joci împotriva unei forțe de talia Stelei, n-ai voie să glumești cu ocaziile deoarece adversarul, mai valoros și mai experimentat, nu te iartă.

Permalink to Chipciu şi Dodel
duminică, 19 iulie 2015, 4:05

Scriam aici săptămîna trecută că, aflat în pasă neagră, Chipciu “ar trebui susținut și încurajat, nu luat peste picior”. Din fericire, cel aspru criticat în ultima vreme a găsit resurse să se ajute singur și a ajuns MVP-ul meciului Pandurii Tg. Jiu – Steaua, 0-3.

Marcînd două goluri superbe, unul printr-o reluare fulgerătoare de lîngă fundașii gorjeni și altul printr-o rachetă sol-vinclu lansată de la 25 de metri, Alex i-a obligat pe ziariști să umble la cămara cu dulcețuri. GSP n-a mai oferit de mult timp nota 9, dată lui Chipciu după evoluția de sîmbătă, unui fotbalist din Liga 1.

Ca impresie generală, scorul de forfait pare nedrept pentru Pandurii, exagerat. Atît că formația antrenată de Edi Iordănescu și-a permis luxul de a irosi, pînă la primul gol al lui Chipciu, căzut în minutul 28, trei șanse clare de gol, ratări ce o vor costa imens. Cînd joci împotriva unei forțe de talia Stelei, n-ai voie să glumești cu ocaziile deoarece adversarul, mai valoros și mai experimentat, nu te iartă. Te taxează imediat, ți-o plătește.

Astfel s-au și petrecut lucrurile. Scăpată cu fața curată din cîteva situații dificile, campioana și-a recăpătat aplombul și, după deschiderea scorului, a pus definitiv stăpînire pe meci. L-a dominat tehnic și tactic, a făcut legea. De la 1-0 încolo, partida aproape n-a mai avut istoric.

Revenirea lui Chipciu trebuie să-i fi luat o piatră de pe inimă antrenorului “naționalei” după ce acesta s-a arătat, pe bună dreptate, îngrijorat de situația unor “tricolori”. Care, citez din Puiu Iordănescu, “n-au contracte în momentul de față”. Nu-i mai menționez pe cei în cauză, știe o lume întreagă cu ce necazuri se confruntă mai ales Chiricheș, Gardoș, Torje și Rusescu. De fapt, aceștia au contracte, dar nu-i exclus să fie vînduți, împrumutați sau, încă mai rău, uitați pe bancă și chiar în tribună, reduși la statutul de eterne rezerve!

În paralel, selecționerul s-a declarat nemulțumit și de faptul că Dragoș Grigore a plecat în Qatar, iar Dodel Tănase și Marius Constantin în China. Unii s-au grăbit să interpreteze afirmația Generalului drept un posibil alibi înaintea întîlnirii cu Ungaria din 4 septembrie, importantă în cursa calificării la Euro 2016.

Ce se tot vaită Nea Puiu și îi invocă pe Grigore și pe Constantin, au sărit cîrcotașii cu gura, cînd aceștia abia au strîns împreună 15 selecții, 11 și 4?! În plus, Marius n-a mai prins “naționala” din 2009?! De unde atîta pierdere și atîta lamentare, cumva trebuie să ne fie foarte frică de meciul de la Budapesta și să fim pregătiți pentru un eventual eșec?!

Tocmai deoarece nu cred că selecționerul se teme, înțeleg preocuparea lui chiar și în condițiile în care poate că nu și-a ales prea inspirat exemplele. Cert e că, dincolo de întoarcerea lui Alex Chipciu, absolut remarcabilă și dătătoare de speranțe, “stranierilor” noștri le rămîn destule probleme de rezolvat. Dar pînă în septembrie mai e vreme, să mai vedem.

Comentarii (52)Adaugă comentariu

Alex (55 comentarii)  •  20 iulie 2015, 18:01

Olandezu’ ma enerveaza mai rau decat canicula, ar trebui sa nu mai citesc comentariile lui, ca-mi crapa capul!

Abcde (206 comentarii)  •  20 iulie 2015, 18:31

@Zimnicaru. Faci bine ca astepti. Problema e daca regreta cineva sincer plecarea lui Tanase. Nu cred pentru ca fara opririle lui jocul Stelei e mai iute si mai direct.

Comentează