Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Șmecherie și onoare

Continuă comentariile, pro și contra, pe marginea numărului mare de copii, în jur de 30.000, prezenți marți seara pe Arena Națională la o partidă care, consecință a sancțiunii dictate de UEFA pentru scandările rasiste ale unor ultrași, trebuia să se […]

...

Spre paguba naționalei

I-am auzit pe unii spunând că trebuia să învingem Norvegia măcar din două motive. Deoarece Pușcaș a irosit un penalty, apoi pe considerentul că Sorloth a egalat la potou, în minutul 90+2. Altfel zis, cu șansă. Aceștia uită, printre altele, […]

...

Mitrigol

Oaspeții au preluat inițiativa din start și au păstrat-o aproape întreaga primă repriză. Interval în care, în ciuda tuturor previziunilor, am văzut o echipă oaspete surprinzător de tehnică. Preferând jocul pe jos, rapid și combinativ, centrărilor înalte, specifice fotbalului scandinav. […]

...

Altfel decât la Torshavn

Dacă însă avem în vedere și prestația „tricolorilor”, raportarea se modifică radical. Vreme de 75 de minute, până la golul lui Pușcaș, Stanciu, Hagi et Comp au jucat slab. Uneori, dezolant. Numai că, insist, totul e bine când se termină […]

...

De ce atât de târziu?!

Chiar dacă golurile s-au înscris în ultimul sfert de ceas. S-ar cuveni să lăudăm și perseverența băieților noștri, apreciind că rezultatul e cel ce primează în fotbal. Totodată, logic ar fi să considerăm victoria de la Torshavn una dătătoare de […]

...

Doamna Pușa, sărut mîna!

Cu 6 luni înainte să împlinească  45 de ani, ceea ce se va întîmpla pe 23 ianuarie 2015, Constantina Diță a anunțat că pune punct unei cariere de peste 3 decenii. Pe parcursul căreia maratonista medaliată cu aur la Beijing 2008 […]

joi, 14 august 2014, 5:54

Cu 6 luni înainte să împlinească  45 de ani, ceea ce se va întîmpla pe 23 ianuarie 2015, Constantina Diță a anunțat că pune punct unei cariere de peste 3 decenii. Pe parcursul căreia maratonista medaliată cu aur la Beijing 2008 va fi înconjurat măcar o dată alergînd, cel puțin o dată, pămîntul pe la Ecuator, acceptați exagerarea!

“Omul mai are și altceva de făcut în viață, nu numai să alerge”, așa a comentat cea alintată Pușa decizia de a părăsi scena și a-și ocupa locul arvunit în mitologia sportului. Unul pe deplin meritat, obținut cu prețul eforturilor și al privațiunilor de o femeie uscată ca o călugăriță, mereu trasă la față, care n-a depășit niciodată, nici chiar cînd aștepta să nască, 50 de kilograme!

Logic, Constantina trebuie că a obosit la capătul unei curse parcă fără sfîrșit, începută în Gorjul natal și luminată de numeroase izbînzi. Între ele, cea intrată în Cartea Recordurilor, realizată în seara în care, triumfînd în capitala Chinei la 38 de ani și 7 luni, a de venit cea mai în vîrstă campioană de maraton din istoria JO.

Deși în răsunătorul palmares al doamnei Diță, numită o vreme Tomescu prin căsătoria cu cel care a și antrenat-o, mai figurează titlul mondial la semimaraton și victoria la Maratonul de la Chicago, unic rămîne succesul de la Beijing. Nepereche deoarece s-a consemnat la capătul unei întreceri pe care, împotriva tradiției și a obișnuinței, Pușa a condus-o de la primul pînă la ultimul pas! Străbătînd 42,195 kilometri în 2 ore, 26 de minute și 44 de secunde, ea a cîștigat lupta cu adversarele, cu vîrsta și, implicit, cu ea însăși, cu limitele omului.

Din păcate, pe noi, sedentarii care abia ne tragem sufletul de cîte ori urcăm 5-6 trepte, nu prea ne impresionează isprăvi precum cea a Constantinei Diță sau a Lidiei Simon, altă gorjeancă dedicată alergărilor la distanță și încoronată campioană mondială la maraton în 2001. Nu ne impresionează, dar ar trebui, deoarece bătălia cu atîția kilometri presupune să fii puternic și responsabil, să te țină picioarele, dar și mintea. O treabă ca asta e grea, teribil de grea.

Regret sincer că eu și colegii mei am scris rar despre Pușa, o atletă de calibru, o stea. Personal, caut să îndrept acum, cu întîrziere și cu scuze, ce-am greșit, de aceea marchez momentul în care se pregătește de retragere o adevărată legendă. În ciuda faptului că, indiferent cînd vin, finalurile întristează, nu-i cazul să ne mîhnim, ci ar trebui s-o felicităm pe Constantina Diță, să-i mulțumim și să-i urăm cele cuvenite. Să-i zicem sărut mîna!

