Noi, marii heirupiști
Am absentat cîteva zile din redacție și n-am avut acces la net. Întors duminică dimineață, m-a surprins maniera în care internauții au recepționat articolele din GSP referitoare la implicarea capitalei noastre în turneul final continental din 2020. Atît textul subsemnatului, […]
Am absentat cîteva zile din redacție și n-am avut acces la net. Întors duminică dimineață, m-a surprins maniera în care internauții au recepționat articolele din GSP referitoare la implicarea capitalei noastre în turneul final continental din 2020. Atît textul subsemnatului, premergător desemnării orașelor gazdă, cît și cel al lui Tolontan, scris după vot și intitulat “Ce vom cîștiga din organizarea CE?”, au stîrnit un val de comentarii negative. Iar noi, autorii lor, ne-am ales cu eticheta de heirupiști, dacă respectivul cuvînt chiar figurează în dicționare și se scrie așa.
Sigur că pe neamul care i-a dat pe Țuțea și pe Cioran îl prinde să fie sceptic. Mai ales acum, cînd haina pesimismului se poartă, cînd e la modă. Pe de altă parte, a sărit iar în ochi faptul că, indiferent de ce obținem, de ce realizăm, nu știm să ne bucurăm.
Ne-am născut triști și nu izbutim să ne scuturăm de gîndurile negre.
De acord că n-am spart norii primind 4 meciuri la competiția de peste 6 ani. Totuși, trebuie socotit un pas înainte deoarece, adesea lăsați pe dinafară, am intrat în rîndul lumii bune, al elitei. Curios, în loc să ne manifestăm satisfacția și să zîmbim, noi ne încruntăm și punem răul înainte. Deși boala e cronică, nu credeți c-ar fi momentul să ne vindecăm de ea? Măcar să încercăm?
Ca atare, într-o atmosferă deprimată și deprimantă, cititorii ne-au avertizat că Euro 2020 nu va aduce nimic bun pentru bucureșteanul de rînd, ai cărui copii n-au abecedare și ale cărui străzi sînt desfundate. “Orașul se va umple de străini ce se vor năpusti în Centrul Vechi după băutură și după fete ușoare” , a postat careva. Apoi m-a luat peste picior cu întrebări, altminteri întemeiate, ca “ești cumva dezvoltator imobiliar?” ori “vrei să montezi borduri?”.
Zadarnic lansase Tolo un apel pentru reîmprospătarea încrederii. Ecoul a fost nul, iar concluzia în același registru, cum că partidele de la CE vor constitui un nou “pretext pentru statul român și pentru investitorii lui privați să fure”! Cine-și închipuia că mai sînt idei în stare să ne miște, nu zic să ne și entuziasmeze, trebuie să bată repede în retragere. Să admită public că s-a păcălit.
Pe aceeași linie s-a înscris, din păcate, și interven-ția lui Ionuț Lupescu. De la Nyon, cel alintat cîndva Kaiserul i-a ironizat pe Mircea Sandu și pe Răzvan Burleanu în egală măsură. I-a ciufulit. “Să-și vadă de treburile lor că au multe de făcut în fotbalul românesc! Să nu-și mai aroge merite pentru Euro 2020 întrucît nu-i cazul”, le-a atras atenția șeful Comisiei Tehnice a UEFA.
Cu toate că îl simpatizez pe Ionuț încă din perioada în care conducea sindicatul jucătorilor, nu mă feresc să-i spun că greșește. Cu toate excesele lui, Mircea Sandu chiar s-a străduit să ajungă CE la București. S-a agitat. A tras sfori. A dus muncă de lămurire cu colegii săi din Comitetul Executiv.
În privința moralei adresate fostului și actualului președinte federal, mi-e teamă că înaltul oficial UEFA a tras într-o țintă falsă. Mai degrabă au avut dreptate cei care s-au mirat cînd Lupescu s-a grăbit să părăsească postul de director general al FRF. Să mă ierte, dar pentru el nu mai erau “multe de făcut în fotbalul românesc”?!