Ceartă pe Messi
Poate că sînt eu prea pretențios, dar retururile semifinalelor de Champions League nu m-au impresionat.

După 3-0 acasă, Barça a jucat la München cît a înscris de două ori și și-a asigurat calificarea. Apoi a cam tras pe dreapta. Guardiola se scuzase deja că “nu există echipă, sistem ori antrenor care să-l oprească pe Messi. Nu te poți apăra în fața unui asemenea talent”. De notat că Beckenbauer s-a exprimat la fel despre argentinianul ce va împlini 28 de ani pe 24 iunie: “Fără Messi, Barcelona nu-i decît o echipă obișnuită”.
Miercuri, ca vechi și statornic fan al lui Napoli, am dorit să piardă Juventus, rivala formației de sub Vezuviu. Nu mi-a ieșit deoarece băieții lui Allegri au interpretat rolul care li se potrivește ca mănușa. Au pîndit, au sprintat și, scuzați rima, au marcat. Apoi, dacă nici macaronarii nu știu să păstreze rezultatul, să se închidă și să te surprindă pe contraatac, nu mai știe nimeni pe lume. Punct ochit, punct lovit, nu?
Spre regretul meu, Cristiano Ronaldo a dezamăgit crunt. Nu s-a distins prin nimic, iar în repriza secundă mai degrabă s-a plimbat pe teren! Într-adevăr, transformînd o lovitură de la 11 metri, l-a egalat pe Messi în fruntea golgeterilor actualei ediții de C1, dar atît. Și-a îndemnat iar contestatarii să speculeze că e mai ușor să te remarci împotriva Granadei sau a Cordobei decît a Barcelonei sau a Valenciei.
Simplificînd, afirm că din desfășurarea a 4 semifinale am reținut mai ales faza în care, ridiculizîndu- l pe Boateng și liftîndu-l pe Neuer, ambii campioni mondiali en titre, Messi a înscris golul 2 pe Camp Nou, o adevărată capodoperă, gol de poveste.
În noaptea respectivă, m-a sunat din America Vladimir Moraru, fostul coleg și prieten de la Sportul popular, rămas la Los Angeles după JO din 1984. De ceva vreme ne tot ciondănim, amical, pe tema celui mai mare fotbalist al ultimelor decenii. El e cu Messi, iar eu, evident, cu Maradona. “Ei, bătrîne, sper că te-ai lămurit că piticul italian nu se compară cu nimeni. Are o clasă peste toți, iar Maradona nici măcar nu-i trece prin față, Diego al tău ar trebui să stea la rînd să-i dea Leo un autograf”, l-am auzit pe Vlady!
Să vă explic de ce, în glumă, îi zice el pitic italian lui Messi, al cărui nume complet e, atenție!, Lionel Andres Messi Cuccittini. Pentru că acesta măsoară doar 1,69 m și pentru că bunicul său patern a ajuns în Argentina, la Rosario de Santa Fé, emigrînd de pe malul Adriaticii, dintr-o comună, Recanati, care a dat omenirii, fabuloasă coincidență, două celebrități, pe poetul Giacomo Leopardi și pe tenorul Beniamino Gigli.
Firește că ne-am contrazis din nou. Aproape că ne-am certat și puțin a lipsit să ne închidem telefoanele. Pe loc, n-am admis că Messi l-ar fi depășit în vreun fel pe inconfundabilul El Pibe d’Oro, geniul care a cucerit cu Napoli lo scudetto de două ori și Cupa UEFA. În sinea mea însă, după ce golul cu Bayern m-a vrăjit, parcă încep să-i dau dreptate lui Vladimir Moraru. Un pic. Un dram.