Comentarii (32)Adaugă comentariu

Doc (14 comentarii)  •  14 august 2014, 18:20

40075 km (cat are Ecuatorul) impartit la 10950 zile (trei decenii de activitate) = 3.66 km/zi. Domnule Ioanitoaia, cred ca ma degraba e o subestimare, nu o exagerare 🙂

Andrei (14 comentarii)  •  14 august 2014, 18:22

Felicitari pentru articol!

Dragos (225 comentarii)  •  14 august 2014, 18:24

Excelent. Pusa e un personaj si e pacat ca nu e bagata in seama de presa cat ar trebui.

AliBaba (204 comentarii)  •  14 august 2014, 18:28

@Dac #1. In teorie ai dreptate, nu si in practica deoarece un maratonist de performanta ca dna alerga cam doua-trei curse pe an, rar patru. Asa ca dl Ioanitoaia a tinut cont de asta.

aaa (13 comentarii)  •  14 august 2014, 18:29

Domnul Ioanitoaia mereu scrie articole bune. Felicitari.

Mymy (76 comentarii)  •  14 august 2014, 18:30

Nea Ovi, dar cine e de vina ca Gazeta sporturilor s-a transformat cum recunosti si dta in Gazeta fotbalului? Nu cumva…Nea Ovi?

mihai (1 comentarii)  •  14 august 2014, 18:40

@alibaba
dar tu ce crezi oare ca nu se antreneaza pentru cursele astea. Oare merg direct asa din prima si se roaga sa termine cursa. Pentru fiecare maraton alergat fug poate pentru inca 20 numai la antrenamente. Cine stie poate sa ma corecteze.

petre (3 comentarii)  •  14 august 2014, 19:27

Dle Ovidiu, oare sa cred ca aveti mustrari deconstiinta?abia acuma azi realizat ca nu ati scris destul despre alte sporturi?si alti sportive? ce este mai intersant acuma, campionatele europene de atletism din Elvetia unde Lavinia M. a intrat in finala de 800 metri sau „chiloteii lu madam…….nu stiu care?de multe ori am scris ca nu aveti ziar de sport, ci de scandal, asa ca e tardive cu scuzele ptr dna Pusa…….asta asa ca s-a va mai spalati un pic pacatele………cu respect de undeva din Europe…..unde se vad CE atletism……

AliBaba (204 comentarii)  •  14 august 2014, 20:24

@mihai#7. Nici asa cum zici tu nu iese socoteala lui Doc. Degeaba credeti ca dl Ioanitoaia nu si-a facut niciun calcul. Prea sunteti naivi.

Jan (1 comentarii)  •  14 august 2014, 20:29

Taios ca obicei, domnul Ovidiu

blabla (13 comentarii)  •  14 august 2014, 20:30

Nea Ovi, sa scrieti mereu despre alte sporturi, sunteti atat de interesant. :-j

Traian (39 comentarii)  •  14 august 2014, 21:27

Frumos si demn de respect!

miruna (1 comentarii)  •  14 august 2014, 21:45

Frumos, dar cam tarziu. Ati irosit atatia ani cu Marcel si cu Dodel…l

Vasca (160 comentarii)  •  14 august 2014, 21:52

@petre#8. E grea rau linba romana, atarna de piciorul tau ca piatra de moara. S-a va mai spalati un pic pacatele zici?

arh. Gheorghe Petrescu (486 comentarii)  •  14 august 2014, 22:46

Unica campioana mondiala la o varsta ce e foarte greu sa visezi dar sa devii campioana olimpica, in China, la BEIJING 2008. Un stadion olimpic grafat ca un cuib de pasare, si o lume intreaga de pe mapamont, au vazut cu ochii lor, travaliul de forta dupa doua ore, 26 de minute si 44 de secunde, pe o distanta criminala de 42de kilometri si 185 de metri. Intrarea magica a maratonistei din ROMANIA, a intrat in cartea marilor recorduri Olimpice. Se retrage. Este normal. A facut atata bine Romaniei, in sport, in politica, in economie, si lista poate continua, ca, nu avem cuvinte sa-i multumim acestei doamne, cu numele adevarat de romanca adevarata, CONSTANTINA DITA. Sa spunem lui”PUSA”, MULTI ANI CU SANATATE, pentru aurul olimpic de la BEIJING, din CHINA, 2008. Bun articol.

Dr. Paun (4 comentarii)  •  14 august 2014, 23:17

De astea vrem mai des. Personaje, eroi, modele, nu trantorii de fotbalisti si amantele lor sclifosite. Laudele de azi ar trebui sa va indemne sa schimbati registrul.

marco (17 comentarii)  •  14 august 2014, 23:57

va intelegem Domnule Ioanitoaia, trebuie sa vindeti. pentru ca sportul este 80% marketing si 20% activitati sportive. dar mai puteti face un blog privat in care sa discutati sport. si despre sportivi. de dragul vechii gazetarii sportive

Doc (14 comentarii)  •  15 august 2014, 0:08

AliBaba, da un search pe google cu „marathon training plans” si o sa vezi acolo distante gen 140 km/saptamana, la categoria de elita. 3 km pe zi pentru un campion olimpic e ca si cum am bea noi cate o bere rece.
Tipul de aici, care nu e campion olimpic (oricum, tot respectul pentru dumnealui), zice ca alearga 3400 de km pe an. Deci…
http://www.doctor.info.ro/interviu_victor_vlad.html

altona (11 comentarii)  •  15 august 2014, 0:45

„dOamna Pusa” denota o anumita doza de educatie si civilizatie, „domnu’ Ovidiu”.

Personal, prefer sa ramin la apelativul „domnule Ioanitoaia” si sa resping familiarismele, doamna geta, doamna flory (cu umlaut pe „y”) sau doamna nuti.

Chestie de educatie….

al (13 comentarii)  •  15 august 2014, 3:11

Saru`mana doamna Pusa!

George (1 comentarii)  •  15 august 2014, 7:20

42,195 km!

Tudorache (167 comentarii)  •  15 august 2014, 9:06

Da, in sfarsit, nota maxima. Cand vreti e destul loc pentru performanta.

Eugen DELCEA (56 comentarii)  •  15 august 2014, 9:58

Constantina Diţă şi Lidia Şimon sunt dovezi clare că gorjencele vor şi pot să fie şefe pe distanţe lungi, nu renunţă uşor ! Ele vin de pe Oltul Superior…Nu cred că în România există femei mai directe şi mai hotărâte decât gorjencele, serios vorbind ! Îmi pare rău că nici unul dintre liderii politici din ultimii 25 ani nu a avut o soţie din Gorj, am fi trăit mai bine…Sportivii bărbaţi din România ar cam trebui să se ruşineze : fetele s-au dovedit mai harnice şi mai serioase – gimnastică, atletism, canoe, handbal, spadă, arte marţiale etc. Mai nou, îi fac de râs şi la box ! Personal, aş fi vrut ca toţi politrucii post-Loviluţie să fi avut ca soţii numai campioane mondiale la box…

Olteanu (472 comentarii)  •  15 august 2014, 11:28

Nea Ovi, vezi ca te-ai inselat si e destul trafic. Marii canpioni cum e si doamna Pusa atrag intotdeauna cititori. O zi buna.

cretzu (27 comentarii)  •  15 august 2014, 11:32

Olteanul din dl Ioanitoaia nu se dzminte si d cate ori e vorba despre un sportiv doin zona cu rezultate nu pierde prilejul sa ii ridice statuie. Totusi palmaresul dnei Dita nu e chiar wtat de bogat cat sa provoace asemenea ode.

Cheetah (1826 comentarii)  •  15 august 2014, 13:01

Ma bucur sa citesc asemenea articole interesante despre compatrioti celebri in lumea sportului, mai ales acum cind sarbatorim 100 ani de olimpism.
Putine tari se pot lauda cu atitia celebri campioni olimpici in raport cu populatia asa cum e la noi, asa ca aniversarea asta are o semnificatie deosebita, bineinteles pentru cine vrea s-o vada.

Abcde (206 comentarii)  •  15 august 2014, 17:17

@cretzu #25. S-a mai precizat aici de 1 574 de ori ca Ioanitoaia nu e oltean desi tine (tinea) cu Universitatea Craiova. Nu mai stranuta degeaba.

pavel (10 comentarii)  •  15 august 2014, 17:22

Doamna Dita merita o mie de articole de acest gen. Nu va umflati in pene ca l-ati scris, ar fi trebuit sa o faceti demult. Iar Tomescu trebuia si el laudat mai tare caci el e cel care a scos-o campioana olimpica.

Mario (41 comentarii)  •  15 august 2014, 17:26

O sta ea in America dar tot taranca din Gorj a ramas. Am auzit-o vorbind cu un prilej si nu prea acorda subiectul cu predicatul marea absolventa a facultatii de tumbe in pauza.

coco (381 comentarii)  •  15 august 2014, 17:39

Ghini.

Franz (376 comentarii)  •  15 august 2014, 18:55

Mario, la multi ani! Cat o priveste pe Pusa Dita, treaba ei e sa alerge, nu sa vorbeasca, deci, nu trebuie sa o judeci asa aspru pentru ca esti incorect.

Stef49 (59 comentarii)  •  16 august 2014, 0:30

Totdeauna e bine sa ne amintim de campionii care au facut cinste tarii!

Comentează